Connect with us

EVENIMENT

Putin va recunoaște independenţa regiunilor separatiste din estul Ucrainei. Universitar clujean: Putin a ales RĂZBOIUL

Publicat


Kremlinul a indicat luni seară că preşedintele rus Vladimir Putin va recunoaşte independenţa regiunilor separatiste din estul Ucrainei.

”Un decret în acest sens va fi semnat în scurt timp”, a indicat preşedinţia rusă.

Potrivit aceleiaşi surse, Putin i-ar fi informat despre această decizie pe omologul său francez Emmanuel Macron şi pe cancelarul german Olaf Scholz, care, potrivit Kremlinului, şi-au ”exprimat decepţia”.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei europene Josep Borell a anunţat că Uniunea Europeană este gata să activeze sancţiunile contra Rusiei dacă Moscova decide să recunoască independenţa regiunilor separatiste din estul Ucrainei.

”Îi cerem preşedintelui (rus Vladimir) Putin să respecte dreptul internaţional şi Acordurile de la Minsk şi ne aşteptăm ca el să nu recunoască independenţa Doneţk şi Lugansk”, a declarat Borrell într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a convocat luni un consiliu de apărare şi securitate, care ar urma să înceapă la ora 18:00 GMT, pentru a examina situaţia de la frontiera dintre Ucraina şi Rusia, a anunţat Palatul Elysée.

De partea sa, cancelarul german Olaf Scholz a spus că recunoaşterea regiunilor separatiste din estul Ucrainei de către Rusia ar însemna ”o ruptură unilaterală” a Acordurilor de la Minsk din 2015.

Liderii celor două teritorii separatiste din estul Ucrainei l-au îndemnat luni pe preşedintele rus Vladimir Putin să recunoască independenţa acestor teritorii şi să pună în funcţiune o „cooperare în materie de apărare”. Aceste apeluri, coordonate şi difuzate la televiziunea rusă, au fost lansate de liderii „Republicii Populare Doneţk” şi „Republicii Populare Lugansk”, Denis Puşilin şi Leonid Pasetcinik.

”Putin a ales războiul”

Universitarul clujean Valentin Naumescu de la Facultatea de Studii Europene a UBB susține că președintele rus Vladimir Putin va semna decretul de recunoaștere a autoproclamatelor „republici Donețk și Luhansk” și va invada în acest fel (ipocrit) Ucraina, oferind „ajutor militar” (la cerere) celor două așa-zise „state independente”. Așa cum a invadat Ucraina și în 2014, „la cererea poporului” din Crimeea.

”Pentru mine, anunțul nu este o surpriză. Am prevăzut acest scenariu, am scris și am vorbit în spațiul public că acesta este cel mai probabil scenariu.
Ucraina își va apăra legitim teritoriul și va riposta militar pe măsura puterilor ei iar Occidentul va impune sancțiuni Rusiei.
Este o uriașă șansă istorică pentru România să fim stat membru al NATO, al UE și partener strategic al SUA.
Rusia rămâne același agresor mincinos, brutal și înapoiat pe care poporul român îl știe atât de bine din istoria Europei de Est”, a explicat Naumescu.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate