ACTUALITATE
România va beneficia de tratamentul cu plasmă autoimună
Bolnavii cu COVID-19 urmează să beneficieze de tratamentul cu plasmă după ce Ministerul Sănătății va aproba protocoalele prin care acest tratament va fi administrat suferinzilor. Primele două echipamente pentru recoltare a plasmei celor vindecați de COVID-19 au fost instalate la București și la Iași. Reamintim că tratamentul acesta presupune transfuzia de plasmă cu anticorpi de la un om vindecat de COVID-19 la unul ce a fost testat pozitiv și prezintă simptomatologie moderată sau acută.
Conform unui acord între Ministerul Sănătății și firma pe care Florin Hozoc o administrează și care a donat aparatura, spitalele vor primi în total 18 astfel de echipamente de plasmafereză. Până acum 4 se află în administrarea ministerului urmând ca săptămâna viitoare să mai ajungă în țară încă 14.
„Sper că în zilele următoare vor fi aprobate atât protocolul pentru colectarea, testarea şi distribuţia plasmei convalescente, cât şi protocolul de administrare”, declară Florin Hozoc pentru o agenție de presă.
Un articol de Ștefan Chețan
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






