Sfânta Parascheva sau Sfânta Vineri, ziua care vestește „încărunțirea câmpurilor” și începutul iernii

Pe 14 octombrie, în miez de toamnă, românii o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva, cunoscută în credința populară și ca Sfânta Vineri. În acest an este, însă, o zi de marți.

Această zi era marcată în satul tradițional clujean de numeroase tradiții, obiceiuri și interdicții.

Sfânta Parascheva sau Sfânta Vineri în satul tradițional clujean

În calendarul popular, această zi semnifică „îmbătrânirea timpului”, când pădurile își pierd frunzele, iar câmpurile „încărunțesc” sub primele brume. Țăranii spuneau că de Sfânta Parascheva „se desfrunzește pădurea și se albește pământul”, semn că anul agricol se încheie, arată specialiștii de la Centrul de Cultură și Artă “Tradiții Clujene”.

Tot în această zi, oamenii din sate împărțeau colaci și fructe copiilor și celor nevoiași, „de sufletul morților”, considerând-o o zi de pomenire a celor plecați din lume.

Tradiții și superstiții de Sfânta Vineri

Tradiția impune și o serie de restricții. Nu se lucrează la câmp, nu se macină grâu, nu se toarce, nu se spală haine și nu se coace pâine, pentru că „bobul de grâu are chipul lui Hristos”. Se spune că cei care nu respectă aceste obiceiuri vor fi încercați de necazuri sau boli peste iarnă, arată specialiștii de la Centrul de Cultură și Artă “Tradiții Clujene”.

Ciobanii foloseau ziua de 14 octombrie și ca semn pentru iarnă. Dacă oile dormeau adunate în staul, se aștepta o iarnă grea; dacă erau răzlețe, era semn că urmează o iarnă blândă. Tot acum, în unele sate, se alegeau turmele și se lăsau berbecii printre oi, marcând începutul unui nou ciclu pastoral.

Etnologul Maria Bocșe notează în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania – Sărbători, credințe, rituri, mituri” că ziua Sfintei Parascheva era una a echilibrului între toamnă și iarnă, între viață și moarte, între muncă și odihnă.

Foto: Stână în Orman, jud. Cluj / Arhiva CJCPCT Cluj