Connect with us

ACTUALITATE

S-a schimbat vârsta de la care poți deține buletin. Vom avea buletin cu CIP

Publicat


Cartea de identitate va putea fi emisă și persoanelor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, transmite Camera Deputaților. Aceasta afirmă că a fost adoptat proiectul de lege care include incorporarea unui CIP în noile buletine.

Eliberarea acestuia mai repede de 14 ani este decizia părinților sau a reprezentanţilor legali. Mai mult, se poate elibera o carte de identitate simplă sau o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului.

Documentul va asigura cetățenilor garanţii suplimentare de securitate, iar instituţiilor de drept public sau privat certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.

Proiectul mai include și înlocuirea datelor, astfel, să fie înscrise numai datele de identificare ale titularului, certificatul emis de MAI, înscris într-un singur cip, care va asigura „funcţionalitatea” de card de sănătate.

Cartea electronică de identitate și cartea de identitate simplă se eliberează:

a) cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;

b) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;

c) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani;

d) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

Cetăţenii români pot opta pentru eliberarea:

a) unei cărţi electronice de identitate,

b) unei cărţi de identitate simple, se mai precizează în proiect.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate