Connect with us

EVENIMENT

Restricții de circulație în Cluj între 24 și 26 septembrie 2020

Publicat


Primăria Cluj-Napoca anunță stabilirea unor restricții de circulație în perioada 24 – 26 septembrie 2020, cu ocazia desfășurării evenimentului „Transilvania Rally 2020”, după cum urmează:

– începând de joi, 24 septembrie 2020, ora 00.00 până sâmbătă, 26 septembrie 2020, ora 20.00 va fi închis traficul rutier pe str. Pandurilor și se va interzice parcarea autoturismelor;

– joi, 24 septembrie 2020, va fi închisă circulația rutieră pe Aleea Stadion, între orele 19.00 – 22.00, pentru prezentarea oficială a echipajelor;

– vineri, 25 septembrie 2020, între orele 09.00 – 13.30 şi sâmbătă, 26 septembrie 2020, între orele 09.00 – 15.00, pe traseul: str. Donath, de la intersecţie cu str. Paul Ioan până la limita cu Comuna Florești va fi închisă circulaţia rutieră (când situația o impune) cu accesul riveranilor;

– vineri, 25 septembrie 2020, între orele 19.45 – 23.00, va fi închis traficul rutier pe pe str. Făgetului, de la intersecție cu Drumul Sfântul Ioan până la intersecție cu DJ 107R, cu accesul riveranilor;

– sâmbătă, 26 septembrie 2020, între orele 15.45 – 18.45, va fi închis traficul rutier pe Drumul Sfântul Ioan, de la intersecție cu Restaurant Roata Făget până la intersecție cu str. Făgetului, str. Făgetului de la intersecție cu str. Eugen Ionesco până la intersecție cu DJ 107 R, cu accesul riveranilor.

De asemenea, având în vedere faptul că autoturismele înscrise în Campionatul Național de Raliuri vor staționa pe Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, piața volantă de sâmbătă, 26 septembrie 2020 nu va avea loc.

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


EDUCATIE

Universitatea Babeș-Bolyai a oferit cursuri universitare online pentru 200 de elevi în cadrul programului „Weekend lung pentru liceeni”

Publicat

Elevi din mai multe orașe din Transilvania au fost studenți pentru o zi la Universitatea Babeș-Bolyai au avut ocazia să ia un prim contact cu mediul universitar, participând la cursurile oferite de facultățile UBB.

Programul acesta este deja la a opta ediție și a fost gândit ca un weekend lung pentru elevii cu rezultate bune la învățătură, din orașe mici din Transilvania, care veneau la Cluj-Napoca, erau cazați în căminele UBB, mâncau la Cantina din Hașdeu, participau la cursuri și aveau parte de activități de consiliere și orientare în carieră.

În condițiile actuale, acest lucru nu a fost posibil, iar programul de anul acesta s-a desfășurat în totalitate în online, pe parcursul zilei de vineri, 30 octombrie 2020.

Elevii au asistat la cursuri dintre cele mai diverse: „Să ne jucăm cu PyGame” – Facultatea de Matematică și Informatică, „Shakespeare și dragostea: Visul unei nopți de vară” – Facultatea de Litere, „Intelligence din surse deschise” – Facultatea de Istorie, „A fi sau a nu fi biolog!” – Facultatea de Biologie și Geologie, etc.

„Elevii participanți la edițiile anterioare au fost încântați de experiența de “student la UBB”, lucru care ne-a determinat șă organizăm evenimentul și anul acesta, chiar dacă toate activitățile au fost online și elevii i-au cunoscut pe profesorii UBB doar pe ecran”, au spus inițiatorii programului.

Weekend-ul lung pentru liceeni face parte dintr-o serie de activități educative și interactive dedicate elevilor și organizate, în perioada octombrie–noiembrie 2020, în cadrul proiectului intitulat Facilitarea integrării tinerilor din mediul academic prin politici de incluziune, pe piața muncii – InclusUBB2, finanţat din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2020.

Citește mai departe

EVENIMENT

Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care privește gratuitate la transportul public, inclusiv pentru elevii din școlile private

Publicat

Legea care prevede gratuitate la serviciile publice de transport şi pentru elevii din învăţământul preuniversitar privat a fost promulgată vineri de Preşedintele Klaus Iohannis.

Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. În vederea asigurării gratuităţii prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat prin transfer către unităţile administrativ-teritoriale.

Gratuitatea este asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale, prin subvenţionarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale 92/2007.

Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfăşurat în alte condiţii decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învăţământ”, prevede legea.

Citește mai departe

EVENIMENT

UEFA aruncă România în lumea a treia a fotbalului

Publicat

UEFA a anunțat calendarul cupelor europene pentru sezonul viitor. Astfel, campioana României va evolua în primul tur al Champions League. Echipele clasate pe locul 2, 3 și câștigătoarea Cupei vor lua startul în turul doi preliminar al Europa Conference League.

Potrivit UEFA, meciurile se vor desfășura în manșă tur-retur. Astfel, nicio echipă românească nu va mai lua startul în preliminariile Europa League. De altfel, în ultimii doi ani numai CFR Cluj a reușit să mai reprezinte România în cupele europene.

Fotbalul românesc în cădere liberă

Totuși, dacă România va cădea pe poziția a 30-a în clasamentul coeficienților, atunci echipele clasate pe locul 2, 3 și câștigătoarea Cupei juca în primul tur preliminar al Europa Conference League. În acest moment, țara noastră este clasată pe locul 28.

Citește mai departe

EVENIMENT

Un tânăr clujean urmărit național pentru trafic de droguri a fost prins la Florești de polițiști

Publicat

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de polițiști din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj, au depistat pe raza localității Florești, un bărbat de 22 de ani, din comuna Baciu, urmărit național. Acțiunea a avut loc vineri, 29 octombrie, în jurul orei 15.40.

Pe numele bărbatului, magistrații din cadrul Tribunalului Cluj au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de substanțe de mare risc.

Acesta are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 2 ani și 7 luni, iar în urma depistării, polițiștii l-au predat reprezentanților Penitenciarului Gherla.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate