Connect with us

ANUNȚURI PUBLICE

Senatori și deputați USR au discutat, la Cluj, despre noua lege a educației: „Școala românească se prăbușește peste elevi”

Publicat


whatsapp image 2023 02 23 at 18.24.02 (3)

Senatorii USR din comisia de învățământ Ștefan Pălărie, Silvia Dinică și deputata Oana Murariu au găzduit o conferință de presă joi după-amiază despre îmbunătățirea legilor educației, în contextul întârzierii Guvernului de a trimite proiectele noilor legi către Parlament spre analiză și vot, precum și ca urmare a refuzului de până acum de a avea dezbateri publice pe această temă.

„Astăzi suntem aici pentru un dialog cu mediul clujean, cu o comunitate destul de vibrantă, un oraș care crește economic datorită populației educate, deci cu atât mai mult credem că e relevant ce se discută, atât legat de mediul universitar, cât și preuniversitar.

Ceea ce facem acum nu e altceva decât ce ar fi trebuit să facă Ministerul Educației. Acesta ar fi trebuit să fie în locul nostru astăzi la Cluj, prin diferiți specialiști care să explice setul de reforme din spatele noului pachet de legi”, a spus Ștefan Pălărie în deschiderea conferinței.

Profesori, părinți și elevi neglijați

În opinia sa, diagnosticul situației este unul dur, afirmând că legile propuse de Ligia Deca și Sorin Cîmpeanu sunt un eșec.

„O să vă spun de ce. Profesorii sunt deja nemulțumiți de ultimele noutăți, și anume că au fost mințiți cu creșterile salariale. Se pare că această prevedere va fi eliminată din proiectul de lege, lucru care, în mod evident, duce la supărarea și frustrarea profesorilor.

Părinților li se pun mai multe costuri în cârcă cu cele 2 tipuri de examene de admitere pentru liceu, examenul bogaților și examenul săracilor, pentru care e nevoie de mai multe meditații.

Copiilor nu li se oferă deloc siguranță, e o îngrijorare generală, mai ales pe fondul celor mai recente seisme. Învață în continuare în școli care nu au nici măcar obligația de a avea o autorizație ISU pentru incendiu”, argumentează acesta.

De asemenea, a punctat că nu înțelege scopul final al reformelor.

„Vedem o lege care dublează numărul de posturi în Ministerul Educației, crește birocrația, se înființează instituții noi, fără o justificare coerentă, din punctul nostru de vedere și, mai mult decât atât, îl lasă pe ministru să decidă din pix mult mai multe lucruri”, explică senatorul.

Fără legi de 5 luni. Președintele tace: „O reformă a educației nu se face pentru PSD sau PNL, ci pentru viitorul țării”

A subliniat că nu există nici măcar o lege, în contextul în care textele care ar fi trebuit discutate în Parlament nu au ajuns încă, astfel că Pălărie compară situația cu un film de prost gust și o întreabă pe Ligia Deca (ministrul Educației) dacă își mai asumă responsabilitatea legilor, cu atât mai mult cu cât s-a zis că textele nu sunt o variantă a sa, ci o variantă Cîmpeanu cu mici modificări și, din acest motiv, se invocă motivul neorganizării unei noi dezbateri publice, cu care el nu este de acord.

„După aceea, doamna Ligia Deca spune că nu poate face publice aceste texte până nu au acordul partidelor de la Guvernare, dar eu cred că o reformă a educației nu se face pentru domnul X sau Y, pentru PSD sau PNL, ci pentru copii, pentru viitorul țării. După 5 luni, aceste mesaje sună mai mult ca o fugă de răspundere și nu înțelegem dacă mai avem la Ministerul Educației o cârmă bine condusă de cineva care știe unde trebuie să ajungă.

L-am văzut pe domnul Iohannis la Varșovia, se declară mulțumit de coaliția de guvernare, de economia României, de inflație. L-aș întreba dacă e mulțumit și de ce s-a întâmplat cu legile educației și cu reforma mult așteptată”, adaugă el.

whatsapp image 2023 02 23 at 18.24.02 (4)

Școala românească, prăbușită peste elevi: „Lucrurile pot fi făcute bine în România, dar nu cu voința politică actuală”

Potrivit spuselor sale, vorbește zilnic cu profesori și directori și nu găsește pe nimeni care să nu râdă sau să nu folosească „România educată” peiorativ, ca o ștampilă care să arate ceva prost făcut.

„Uitați-vă ce s-a întâmplat perioada aceasta într-o chestiune urgentă, și anume cutremurele. Avem, după 80 de ani, activitate seismică în zona Gorjului, reactivată, și vedem clădiri deja afectate de acestea și de replicile ulterioare.

Nimeni nu știe nimic despre școlile în alertă de risc seismic. Ministerul Educației și Ministerul Dezvoltării și-au pasat mingi încercând să stabilească cine e responsabil pentru un astfel de risc. După o săptămână, au strâns panicați o listă de școli. Au dat semn în țară să se facă repede liste cu școlile urgente. Asta indică faptul că România nu are astăzi nici măcar o listă de priorități pentru astfel de intervenții.

Școala românească se prăbușește peste elevi, și la propriu și la figurat. Asta e extrem de grav. Dacă așa funcționează țara asta în situații urgente, vă dați seama că lucrurile sunt mult mai grave și în alte domenii.

Singura prevedere reală legată de aceste școli a fost a colegului nostru Cristian Ghinea în programul PNRR, vizând fondurile pentru eliminarea riscului de pe capetele copiilor noștri. Lucrurile pot fi făcute bine în România, dar nu cu voința politică actuală și cu actuala guvernare”, conchide Ștefan Pălărie.

whatsapp image 2023 02 23 at 18.24.02

O mulțime de variante, niciuna oficială. Vocea profesorilor, părinților și elevilor e neascultată

Colega sa, Silvia Dinică, a reluat ideea că legile sunt, dar nu sunt, în același timp. În noua lege a identificat „diferențe mari, esențiale, care strică ceea ce funcționează „și nu repară niciuna dintre problemele cu care se confruntă sistemul educațional în prezent”.

„Pe surse, au mai apărut niște variante, dar ajungem să ne uităm la ele ca la un serial de tipul <<Tânăr și neliniștit>> cu care mulți cred că sunteți obișnuiți, astfel încât vom avea n variante până când o vom avea pe cea oficială.

Avem discuții și dezbateri cu cei care sunt direct afectați din sistem. Dacă Ministerul Educației spune că noi suntem din opoziție și evident că vom critica, nu înțelegem de ce profesorii, elevii, părinții nu sunt implicați în acest proces de consultare, pentru că vocea lor e una care merită și trebuie ascultată dacă vrem să avem legi care să producă mai târziu efecte pozitive”, indică Dinică.

Totodată, a punctat că legile educației nu vorbesc nimic despre digitalizare și că a invitat-o pe Ligia Deca la o discuție de 1 Martie pe această temă.

„Speram ca de Mărțișor să ne facă acest cadou de a participa”, adaugă senatoarea.

whatsapp image 2023 02 23 at 18.24.02 (1)

Ce nevoi au elevii: lucruri practice, șanse reale

A constatat că lipsește discuția despre soluții, iar Ministerul eșuează să explice golul pe acest plan. În urma discuțiilor cu elevii, mesajul comun al acestora, potrivit Silviei Dinică, este „Cum vreți să ne ajutați dacă nu ne ascultați?”.

„Spuneau că au mare nevoie să învețe ceva practic, ceva folositor pentru drumul lor în viață, pentru o meserie care să îi facă să se simtă împliniți și buni pe piața muncii”, completează aceasta.

Legat de elevii care nu obțin note de trecere la simularea examenului de capacitate, Dinică a spus că există, teoretic, o soluție, programul „A doua șansă”, pe care ea îl numește „Nicio șansă”, fiindcă înscrierile se fac de două ori pe an, iar dacă elevul ratează acele date, își spune adio de la posibilitatea de a se întoarce la școală.

Transportul elevilor, mai puțin gratuit decât se stipulează pe hârtie

„De cele mai multe ori, numărul de copii care se înscriu e minuscul comparativ cu numărul celor care au abandonat școala, iar lucrurile nu stau mai bine nici cu transportul elevilor. Eu am pornit la pas, să fac naveta cu elevii, astfel încât să văd dacă transportul e gratuit și care sunt condițiile în care circulă.

De cele mai multe ori, naveta e decontată maxim 30%, deși legea spune că transportul elevilor e gratuit. Sunt foarte multe exemple, pe măsură ce merg prin țară, primesc și mai multe mesaje despre situații asemănătoare. Suntem în aceeași inerție și amorțeală de 8 ani, de când sunt senatoare”, relatează Dinică.

În încheiere, a precizat că USR e pregătit cu amendamente, cu o analiză detaliată a legilor și că va asculta și va transmite opiniile celor care simt zilnic care sunt problemele din educație.

După încheierea conferinței de presă, în intervalul 15:00-17:00 s-a desfășurat dezbaterea dedicată învățământul universitar, iar în intervalul 18:00-20:00 cea dedicată învățământul preuniversitar, alături de Ștefan Pălărie, Silvia Dinică și Irineu Darău, senatorul Cristian Bordei și deputații Oana Murariu, Radu Molnar, precum și mai muți consilieri locali și județeni USR din județul Cluj.

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate