Connect with us

ACTUALITATE

Remus Câmpeanu, condus pe ultimul drum

Publicat


Remus Câmpeanu a fost astăzi condus pe ultimul drum. La înmormântarea legendei Universității au participat actualii fotbaliști ai formației, câțiva suporteri și alte nume importante din istoria lui ”U”.

Simbolul clubului clujean a fost înmormântat în Cimitirul Central.

Născut pe 8 septembrie 1938, Remus Câmpeanu a ajuns la ”U” la vârsta de 22 de ani și a purtat tricoul alb-negru până în 1974. A fost un fundaș stânga veritabil și a strâns 354 de prezențe pentru echipa „studenților”, marcând patru goluri. Una dintre aceste reușite a fost poate cea mai importantă din istoria clubului nostru. În 1965, ”U” (Știința Cluj la acea vreme) și Dinamo Pitești se întâlneau pe Stadionul „Republicii” din București, în ultimul act din Cupa României. Remus Câmpeanu era cel care purta banderola de căpitan. În minutul 12, înainta în viteză din linia defensivă, șuta în forță de la 30 de metri și înscria golul ce deschidea drumul Universității spre câștigarea Cupei României, primul și singurul trofeu cucerit de „studenți”. La finalul partidei, într-o explozie de bucurie, era purtat pe brațe de colegii săi.

După ce a agățat ghetele în cui, a fost președintele clubului, funcție pe care a ocupat-o până în 1989, arătându-și iubirea și loialitatea pentru Simbol cu fiecare ocazie și a rămas alături de echipă până în ultima clipă.

Sursa: fcucluj.ro




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate