ADMINISTRAȚIE
Satele din Florești au intrat în atenția Primăriei. Lucrări de modernizare pe mai multe domenii
Primăria Florești are în derulare mai multe lucrări de modernizare în Luna de Sus.
”Floreștiul modern și la standarde înalte începe să prindă contur! După cum deja ați observat, am demarat o serie de lucrări de modernizare în zona Luna de Sus, o zonă intens tranzitată, mai ales în timpul anului școlar, de către copii, părinți sau bunici.
Astfel, am finalizat următoarele acțiuni:
amenajarea a două stații CTP
amenajarea curții Căminului Cultural, astfel încât accesul la grădiniță să se poată face prin curtea căminului cultural pentru a spori siguranța copiilor.
În prezent, avem, în curs de finalizare, lucrarea de înlocuire a conductei de apă pe strada Mică, prin lucrarea Consiliului Județean, și se lucrează la reabilitarea străzii Florilor. Până la finalul acestui an ne propunem să finalizăm montarea unor aparate de fitness outdoor pe strada Mică, vizavi de Căminul Cultural”, anunță primarul Bogdan Pivariu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






