Connect with us

ACTUALITATE

Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, IMPLEMENTAT în Cluj și în alte 19 județe

Publicat


politie 2

Începând din 1 ianuarie 2024, 20 de județe, printre care și Clujul, au intrat în etapa a doua de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.

„Sistemul va fi operaționalizat în Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea.

Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, IMPLEMENTAT în Cluj și în alte 19 județe

Pentru punerea în aplicare a prevederilor legale, au fost achiziționate 2.400 de kituri de monitorizare.

Astfel, sistemul va fi extins după ce, începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcțional în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție.

Conform H.G. nr. 1025 din 10 august 2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem-pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, monitorizarea electronică în sistem pilot urmează să se aplice în trei etape, determinate prin raportare la cazurile de aplicare și la aria teritorială la nivelul căreia urmează să fie operaționalizat sistemul.

„Permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare”

Au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară desfășurării activității de monitorizare electronică fiind definitivată.

Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.

Utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor, sau pe viitor, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu și a supravegherii la distanță.

Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.

Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive, prin eliminarea intervenției umane, acolo unde este posibil, și înlocuirea acesteia cu reguli obiective.

„Sistemul (…) este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară”

După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere nu va avea acces la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic. Numai în măsura în care va fi generată o alertă (ce notifică încălcarea unei reguli stabilite) va fi posibilă asocierea identificatorului dispozitivului cu datele cu caracter personal existente în cazul de monitorizare, prin preluarea, în mod automat, odată cu generarea alertei și transmiterea acestora, împreună cu alte date de intervenție, către dispeceratul S.I.M.E. și S.N.U.A.U. 112 și astfel, către cel mai apropiat organ de ordine publică, pentru intervenție.

Dispozitivul electronic de supraveghere, pentru persoana supravegheată, în cazul aplicării ordinului de protecție provizoriu și ordinului de protecție, al aplicării ordinului european de protecție, control judiciar și control judiciar pe cauțiune, executării măsurii arestului la domiciliu, supravegherii la distanță, este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară, care va fi atașată la glezna sau, prin excepție, la brațul persoanei.

IGPR a semnat contractul-cadru pentru 15.000 de kituri de monitorizare

Dispozitivul electronic de supraveghere va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte. Alertele vizate sunt alerta de apropiere, alerta de părăsire neautorizată a imobilului, alerta de depășire neautorizată a unui perimetru stabilit (zona de incluziune), alerta de intrare neautorizată într-un perimetru stabilit (zona de excluziune), alerta de atingere a nivelului critic de descărcare a acumulatorului și altele.

Inspectoratul General al Poliției Române, în calitate de autoritate contractantă, a semnat, la data de 1 septembrie 2022, acordul-cadru pentru achiziția sistemului informatic și a 15.000 de kituri de monitorizare, în vederea implementării Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.

Acordul-cadru este implementat pe parcursul a 48 de luni, valoarea totală fiind de 165.782.991 de lei fără T.V.A.

În primele 11 luni ale anului 2023, la nivelul D.G.P.M.B. și al inspectoratelor de poliție județene Iași, Mureș și Vrancea, unități care au intrat în etapa I a Proiectului Pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 3.320 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 2.174 de ordine de protecție provizorii și 1.146 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).

În 428 de situații a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând 12,9% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.

„Polițiștii emit ordine de protecție provizorii”

În ceea ce privește infracțiunile constatate, în București și județele Iași, Mureș și Vrancea, au fost înregistrate 365 de infracțiuni, dintre care 16 de distrugere, 278 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 71 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.

Pentru 27 dintre persoanele cercetate pentru aceste infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 18 rețineri, 4 arestări preventive și 5 control judiciar.

Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc”, a comunicat IPJ Cluj.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Inițiativă cu suflet! Se caută coafeze voluntare pentru copiii de la orfelinatul Mănăstirii Dumbrava

Publicat

Un grup de voluntari organizează sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 9, o acțiune caritabilă la orfelinatul Mănăstirii Dumbrava din județul Alba. Scopul este să le ofere o tunsoare băieților din centru.

Pentru a completa această inițiativă, organizatorii fac apel către coafeze voluntare cu suflet mare, din zona Mănăstirii Dumbrava sau din județele Alba și Cluj, care ar fi dispuse să se alăture și să tundă fetițele de la orfelinat.

„Suntem un grup de voluntari care mergem sâmbătă, 12 aprilie, la ora 9, la Mănăstirea Dumbrava, pentru a tunde băieții de la orfelinat. Căutăm coafeze cu suflet mare, din zona Mănăstirii Dumbrava (jud. Alba) sau din județele Alba și Cluj, care vor să se alăture acestei inițiative frumoase și să tundă fetițele de la orfelinat.

Este un gest mic care poate aduce o bucurie mare în inimile acestor copii! Dacă vrei să te implici, scrie-ne în privat! Îți mulțumim că vrei să faci parte din acest gest!”, transmit voluntarii.

Ei subliniază că orice sprijin contează și încurajează persoanele interesate să se implice, fie și doar pentru câteva ore, într-un mod care contează enorm pentru cei mici.

Cei care doresc să se alăture sunt invitați să ia legătura pe Facebook cu organizatorii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Așa parchează și în Germania? Bolid Porsche parcat pe trecerea de pietoni, în cartierul Mărăști din Cluj-Napoca

Publicat

Un autoturism Porsche cu numere de Germania a fost surprins parcat direct pe o trecere de pietoni în cartierul Mărăști din Cluj-Napoca.

Un autoturism de lux marca Porsche, cu numere de înmatriculare din Germania, a fost parcat pe o trecere de pietoni din cartierul Mărăști, la intersecția străzilor Lotrului și Meseriilor.

Imaginile trimise de un cititor arată mașina lăsată ostentativ pe marcajul pietonal, blocând complet accesul trecătorilor.

Așa se parchează în Germania? Sau doar în Cluj, când nu te interesează de ceilalți din jur?

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Ciocolata Napoca, replică la ciocolata Dubai, prezentată de studenții USAMV Cluj-Napoca la festivalul Chocolate Saga

Publicat

După succesul înregistrat în București, festivalul Chocolate Saga ajunge pentru prima dată la Cluj-Napoca, transformând orașul într-un paradis al iubitorilor de ciocolată. Evenimentul promite o experiență senzorială, reunind zeci de branduri de ciocolată artizanală și produse pe bază de ciocolată din întreaga țară.

Vizitatorii vor avea ocazia să participe la demonstrații live susținute de maeștri ciocolatieri, să descopere secretele preparării ciocolatei și să deguste delicii unice, precum ciocolata Dubai. De asemenea, festivalul va include lansarea colecțiilor speciale de Paști, oferind oportunitatea de a achiziționa cadouri dulci și sănătoase pentru cei dragi.

În cadrul evenimentului există o mulțime de activități, împărțite pe trei zile, ce le permite tuturor vizitatorilor să aibă o experiență unică, precum: degustarea de ciocolată sau alimente derivate, precum șerbeturi, înghețată și băuturi răcoritoare, dar și producții spaniole de vin sau ulei de măsline, participarea la ateliere și demonstrații culinare sau chiar ocazia de a vedea cum se creează ciocolata de la zero.

Ciocolata Napoca a studenților de la USAMV Cluj, reinterpretare a ciocolatei Dubai

Printre atracțiile principale ale evenimentului se numără un produs inedit și 100% românesc: Ciocolata Napoca, o reinterpretare locală, sustenabilă și prietenoasă cu buzunarul a renumitei ciocolate Dubai. Creată de studenții Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor de la USAMV Cluj, ciocolata este o inovație care îmbină tradiția autohtonă cu inspirația internațională.

Ciocolata Napoca se distinge nu doar prin gustul deosebit, ci și prin prețul extrem de competitiv: este de patru ori mai ieftină decât varianta de import, păstrând în același timp calitatea și aportul nutrițional. Produsul va fi disponibil în magazinele proprii ale USAMV și poate fi testat în premieră în cadrul târgului de la Chios, între 12 și 14 aprilie.

Baschet și ciocolată: U Cluj în căutare de sponsori… dulci

O prezență specială la târg o are și echipa de baschet feminin Universitatea Cluj, care vine nu doar din drag pentru ciocolată, ci și cu speranța că va atrage noi sponsori din rândul producătorilor și vizitatorilor.

„Suntem aici pentru că iubim ciocolata, dar și pentru că știm că, în anumite condiții, ea poate fi benefică pentru sportivi. Nutriționistul nostru, Fotis Vlahos, ne-a explicat clar că ciocolata neagră, bogată în flavonoide, ajută la sănătatea inimii și chiar la metabolism. Dacă e consumată cu moderație și în variante curate, poate face parte din dieta unui atlet”, a declarat una dintre jucătoare.

Pairing: vin și ciocolată – explozie de arome

Pentru pasionații de gusturi rafinate, somelierul Ionel Bârsan (Casa Domeniile Sâmburești) va susține demonstrații de pairing între vinuri românești și sortimente de ciocolată artizanală. Vizitatorii vor putea învăța cum anumite tipuri de vin – de la Merlot la Fetească Neagră – pot amplifica savoarea unui bonbon cu caramel sărat sau a unei trufe cu lichior de nuci.

Amatorii de gusturi avangardiste trebuie să treacă pe la standurile Ingres și Choco van Nis. Acolo se găsesc bomboane cu ardei copt sau rubarbă, respectiv Capsula cu Prăjituri.

De neratat

– O impresionantă colecție de trufe:

  • amareto și nucleu de amarene;
  • lichior de nucă și nucleu de prună confiată;
  • ciocolată cu whisky și nucleu de caramel sărat;
  • grand marniere și nucleu de mandarină;
  • fistic cu nucleu de zmeură;

– Dulceață de ciocolată cu zmeură;

– Oul picasso cu praline și pate de fruits + rețetă pentru acasă.

– Ciocolată cu jumări, ciocolată cu ardei copt sau ce au mai inovat ciocolatierii

Program și acces

  • Deschidere oficială: vineri, ora 12:00
  • Vânătoare de ouă pentru copii: vineri, ora 18:00
  • Ateliere creative pentru adulți și copii: sâmbătă și duminică, începând cu ora 12:00
  • Locație: Events by Chios, Parcul Central Cluj-Napoca

Preț bilet: 20 lei / Intrare gratuită pentru copiii sub 10 ani, însoțiți de un adult.

Ce este Chocolate Saga?

Chocolate Saga este un eveniment pentru întreaga familie, ce are activități de care se pot bucura si copiii. Există o zonă de ateliere pentru cei mici în care aceștia pot învăța cum să facă figurine de ciocolată, precum iepurași, ouă, și vor avea parte chiar și de o vânătoare de ouă.

Andreea Paparuș

Andreea Ungur

Citește mai departe

EVENIMENT

Transplant renal complex la ICUTR Cluj-Napoca. Un băiat de 9 ani a primit un rinichi de la mamă

Publicat

De

transplant icutr facebook

Trei transplanturi renale au fost realizate la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca în ultimele 48 de ore, inclusiv un caz pediatric de o complexitate ridicată.

”În ultimele 48 de ore, echipa Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca a realizat cu succes trei transplanturi renale, confirmând încă o dată excelența și dedicarea echipei noastre medicale.
Printre aceste cazuri se numără și un transplant pediatric deosebit de complex, efectuat la un băiat de doar 9 ani. Pacientul suferea de o boală polichistică hepato-renală, cu nefrectomie pentru detresă respiratorie la 2 ani si rinichi restant polichistic de mari dimensiuni ce a impus, în cadrul aceleiași intervenții chirurgicale, extirparea rinichiului afectat și transplantul renal de la mama sa, care i-a oferit nu doar un organ, ci și o nouă șansă la viață”, a spus medicul Florin Elec.

27 de transplanturi de la începutul anului

Până în acest moment, în anul 2025, la ICUTR s-au realizat 27 de transplanturi renale, dintre care 7 au fost la pacienți pediatrici – o dovadă clară a angajamentului nostru pentru toate categoriile de pacienți, indiferent de vârstă sau complexitate.
”Aceste reușite reiterează nevoia stringentă de dezvoltare a Institutului într-un sediu nou, modern și adaptat cerințelor actuale, care să permită extinderea activității, reducerea listelor de așteptare și salvarea a și mai multor vieți.
Mulțumim tuturor colegilor implicați, familiilor donatorilor și celor care susțin necondiționat misiunea ICUTR”, a mai spus dr. Elec.

Foto: Arhivă

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate