Connect with us

EDUCATIE

Secretul elevilor de 10 ai Clujului la Evaluarea Națională: Muncă, consecvență, seriozitate și meditații

Publicat


evaluarea naționala

Șase elevi din Cluj-Napoca au obținut media 10 la Evaluarea Națională, acești fiind de la Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, Liceul Teoretic ”Avram Iancu”, Liceul Teoretic ”Lucian Blaga”, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” și Liceul Teoretic ”Elf”. Trei dintre ei au împărtășit pentru Cluj24 secretul acestui succes.

Muncă, consecvență și seriozitate

Victor Saghin este elev al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca și este unul dintre copiii de zece la Evaluarea Națională.

Mama lui, Alina Saghin, spune că a reușit să obțină acest rezultat prim muncă, multă muncă, consecvență și seriozitate.

„Lui îi place matematica și, surprinzător, a urcat foarte mult și la limba română în clasa a VIII-a. Este posibil să rămână la Liceul Bălcescu, la Mate-Info, el asta își dorește”, a declarat Alina Saghin pentru Cluj24.ro

Faptul că băiatul ei iubește matetamatica se datorează profesoarei lui, Corina Sitaru.

Victor, spune mama lui, e pasionat și de sport și nu a făcut neapărat un efort suplimentar pentru acest examen.

„Eu am fost destul de stresată, dar toată lumea mi-a spus să-l las pe el să-și găsească ritmul pentru că este un copil responsabil.

Să știți că mi-am luat concediu, mai mult pentru suport moral, dar el a fost extrem de echilibrat”, a mai declarat Alina Saghin, care spune că Victor a știut, chiar dacă are o vârstă fragedă, să gestioneze examenul.

Ore cu profesor particular

Victor Rusan este la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” și declară că este mândru că a știut la examen.

„La examene am știut și eram super mândru de mine că am știut din prima și că nu am pornit cu minusuri, dar totuși aveam puține dubii că ori la Română, ori la Matematică, o să îmi scadă câteva sutimi. Totuși am fost plăcut surprins să văd 10 la ambele.

Am făcut ore și cu profesor particular, doresc să le mulțumesc și lor, și profesorilor de la școală. M-am pregătit destul de mult și s-a meritat, a meritat toată munca depusă.

În acești nouă ani, Școala Blaga mi-a ajuns la suflet, așa că tind să rămân tot aici, pe profil Mate-Info”, a precizat Victor.

Meditații în particular

Medeea Bococi, elevă la Liceul Teoretic ”Elf”,  se aștepta să ia notă maximă la Matematică, dar s-a bucurat să vadă că a luat 10 și la Română.

„La Matematică mă așteptam să iau nota maximă, și la Română, din câte am corectat cu profesorii, mă așteptam să iau medie destul de mare. Totuși, la Română există nesiguranța aceea că poate ai greșit o virgulă sau două, nu poți știi exact pe unde te situezi.

La Română am avut meditații în particular de anul acesta, fiindcă pentru mine la Română a fost puțin mai greu. La Matematică am făcut doar ceea ce ne-a dat profesoara și ce am lucrat eu în particular, teste. E foarte mult despre antrenament.

Aș vrea să merg pe Mate-Info, îmi place foarte mult latura aceasta mai logică a lucrurilor. Mi-ar plăcea să merg la unul dintre liceele de top din Cluj, Racoviță, Bălcescu sau Avram Iancu. Prima opțiune ar fi Racoviță”, a spus Medeea.

Am depus mult efort

Catinca Sabo, elevă la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, a reușit și ea performanța de a obține media zece la Evaluarea Națională.

Spune că s-a pregătit destul de mult pentru acest rezultat, dar nu doar acum, ci pe parcursul a patru ani.

„Și la clasă am făcut pregătire intensă, dar am făcut și meditații. Am depus mult efort. Subiectele nu au fost foarte dificile în opinia mea”, a declarat pentru Cluj24.ro Catinca Sabo.

Pentru că este pasionată de matematică, s-a așteptat la un rezultat bun, dar a reușit să obțină nota 10 și la limba română.

Catinca Sabo vrea să studieze Mate-Info la liceu și încă nu a decis dacă va rămâne la „Avram Iancu” sau se va înscrie la Colegiul „Emil Racoviță”.

Părinții și fratele meu au fost modele pentru mine

Paul Tătar este și el unul dintre elevii de 10 ai Clujului. A studiat la Liceul Teoretic „Avram Iancu” și spune, la rândul lui, că subiectele primite la examen nu i s-au părut foarte dificile.

„M-am pregătit foarte mult la clasă. Mai ales prin temele primite în ultimul timp. Părinții și fratele meu m-au ajutat și m-au sprijinit. Au fost modele pentru mine”, a declarat Paul Tătar pentru Cluj24.ro.

Pasionat de matematică, vrea să studieze și el Mate-Info la liceu.

 

 

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate