Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Sistemul de termoficare din Cluj-Napoca, modernizat printr-un proiect de 25 mil. €. Mai puține emisii de gaze cu efect de seră

Publicat


Primăria Cluj-Napoca a depus, miercuri, spre finanțare, un proiect în valoare de 25 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului de termoficare.

Primarul Emil Boc a anunțat, miercuri, 31 iulie, că a fost depus spre finanțare un proiect în valoare de 25 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului de termoficare din municipiul Cluj-Napoca.

Centrală termică, retehnologizată, astfel încât să poată funcționa pe hidrogen

Retehnologizarea Centralei Termice de Zonă Someș Nord va permite funcționarea ei 100% pe hidrogen verde. Investiția va conduce la o scădere a consumului de producție și a emisiei de gaze cu efect de seră.

„Proiectul presupune retehnologizarea Centralei Termice de Zonă Someș Nord cu echipamente de cogenerare care vor fi pregătite să funcționeze 100% pe hidrogen verde.

Consumul de producție va fi redus

Soluția va reduce consumul de producție cu 31% și emisia de gaze cu efect de seră cu 4.421 tone CO2 pe an – echivalentul a 14.600 de copaci plantați.

Ne dorim să îmbunătățim eficiența sistemului de producere a energiei termice și să creștem performanța echipamentelor și instalațiilor. Totodată, pentru a diminua amprenta de carbon, urmărim reducerea consumului de combustibil fosil pentru accelerarea tranziției către energie verde. Aceste măsuri vor duce la o eficiență energetică sporită, protecția mediului și mai ales la reducerea costurilor de producție a energiei termice”, a declarat primarul Emil Boc.

Ce dotări va cuprinde centrala?

Reconfigurarea Centralei termice de Zonă va include următoarele dotări:

  • 3 motoare termice;
  • echipamente și instalații auxiliare (stație de dedurizare, schimbătoare de căldură, electropompe, rezervoare, contoare de energie, debitmetre etc.) care asigură funcționalitatea în condiții optime a sursei de energie;
  • conducte de legătură în incinta centralei.

Investiția de 25 milioane de euro (125 milioane lei) este defalcată astfel: 15 mil. euro finanțare externă (sumă maximă eligibilă) și 10 mil. euro contribuție proprie de la nivel local.

Proiectul, realizat în trei ani

Durata de implementare a acestui proiect este de 36 de luni, din care durata de execuție e de 27 luni.

„Continuăm implementarea Strategiei de alimentare cu energie termică a municipiului pentru 2022-2031 și perspectiva 2050. Urmărim crearea de insule de energie, reconfigurarea și retehnologizarea centralelor termice prin interconectarea centralelor de cartier, instalarea de sisteme solare, pompe de căldură, cogenerare și cazane noi”, a mai arătat Emil Boc.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate