EVENIMENT
România ÎNDEPLINEȘTE condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver
România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Nivelul ratei de refuz al vizelor SUA pentru români a coborât la 2,61%. România şi-a atins astfel obiectivul de reducere a ratei de refuz a vizelor SUA pentru turism şi afaceri sub pragul de 3%, îndeplinind condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Guvern.
Departamentul de Stat al SUA a comunicat miercuri că rata de refuz a vizelor de tip B pentru cetățenii români a scăzut la 2,61%, sub 3% cât este pragul impus în programul Visa Waiver, a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
România ÎNDEPLINEȘTE condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver
„În urmă cu câteva minute, Departamentul de Stat al SUA a comunicat oficial rata de refuz a vizelor de tip B pentru cetățenii români care au aplicat pentru acest tip de vize. Rata este 2,61%, ceea ce ne plasează categoric sub pragul de 3% care era un criteriu obiectiv, măsurabil pentru ca România să se califice în programul Visa Waiver”, a spus Constantin.
El a precizat și care sunt următorii pași până când românii vor putea călători în SUA în scop turistic și de afaceri fără a mai fi nevoie de viză.
„La începutul lunii noiembrie, o delegatie comună a ministerului de interne american și a Departamentului de Stat a sosit în România, au făcut o evaluare, astăzi este comunicată această cifră, urmează ca datele să fie comunicate Congresului SUA, care în mod simbolic va comunica oficial că România este calificată în program”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
El a numit această realizare drept o „victorie diplomatică”.
În cursul anului fiscal 2024, cetăţenii români au depus 80.596 de solicitări de vize B1/B2 la nivel mondial, aproape dublu faţă de numărul cererilor din anul fiscal anterior. Oficiile diplomatice şi consulare americane au acordat peste 78.000 de vize B1/B2, un număr record pentru România.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






