Nora Lupșan a reușit, la doar 9 ani, o performanță incredibilă. Ea a câștigat în weekend Cupa Poloniei la schi.

Nora s-a apucat de schi la 6 ani și este susținută necondiționat de familie, care a înființat pentru ea un club sportiv.

Performanță extraordinară pentru Nora, o elevă de 9 ani din Cluj-Napoca

Elevă la Școala Montessori din Cluj, Nora a reușit o performanță remarcabilă, campionatul polonez fiind unul dintre cele mai puternice din estul Europei și unul dintre cele mai puternice din lume, fiind o “bătălie” între peste 40 de cluburi foarte puternice.

Nora merge în fiecare weekend la antrenamente în Polonia

Nora este antrenată de tatăl ei, Adrian Lupșan, alături de care merge în fiecare weekend din sezonul de iarnă și în vacanțe pentru antrenamente în Polonia, unde condițiile de antrenament sunt foarte bune.

Nora face schi de la 6 ani și a câștigat numeroase premii și în țară, dar în ultimii 2 ani se antrenează și concurează în afara țării, în Austria, Slovacia, Polonia, iar vara pe pârtia indoor din Lituania.

Familia o susține necondiționat

Familia a înființat pentru ea un club sportiv, Siebenburgen Racing, care să o susțină financiar, dar prin intermediul căruia derulează proiecte pentru a ajuta inclusiv schiul din România, care este în dificultate, în ultimii ani fiind afectat puternic de lipsa zăpezii de pe pârtii.

În afara schiului, Nora mai face patinaj și atletism, îi place mult să citească. Ea profită de drumurile lungi și citește ore întregi. Îi place mult și să cânte, iar acum studiază la nivel avansat pianul și flautul.

Aproximativ 25 de persoane, cu steaguri tricolore, s-au adunat luni seara în centrul Clujului.

Aceștia au răspuns chemării la un protest “împotriva regimului comunist PSD-USR-PNL-UDMR!”, venit pe rețelele sociale.

Susținători ai lui Călin Georgescu, protest la Cluj-Napoca

Protestul a început la ora 19.00, iar “chemări” similare au fost făcute și la Oradea, Timișoara, Iași, Brașov, Sibiu, Arad, Bistrița, Craiova, Constanța, Suceava, Baia Mare, Târgu Mureș, Galați, Botoșani și București.

Protestele sunt organizate după ce Biroul Electoral Central a invalidat, duminică, candidatura lui Călin Georgescu la funcția de președinte al României.

Duminică, la sediul BEC, susținătorii lui Georgescu au fost violenți și au rănit mai mulți jandarmi. La Cluj-Napoca, protestul din această seară a fost unul pașnic.

Un clujean a sesizat, prin intermediul platformei MyCluj, că hoții dau lovitură după lovitură în Cimitirul Mănăștur, furând candele și flori de pe morminte.

Potrivit acestuia, în ultima săptămână au avut loc două furturi consecutive de pe mormântul părinților săi, la doar câțiva metri de cabina paznicului, care, conform reclamației, este „permanent goală”.

„Doresc să vă informez că săptămâna asta s-a întâmplat al doilea furt consecutiv de pe mormântul părinților, în Cimitirul Mănăstur, la 50 de metri de cabina paznicului care e permanent goală. Vă rog insistent să găsiți o soluție, deoarece eu sunt la zi cu taxele, sunt un cetățean care muncește cinstit și nu mi se pare normal să dispară săptămâna de săptămâna candele și flori pe care eu le cumpăr”, a transmis acesta.

Măsuri pentru siguranța vizitatorilor

Totodată, solicită măsuri urgente pentru siguranța vizitatorilor, în special a vârstnicilor și femeilor singure care merg să aprindă o lumânare pentru cei dragi.

„De asemenea vă rog să găsiți soluții în a oferi siguranță persoanelor în special a varstinicilor și a femeilor singure care vizitează mormintele. Vă mulțumesc”, mai arată clujeanul.

Sesizarea figurează ca fiind „în lucru” pe platforma Primăriei Cluj-Napoca. Rămâne de văzut dacă autoritățile locale vor lua măsuri concrete sau dacă hoții vor continua să opereze nestingheriți chiar sub „supravegherea” paznicilor.

“Nu îți dai seama cât ai uitat, până nu începi să îți amintești”. Într-o zi oarecare vei călca într-un loc, în umbra lui. Un loc pe care îl știai, în care sigur ai mai fost altădată. În acel moment în mintea ta va prinde viață o poveste veche. Îți vei aminti un parfum trecător de femeie, sau o melodie de suflet, care îți vor deschide porțile uitării. 

Memoria omului este un lucru straniu. O veritabilă arhivă arhivă vie, care decide, de capul ei, ce să păstreze și ce să uite, ce să releve sau ce să zăvorască sub lacăt. Ascunde amintirile în colțuri obscure, pitite sub episoade de timp, așteptând acel moment de trădare delicat, când îți va arunca înainte o imagine, un gest, un cuvânt rătăcit. Atunci,  tot ce credeai că ai pierdut devine incredibil de viu!

Amintirile nu sunt doar un simplu inventar de imagini și sunete, ci un labirint. Unele piese dispar pentru totdeauna, iar altele revin deformat, ca niște umbre în lumină. Memoria este un mecanism crud. Nu uită ce vrei să uiți și nu îți dă înapoi ce ai fi vrut să păstrezi.

Dar, oare de ce uităm, de fapt?

Nu doar detalii. Uităm emoții, promisiuni, oameni, versiuni ale noastre. Uităm visele pe care le-am avut cândva. Uităm că ne-am promis să nu devenim ceea ce suntem acum. Uităm fericirea micilor victorii, durerea marilor pierderi, și chiar acele clipe în care am fost pe deplin vii.

Apoi vine momentul magic: amintirea unei amintiri! O strălucire pe care nici nu știai că o porți în tine. O fereastră deschisă spre un timp trecut, care îți aduce amintiri calde. Care te face să te întrebi, cu o melancolie aspră: cine eram atunci? Când am uitat să fiu acel cineva?

De fapt, uitarea nu este o pierdere, ci un mecanism de supraviețuire. Cum ar fi să ne amintim totul? Fiecare cuvânt, fiecare greșeală, fiecare respirație dificilă din trecut? Sufletul nostru s-ar prăbuși sub greutatea propriului trecut. Uitarea este, poate, singura dovadă că suntem umani, iar amintirea singurul indiciu că am fost mai mult decât niște umbre trecătoare.

Când o amintire te lovește ca un fulger, îmbrățișeaz-o. Fie că aduce cu ea zâmbet sau lacrimi, ea e un dar. E dovada că ai trăit. Că ai iubit. Că ai uitat, dar n-ai pierdut tot. Că o parte din tine încă știe drumul spre prezentul, demult pierdut. La final, asta suntem noi: ceea ce uităm, ceea ce ne amintim și ceea ce căutăm mereu, fără să știm că era tot timpul în noi. Sau, poate, suntem chiar mai mult, decât ne putem noi imagina azi că suntem…