ACTUALITATE
Secetă în Europa: 64% din teritoriu se află sub avertizare sau alertă
Situația privind seceta rămâne gravă în multe regiuni ale Europei, iar previziunile privind randamentul pentru porumbul boabe, boabele de soia și floarea-soarelui sunt cu 16%, 15% și 12% sub media pe 5 ani.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, pe 47 % din teritoriul UE încă se îndeplinesc condiții de avertizări meteo, ceea ce înseamnă că precipitațiile au fost mai mici decât de obicei, iar umiditatea solului este deficitară, iar 17 % din UE este în stare de alertă, ceea ce înseamnă că și vegetația și culturile prezintă efectele negative ale secetei.
„Cumulativ, 64% din Europa se află sub avertizare sau alertă, ceea ce contribuie, de asemenea, la extinderea pe scară largă a zonelor aflate în pericol de incendiu, în întreaga UE”, arată Comisia Europeană.
Stresul cauzat de lipsa apei și de căldură accentuează perspectivele negative privind randamentul culturilor de vară.
CE susține că previziunile actuale privind randamentul la nivelul UE pentru porumbul boabe, boabele de soia și floarea-soarelui sunt următoarele: cu 16 %, 15 % și 12 % sub media pe 5 ani.
„Deficitul grav de precipitații a afectat aproape toate râurile din întreaga Europă, cu un impact negativ asupra sectorului energetic, atât asupra hidrocentralelor, cât și asupra sistemelor de răcire ale altor tipuri de centrale electrice, precum și asupra transportului fluvial. Mai multe state membre ale UE au luat măsuri de restricționare a aprovizionării cu apă, deoarece aprovizionarea cu apă încă poate fi compromisă în săptămânile următoare”, se arată în comunicat.
Conform acestuia, până în noiembrie 2022, în regiunea euro-mediteraneeană de vest este probabil ca vremea să fie mai caldă și mai uscată decât de obicei. În ultimele zile, precipitațiile au atenuat condițiile de secetă în unele regiuni ale Europei, dar au adus noi provocări deoarece, în unele zone, s-au manifestat sub forma unor furtuni severe.
„Potrivit experților JRC, seceta actuală pare să fie în continuare cea mai gravă din ultimii cel puțin 500 de ani. Datele finale de la sfârșitul sezonului vor confirma această evaluare preliminară”, arată CE.
sursa: Mediafax
sursa foto: unsplash
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Cluj24 vă prezenta acum două zile resortul și vila de lux în care și-a petrecut vacanța la început de an cântăreața clujeancă Vlăduța Lupău împreună cu soțul și băiețelul mai mare, Iair.
Shebara Resort este una dintre cele mai exclusiviste locații de la Marea Roșie, depășind, după spusele unora, paradisul din Maldive. Cei 30.000 $, cât costă un sejur pentru întreaga familie, se regăsesc în arhitectura futuristă, dotările hi-tech de ultimă generație, mobilier minimalist, servicii, mâncare și băutură.
FOTO. Imagini din vacanța de LUX a Vlăduței Lupău. Hotelul e de fițe
Inspirat de inovația modernă, Shebara redefinește ospitalitatea ultra lux cu creativitate îndrăzneață și măiestrie excepțională. Abordarea personalizată a serviciilor reflectă angajamentul față de reinventare. Chefii locației îmbrățișează inovații îndrăznețe pentru a crea experiențe culinare de neuitat. Nikkei Cusine, cu dish-uri japoneze, bucătăria mediteraneană, braseria Lunara ori pool-bar-ul Solera oferă oaspeților oportunitatea de a se răsfăța cu creații ale unor chefi renumiți.
Arabia Saudită întenționează să dezvolte din punct de vedere turistic zona Mării Roșii care îi aparține, Shebara fiind doar un prim pas spre un lanț exclusivist de stațiuni.
Foto: Facebook Vlăduța Lupău, Shebara Resort
Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca va găzdui în perioada 6-7 martie prima ediție a Galei Poveste Folk, un eveniment care își propune să se alăture și să adauge valoare festivalurilor de muzică folk din România.
Artiștii care vor urca pe scena festivalului sunt Ducu Bertzi, Fără Zahăr, Andrei Păunescu – Moment Cenaclul Flacăra (Trupa Totuşi, Cristian Buică, Vanghele Gogu), Grupul Folk AMES, Mircea Vintilă, TVA – Trupa cu Valoare Adăugată (Teo Boar – Vlady Cnejevici – Adrian Vascu – Dorin Andone), Alina Manole, Daniel lancu, Adrian Bezna, Jacqueline Crăciun & Diana Porca,
Gala este organizată de Asociatia Evenimente cu Valoare Adăugata (fondata de Teo Boar, Vlady Cnejevici, Dorin Andone si Adrian Vascu)
Evenimentul va avea loc pe parcursul a doua zile, joi si vineri (6-7 martie 2025) la Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca incepand cu ora 19.
Fiecare seara va fi compusa din doua parti egale fiind programata o pauza dupa cca 1h si 30 min de la inceputul fiecarei seri.
Prețul biletelor este cuprins între 130 și 220 de lei. Acestea se pot cumpăra de AICI.
Partener media este Cluj24.
EVENIMENT
PERCHEZIȚII efectuate de polițiștii clujeni în Mureș, într-un caz de FURTURI de cabluri din infrastructura feroviară
Polițiștii clujeni au efectuat trei percheziții în jud. Mureș, într-un caz de furturi de cabluri din infrastructura feroviară din Cluj și Bistrița-Năsăud. Prejudiciul este estimat la aproximativ 150.000 de lei. Trei persoane au fost reținute.
„Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au efectuat trei percheziții domiciliare, în județul Mureș, în cadrul cercetărilor privind săvârșirea mai multor furturi de cabluri din infrastructura feroviară, ce ar fi fost săvârșite în anul 2024, în județele Cluj și Bistrița-Năsăud.
PERCHEZIȚII efectuate de polițiștii clujeni în Mureș, într-un caz de FURTURI de cabluri din infrastructura feroviară
În timpul perchezițiilor, au fost descoperite deșeuri rezultate din prelucrarea cablurilor ce ar fi fost sustrase, obiecte despre care există suspiciunea că ar fi fost utilizate la comiterea faptelor și un autoturism ce ar fi fost folosit pentru transportul bunurilor furate, ce a fost indisponibilizat.
Prejudiciul cauzat companiei de infrastructură feroviară este estimat la aproximativ 150.000 de lei, în majoritatea cazurilor, siguranța circulației feroviare fiind afectată.
Totodată, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere față de o femeie și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 34 de ani.
Astăzi, aceștia au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând ca în data de 16 ianuarie 2025 să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș, al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș – Serviciul Criminalistic, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.
Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a comunicat IPJ Cluj.
Foto: Arhivă
ADMINISTRAȚIE
VIDEO. Primăria Cluj AMPLASEAZĂ în cartiere containere pentru colectare TEXTILE uzate pentru reutilizare și reciclare
Primăria amplasează în cartiere containere pentru colectare textile uzate pentru reutilizare și reciclare. Primele puncte de colectare au fost amplasate la patru piețe din oraș.
„Începând de astăzi, 15 ianuarie 2025, clujenii pot utiliza containerele dedicate pentru acele haine sau alte tipuri de textile pe care nu le mai folosesc (spre exemplu: draperii, curele, inclusiv accesorii).
VIDEO. Primăria Cluj AMPLASEAZĂ în cartiere containere pentru colectare TEXTILE uzate pentru reutilizare și reciclare
Noile containere instalate până acum sunt la: Piața Flora, Piața Grigorescu, Piața Hermes și Piața Zorilor. Reamintesc că clujenii pot folosi în același scop și centrele Primăriei de colectare de pe strada Bucium și strada Fabricii.
40 de containere pentru textile vor fi amplasate în următoarea perioadă în toate cartierele”, a transmis primarul Emil Boc.
Acest program este realizat printr-un parteneriat între Primăria Cluj-Napoca, Roseco și Supercom. Pentru mai multe informații, accesați site-ul roseco.eco.