EVENIMENT
Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj: România are nevoie de stabilitate energetică, nu de improvizații și decizii grăbite
Deputatul clujean Remus Lăpușan a susținut, luni, o declarație politică prin care a transmis un mesaj clar: cetățenii trebuie protejați în fața scumpirilor, iar statul are obligația de a păstra controlul asupra resurselor strategice.
Hidroelectrica, a spus Lăpușan, trebuie să rămână în proprietatea statului, este un pilon de siguranță pentru economie și un sprijin real pentru fiecare familie afectată de costurile tot mai mari.
Hidroelectrica, soluția pentru cetățeni
“Hidroelectrica este cel mai ieftin și mai stabil producător de energie. În opinia mea, aceasta trebuie să fie prima opțiune pentru consumatorii casnici, o soluție simplă, eficientă și cu efect imediat în facturi.
Proiectele strategice, precum centrala de la Iernut, nu mai pot fi amânate. Consider că finalizarea acestui obiectiv trebuie să devină o prioritate absolută pentru toate instituțiile implicate. Fiecare zi de întârziere înseamnă pierderi de bani, de încredere și de oportunități”, a spus Remus Lăpușan.
România are nevoie de o strategie energetică realistă și echilibrată
În același timp, deputatul PSD de Cluj spune că țara noastră are nevoie de o strategie energetică realistă și echilibrată și, de aceea, este esențial să ne concentrăm pe:
-
măsuri clare pentru protejarea consumatorilor, în special a celor vulnerabili;
-
investiții în creșterea producției de energie în bandă, pentru a asigura alimentarea constantă;
-
modernizarea infrastructurii energetice, pentru a susține eficiența și integrarea capacităților noi;
-
diversificarea surselor de energie și consolidarea securității energetice;
-
digitalizare și inovare în domeniul energetic, în pas cu cerințele economiei viitorului.
Energie pentru viitor, nu povară pentru cetățeni
“România are resurse și capacități. Ceea ce ne lipsește uneori este fermitatea deciziilor și rapiditatea implementării. Nu putem cere cetățenilor să suporte povara scumpirilor în timp ce proiectele stagnează și companiile strategice sunt puse în pericol.
Cred cu tărie că energia este un bun național, nu o marfă care poate fi vândută celui mai ofertant. Să protejăm ce avem, să finalizăm ce am început și să punem în valoare resursele României în beneficiul românilor!”, a mai spus Remus Lăpușan.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






