ACTUALITATE
Spitalele clujene au primit NEBULIZATOARE, necesare dezinfectării în contextul pandemiei. Aparatele au fost donate
Miercuri a avut loc la Consiliul Județean Cluj ceremonia publică de donare a cinci nebulizatoare pentru spitalele clujene, intrate în lupta cu virusul SARS-CoV-2.
Astfel, instituțiile către care au fost donate nebulizatoarele sunt Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Recuperare și Spitalul de Urgență pentru Copii, spitale care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.
Firma asigură că nebulizatoarele sunt de calitate
De asemenea, a primit un nebulizator și Spitalul Municipal din Cluj-Napoca, acesta aflându-se sub autoritatea Consiliului Local Cluj-Napoca.
În cadrul ceremoniei, reprezentantul firmei producătoare de nebulizatoare a asigurat că aparatura este una conformă și calitativă, atât din punct de vedere tehnic, cât și în ceea ce privește existența stocurilor de aparate, acesta specificând că firma producătoare este singura din țară care deține în acest moment un stoc cu astfel de produse.
Totodată, reprezentantul firmei a declarat că, în cazul unor eventuale defecțiuni, service-ul este asigurat în maximum 48 de ore, pe teritoriul României.
Valoarea donației
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan, a declarat că este extrem de îmbucurătoare această donație de nebulizatoare, create special pentru a ajuta unitățile medicale Covid în tratarea și protejarea pacienților.
”La fel de îmbucurător e și faptul că este un produs 100% românesc iar o mare parte din componentele acestor aparaturi de ultimă generație sunt produse chiar aici, la Cluj”, a spus acesta.
În valoare totală de 15.000 de euro, echipamentele au fost oferite spitalelor de către compania românească BND Cons.
Nebulizatoarele „Cube Atomizers” înglobează tehnologie de top și pot dezinfecta spații de până la 100.000 mc la o singură dispersie. Produs și patentat în România, acest echipament este utilizat în spații mari pentru a dezinfecta aeromicroflora și suprafețele care necesită o dezinfecție rapidă.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






