Connect with us

ACTUALITATE

Sectorul HORECA va fi SCUTIT de impozit pentru 180 de zile, anunță Guvernul

Publicat


Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, o ordonanţă care prevede măsuri în sprijinul sectorului HORECA.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Executiv, ordonanţa adoptată include măsuri în sprijinul mediului economic, definitivate ca urmare a dialogului Guvernului cu reprezentanţii sectoarelor de activitate.

„Astfel, pentru sectorul HORECA, care se confruntă cu lipsă de lichiditate, s-a stabilit prelungirea măsurii privind scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici pentru o perioadă de 180 de zile, calculată de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. Concomitent, s-a prevăzut şi mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade de 180 de zile din totalul de 365 zile ale anului fiscal”, se arată în comunicat.

„Măsura este necesară pentru redresarea contribuabililor care se află în dificultate financiară”

Potrivit sursei citate, actul normativ mai prevede reglementări privind flexibilizarea condiţiilor de accesare a eşalonării la plată.

„Se creează posibilitatea depunerii cererii de eşalonare şi de către debitorii aflaţi în procedura insolvenţei, condiţia fiind ca până la data emiterii deciziei de eşalonare aceştia să iasă din procedura de insolvenţă. Totodată, se creează posibilitatea acordării eşalonării la plată şi pentru sumele pentru care s-a stabilit răspunderea, potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară. Măsura este necesară pentru redresarea contribuabililor care se află în dificultate financiară, pentru care eşalonarea la plată reprezintă un real sprijin”, menţionează Guvernul.

Un alt element de noutate, potrivit Executivului, îl reprezintă încetarea obligaţiilor declarative pentru entităţile care au înscrisă în registrul comerţului menţiunea privind inactivitatea temporară sau pentru cele care au suspendată activitatea, pe perioada inactivităţii sau a suspendării activităţii.

„Măsura are ca scop reducerea poverii administrative a contribuabililor care, în prezent, îşi menţin obligaţiile declarative sau pot obţine un regim de declarare derogatoriu dacă solicită, în cazul în care au înscrisă la registrul comerţului inactivitatea sau au suspendată activitatea (cum este cazul profesiilor libere)”, se mai spune în comunicat.

O modificare a Codului fiscal are în vedere instituirea obligaţiei notarilor publici de declarare a tranzacţiilor din transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia situate sub plafonul neimpozabil de 450.000 lei.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ECONOMIE

Hidroelectrica poate prelua fără limite noi CLIENȚI

Publicat

aplicatie hidroelectrica e1678567308461 1024x641

Hidroelectrica a dat asigurări, miercuri, că nu există un număr limită de clienți pe care compania îi poate prelua în această perioadă, în contextul îngrijorărilor apărute recent în spațiul public privind limitarea numărului de clienți.

„Compania are capacitatea operațională și logistică necesară pentru a gestiona eficient toate solicitările de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice, indiferent de volumul cererilor. Pentru a facilita procesul de contractare și pentru a evita timpii de așteptare de la punctele fizice de Relații cu Clienții, recomandăm cu prioritate utilizarea portalului online dedicat”, se menționează într-un comunicat transmis AGERPRES.

Hidroelectrica poate prelua fără limite noi CLIENȚI

Conform acesteia, platforma digitală oferă o soluție simplă, rapidă și la îndemâna tuturor celor care doresc să devină clienți Hidroelectrica.

Tot miercuri, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a lansat o campanie națională de informare publică, destinată consumatorilor de energie electrică, în contextul în care, la data de 1 iulie 2025, va înceta schema de plafonare-compensare aplicabilă prețurilor din sectorul energetic.

Campania are rolul de a sprijini consumatorii să ia decizii informate, să își exercite dreptul de a-și schimba furnizorul fără costuri suplimentare și să utilizeze în mod eficient instrumentele de comparare a ofertelor disponibile în piață.

Potrivit sursei citate, aceasta se înscrie în angajamentul autorității de a garanta o piață concurențială transparentă, funcțională și echitabilă. Campania se derulează în regim non-comercial și include difuzarea a două spoturi video și două spoturi radio.

Guvernul a stabilit, recent, prelungirea perioadei de plafonare a prețurilor la energie electrică până la 1 iulie și cu 12 luni la gaz.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Ce români vor primi VOUCHERE pentru energie, după 1 iulie. Care este VALOAREA lor

Publicat

bani sprijin romania vouchere (1)

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a spus că propunerea aflată în prezent în discuție este să fie acordată, și după 1 iulie, suma de 71 de lei pe tichet, în fiecare lună, sub formă de vouchere pentru energie, românilor vulnerabili.

„Astăzi când discutăm suntem într-o fază matură cu privire la tichetele de energie, fiindcă obiectivul pe care noi, Ministerul Muncii, îl avem, având în vedere că noi suntem cei care ne ocupăm de protejarea consumatorilor vulnerabili, de cei care ar putea fi în sărăcie energetică, obiectivul nostru este ca după 1 iulie, când nu vom mai avea plafonare, să venim cu o variantă care să îi ajute în continuare pe români să-şi menţină posibilitatea de a-şi plăti facturile la energie.

simona bucura oprescu

simona bucura oprescu

Ce români vor primi VOUCHERE pentru energie, după 1 iulie. Care este VALOAREA lor

Împreună cu colegii noştri de la Ministerul Energiei, de la STS, de la Poşta Română şi cu colegii noştri de la ANPIS s-a lucrat la o formă consolidată astfel încât după 1 iulie să venim cu tichete care vor fi oferite consumatorilor care îndeplinesc condiţiile”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu, potrivit ProTV.

Ea a precizat că acest act normativ ar putea fi aprobat de Guvern până la 1 iulie.

”În zilele următoare intenţia noastră este de a finaliza acest act normativ şi de a veni cu acesta în transparenţă astfel încât imediat ce noul guvern va fi învestit să dăm posibilitatea ca până în 1 iulie actul normativ să fie aprobat de Guvern”, a adăugat ministrul Muncii.

Simona Bucura-Oprescu a afirmat că propunerea este ca un asemenea tichet să aibă valoarea de 71 de lei şi să fie acordat lunar.

”Valoarea la care este gândit actul normativ în acest moment, dar repet, şi azi şi mâine vor mai fi întâlniri pe acesta şi sigur aici este şi o componentă de impact financiar, valoarea la care colegii noştri au făcut în momentul acesta propunerea de act normativ este de 71 de lei pe tichet, acordat lunar”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

În prezent, un consumator care are un venit mediu lunar de 1.386 de lei pe membru de familie este considerat vulnerabil.

Citește mai departe

EVENIMENT

„Bursucul” vrea un fost jucător al CFR-ului. Ultima oară a jucat la UTA

Publicat

costache

Dan Petrescu îl dorește la CFR Cluj pe Valentin Costache, de 26 de ani, fost jucător al echipei, care rămâne liber de contract la UTA. Impedimentul ar fi pretențiile financiare ridicate ale acestuia, scrie Fanatik.

În ciuda dorinței antrenorului, patronul Neluțu Varga nu are de gând să își dea acordul la banii pe care îi vrea Costache. Revenirea în Gruia a lui Valentin Costache va fi posibilă doar în cazul în care fotbalistul își va diminua pretențiile.

„Bursucul” vrea un fost jucător al CFR-ului. Ultima oară a jucat la UTA

Dacă se va concretiza transferul, Valentin Costache nu ar fi la prima sa experiență în Gruia. În ianuarie 2018, ardelenii l-au transferat de la Dinamo în schimbul sumei de 700.000 de euro. Și atunci, ca și acum, pe banca CFR-ului stătea tot Dan Petrescu.

Descălecatul lui Costache la CFR Cluj s-a încheiat în vara lui 2022, când a fost cedat la Rapid în schimbul sumei de 100.000 de euro. Extrema stângă în vârstă de 26 de ani a îmbrăcat tricoul actualei vicecampioane de 145 de ori, reușind să marcheze 14 goluri și să ofere 15 assist-uri.

În perioada petrecută în Gruia, Vali Costache a cucerit nu mai puțin de șapte trofee. El a ieșit campion cu ardelenii în 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022 și a cucerit două Supercupe, în 2018 și în 2020.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

VIDEO. Emil Boc: Toate cele 500 de biciclete din cadrul programului Bike Sharing vor fi ÎNLOCUITE anul acesta

Publicat

biciclete

Conform edilului Emil Boc, în acest an, toate cele 500 de biciclete din cadrul programului Bike Sharing vor fi înlocuite. 150 au fost înlocuite din martie, a doua tranșă va veni în iulie, urmând ca la final de an să fie înnoite toate 500.

„Anul acesta, toate cele 500 de biciclete din cadrul programului Bike Sharing vor fi înlocuite. Din luna martie, 150 de biciclete noi au intrat în program, în iulie mai vin 174 iar 176 de biciclete noi vor veni până la sfârșitul anului. Vechiul dispare, noul prinde viteză la Cluj-Napoca. Încurajăm mobilitatea alternativă la mașină într-un oraș în continuă mișcare.

VIDEO. Emil Boc: Toate cele 500 de biciclete din cadrul programului Bike Sharing vor fi ÎNLOCUITE anul acesta

Vreau să vă spun că media zilnică de utilizare a bicicletelor în programul Bike Sharing este de 350 de biciclete și da, ne gândim la extinderea acestui program inclusiv cu biciclete electrice. Mulțumesc tuturor celor care aleg bicicleta. Clujul se mișcă verde, Clujul se mișcă înainte”, a spus primarul Emil Boc.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate