EVENIMENT
Ridicarea vizelor SUA pentru români, de la 1 ianuarie 2025 – surse
Autorităţile din SUA ar urma să anunţe, pe 15 octombrie, o decizie privind ridicarea vizelor pentru români, decizie care se aplică de anul viitor, din 2025, au precizat surse guvernamentale citate de Agerpres.
Guvernul României desfăşoară în această perioadă campania „Calificăm România” care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver.
Premierul Ciolacu a anunţat pe 18 iulie lansarea campaniei.
„Lansăm astăzi campania ‘Calificăm România’ şi ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în Programul Visa Waiver, având destinaţia de a călători în Statele Unite fără vize. Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie.
De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a afirmat prim-ministrul, în şedinţa de guvern.
Toate cifrele privind vizele respinse pentru SUA se calculează până în 30 septembrie.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






