Connect with us

EDUCATIE

VIDEO FOTO. Cea mai frumoasă tradiție studențească din Cluj. Serenadele de la Universitatea de Medicină și Farmacie

Publicat


Peste 300 de studenți de la mai multe specializări ale Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” (UMFIH) Cluj-Napoca au început, luni, serenadele de la sfârșitul anului universitar, continuând o tradiție care datează de peste o jumătate de secol.

Studenții s-au adunat în curtea Clinicii de Neurologie din Cluj-Napoca și au încropit ad-hoc o mică orchestră, dintr-o orgă, mai multe chitare, un contrabas și o vioară.

În fața personalului medical ieșit pentru a-i asculta, studenții au început serenadele cu versuri proprii, adaptate pe muzica unor piese ale unor artiști români, dar și străini.

”Sunt prezenți studenți de la specializările Medicină, Asistență Medicală, Kinetoterapie, Radiologie și Imagistică. Mergem pe la toate spitalele unde am avut stagii și continuăm această tradiție despre care știm că este veche de peste 50 de ani. Am încercat să aflăm de unde a pornit această tradiție, dar nu am reușit să aflăm când a fost prima dată.

Cred că este o datorie, dar și o bucurie să o continuăm”, a declarat președintele Organizației Studenților Mediciniști (OSM), Robert Popa, pentru Cluj24.

Carte de serenade cu 30 de piese

Studenții au pregătit peste 30 de piese în cartea de serenade, toate compuse de ei, adaptate pe hit-uri ale unor artiști români sau străini, cum sunt Bon Jovi sau Șatra.

Potrivit calendarului, serenadele se vor derula în săptămâna 2 – 6 iunie în diverse locuri cum sunt Medicală II, Medicală III, Clinica ”Dominic Stanca”, Spitalul Militar, Clinica de Ortopedie, Medicală IV, Spitalul de Recuperare, Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul Municipal Clujana, Clinica Pediatrie I, Clinica de Pneumologie, Institutul Oncologic, dar și la căminele studențești.

Festivitatea de absolvire de la UMFIH va avea loc în 5 iulie la BT Arena.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate