EVENIMENT
RAR îl prezintă pe RAReș, chatbotul cu care vor putea interacționa românii
Registrul Auto Român anunță că chatbotul RAReș este disponibil pe site-ul companiei. Pe măsură ce va interacționa cu utilizatorii, RARes va învăța continuu din aceste schimburi de informații și va fi mai performant și mai precis în furnizarea de răspunsuri și soluții personalizate, potrivit RAR.
„De acum, mai simplu de interacționat cu noi, mai ușor de accesat informații tehnice, via Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român. Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o programare într-o reprezentanță? De acum poți vorbi și cu RAReș, noul nostru coleg virtual care a fost creat pentru a răspunde întrebărilor voastre 24 de ore din 24 pe site-ul Registrului Auto Român”, conform RAR.
RAR îl prezintă pe RAReș, chatbotul cu care vor putea interacționa românii
RAR arată că „Chatbotul RAReș a fost proiectat să devină din ce în ce mai bun, dar și prietenos, pentru că are capacitatea de a procesa volume mari de informații și de a înțelege limbajul natural uman”.
Pe măsură ce va interacționa cu utilizatorii, RARes va învăța continuu din aceste schimburi de informații și va fi mai performant și mai precis în furnizarea de răspunsuri și soluții personalizate. Cu ajutorul lui RAReș simplificăm accesul la informațiile despre serviciile și procedurile Registrului Auto Român, fie că accesați site-ul de pe un computer de birou sau de pe un smartphone”, se menționează în finalul comunicatului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






