EVENIMENT
Polițiștii clujeni au ieșit în trafic și au amendat tot ce-au prins. Șoferi, bicicliști, trotinetiști, dar și pietoni
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, sub coordonarea Serviciului Rutier, au desfășurat mai multe acțiuni punctuale pentru prevenirea accidentelor de circulație și combaterea principalelor cauze care duc la producerea de evenimente rutiere.
În urma controalelor efectuate, care au avut loc pe parcursul unei săptămâni, din 2 până în 9 iunie, au fost aplicate 927 de amenzi.
Polițiștii clujeni au ieșit în trafic și au amendat tot ce-au prins
Activitățile, arată reprezentanții IPJ Cluj, au avut ca scop principal depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, una dintre cele mai frecvente abateri în trafic.
Astfel, din cele 927 de amenzi, 618 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză
Dar nu au fost vizați doar șoferii. Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni pietonilor care nu au respectat regulile de circulație, precum și 29 de amenzi conducătorilor de biciclete și trotinete care au comis abateri de la normele rutiere.
Șoferi prinși beți la volan sau fără permis de conducere
Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, au fost constatate și 19 infracțiuni rutiere. Dintre acestea, 7 au fost pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 6 pentru conducerea fără permis, iar restul pentru alte fapte prevăzute de legislația rutieră.
De asemenea, ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au reținut 67 de permise de conducere, în principal pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj îndeamnă toți participanții la trafic să adopte o conduită preventivă și responsabilă, să respecte regulile de circulație și să contribuie activ la siguranța tuturor celor aflați pe drumurile publice.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






