ACTUALITATE
Șofer clujean prins cu peste 2,10 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 30 ianuarie 2020, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au reținut pentru 24 de ore un conducător auto depistat sub influența băuturilor alcoolice. Acesta avea o concentrație de peste 2,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data menționată, în jurul orei 19.50, bărbatul de 51 de ani, din comuna Florești a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, celui în cauză i-a reieșit o concentrație de peste 2,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
Cercetările sunt continuate, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






