Sf. Nicolae în tradiția popoarelor (pamflet)

Conform obiceiurilor de iarnă, care la noi au loc chiar iarna iar la alții când apucă, primul vestitor al anotimpului cu muci înghețați este, după Regia de Termoficare, Sf. Nicolae, Niculae, Miculaș sau Nick la vorbitorii de rusă.

La popoarele cuprinse între arcul carpatic și telescopul pontico-danubian, seara de 5 decembrie reprezintă fericitul moment în care-ți văcsuiești umblătorii și ți-i lași la ușă, dade-dade vreun rătăcit de serviciu își va deversa conținutul tolbei sale întrânșii. De multe ori, în afara tradiționalei bote dată cu lunar și tăvălită în scârț care se scutură prin toată casa, mâna curioasă mai dă peste un ștrimflu uscat sau peste o altă mână care și-a greșit umblătorii.

Trecerea inevitabilă a unui asemenea sfânt prin viața de familist convins a românului se lasă de obicei cu replici de genul: „A lui Neluțu-i mai mare!” sau ”Iar o oală roșie cu picățele? Mă, da tu n-ai pic de imaginație?”. Păi n-are, că de-ar avea ar scrie SF…

Cert este faptul că pe data de 6 decembrie ne scărpinăm toți buzunarele de parcă am avea zona zoster cu zgrăbunțe localizate interior. Dar dacă doriți să aflați amănunte despre acest eveniment monden, studiați lucrarea paracliserului diplomat Ananie „Sfinți, măicuțe și arhangheli precum și originea botelor feștite pe spinări domnești”, apărută la editura „Anafura și precista cui te-o făcut”.

„La arabi, Sf. Nicolae nu pune în papuci ci scoate de-acolo”

Traversăm emoționați ca o fată mare ecuatorul și pășim șăgalnic în Africa neagră, acolo unde-s negri mai mulți ca albii dar degeaba… Triburile inkata și zulu așteaptă reciproc Sf. Nicolae care de obicei întârzie, din cauza diferențelor de fus orar, care-i făcut în China. Oricum, marea dilemă constă în absența suporților de daruri, sfântul recurgând la lipirea lor cu scotch de tălpile afro-africanilor sau pur și simplu incluzându-le en-gros pe lista ajutoarelor ONU care se aruncă din avion.

Uitându-ne spre Orientul Apropiat, atât cât ne permite Mossadul, vom putea vedea cârduri de puradei deprinși cu Intifada infantilă încă din fragedă pruncie, adunându-se ciopor în jurul unui papuc fumegând încă, fostă proprietate a unui kamikadze arab. Deosebirea este că la arabi, Sf. Nicolae nu pune în papuci ci scoate de-acolo.

Saltul calitativ practic îl realizăm umplându-ne de praful Asiei și mânjindu-ne cu galben din cap până-n tălpi. Chinezii, acești valizari en-detail, care încet-încet fac să semene Pământul cu o uriașă bilă cu icter, au deasemenea o mare stimă și prețuire pentru tradiții. Tradițiile lor constau în plivitul orezului cu un copil în picaj legat de spinare sau testarea tenișilor prin durigări succesive în gropi.

„Sf. Niculae dragă/ La chinezi să vii degrabă”

Ambele acțiuni se soldau cu căutări: a copilului neancorat în mlaștină și a plăcuței de identificare a chinezului care era pilot de încercare a tenișilor. Ziua de 6 decembrie este aducătoare de mari bucurii pentru rasa galbenă deoarece ei atunci primesc chenzina.

În seara de ajun se strâng vreo trei familii care umplu până la refuz Sala Polivalentă și, în așteptarea moșului, colindă frumoase colinzi patriotice de genul: „Sf. Niculae dragă/ La chinezi să vii degrabă/ S-aduci miere, lăptișor/ Și un nou conducător!”. De obicei, asemenea manifestări se încheie cu câte un Tienanmen de dezmorțire și facere de bine.

Celelalte popoare stau la rând, că până termină Sf. Nicolae cu chinezii, vine Crăciunul…

Marius Aciu

Foto: Realitatea