Connect with us

ACTUALITATE

Psiholog: Trecerea de la ora de vară la cea de iarnă poate aduce modificări în comportamentul oamenilor

Publicat


Un psiholog susține că trecerea de la ora de vară la cea de iarnă poate aduce modificări în comportamentul oamenilor, aceasta putând avea ca efect dificultatea de a ne trezi dimineaţa sau de a adormi după noul orar.

Psihologul Liliana Luca a explicat pentru AGERPRES că în primele zile de la trecerea la ora de iarnă putem fi mai irascibili, putem avea insomnii sau resimţi oboseală, putem fi mai melancolici. ”Importantă este capacitatea noastră de adaptare la schimbare”, spune ea.

Liliana Luca a arătat că un simptom îl reprezintă dificultatea de a adormi după noua oră, întrucât corpul omenesc încă nu este pregătit pentru somn la acel moment. Acest lucru poate avea efect asupra calităţii somnului. De asemenea, schimbarea orei poate avea ca efect şi dificultatea de a ne trezi dimineaţa, existând riscul de a resimţi pe parcursul zilei stări de oboseală şi somnolenţă. Asta pentru că ritmul circadian încă nu s-a adaptat la noul orar.

„Afectarea este în primul rând la nivel hormonal, pentru că secreţia de melatonină ajută la reglarea ritmului circadian. Melatonina facilitează trecerea din starea de veghe la somnul consistent şi de calitate. Este important să menţinem programul de somn.

Nemaifiind lumină la fel de mult, aşa cum este în timpul sezonului cald, senzaţia noastră este că trebuie să mergem mai devreme la culcare sau ne expunem mai mult la lumina albastră produsă de ecranele telefoanelor şi computerelor. Uneori, în sezonul rece, apar stări de depresie sau anxietate tocmai pentru că avem impresia că nu mai aven timp să facem mai nimic sau pentru că e urât afară”, spune Liliana Luca, psiholog la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi.

Trecerea de la ora de vară la cea de iarnă poate aduce modificări în comportamentul oamenilor

În opinia ei, trecerea de la ora de vară la cea de iarnă poate fi un exerciţiu de a ne adapta la ceea ce ne oferă viaţa.

„În general, nu putem controla totul. Cheia succesului, din punctul meu de vedere, este găsirea resurselor interne pentru a ne adapta mereu la situaţiile cu care ne confruntăm în viaţă. Nu putem controla viaţa şi oamenii, cum a fost pandemia, dar putem să ne controlăm pe noi.

Când ne gândim la fericire e bine să ne gândim la noi, la persoana noastră. Am observat că sunt mult mai multe petreceri în perioada asta de toamnă, lucru care înseamnă că aduni nişte oameni să se simtă bine, fie la ceremonii, gale sau team buildinguri. Pe de altă parte, sunt convinsă că sunt oameni care iubesc ploaia, iubesc toamna, se bucură că nu mai sunt temperaturi crescute”, afirmă psihologul Liliana Luca.

Pentru a ne acomoda mai uşor cu ora de iarnă este recomandat să schimbăm treptat rutina de somn, adormind şi trezindu-ne la noua oră. De asemenea, este important ca atunci când dorim să ne culcăm să avem camere confortabile, cu un mediu adecvat programului de somn: fără televizor şi telefoane mobile, cu un pat comod, draperii opace şi să avem o temperatură a camerei agreabilă.

Este recomandată totodată limitarea expunerii la dispozitive electronice înainte de culcare şi trebuie să ne stabilim un ritual de relaxare, fie că ascultăm muzică liniştitoare, fie că facem exerciţii de meditaţie ori citim.

„Când nu înţelegem ce se întâmplă, când avem sentimentul că nu ne mai adaptăm cerinţelor, atunci când nu putem dormi, trebuie să apelăm la specialist. Somnul este o nevoie vitală. Poţi să nu dormi o noapte, două, mai mult nu e normal. Atunci când plângi mult prea repede, ai impresia că nu te mai poţi concentra, e nevoie să se apeleze la sfatul unui specialist”, consideră Liliana Luca.

Potrivit specialistului, în această perioadă avem tendinţa să socializăm mai puţin, tocmai pentru că se întunecă mai devreme, iar asta ne determină să stăm mai mult în casă.

Perioadă de melancolie

„Este perioada în care devenim uşor melancolici, lucru care nu e neapărat rău, pentru că atunci când eşti melancolic poţi să te opreşti asupra ta, asupra vieţii tale şi a momentului prezent, să te uiţi în jurul tău, să admiri ce frumoasă este natura şi ce culori minunate sunt în jurul nostru. Şi atunci, aşa cred eu, ‘ne înţelepţim’, nu neapărat devenim depresivi.

Toamna se accentuează dispoziţia afectivă hipertimică mixtă, ceea ce înseamnă depresie şi anxietate, şi se pot accentua şi alte simptome precum irascibilitatea, vulnerabilitatea persoanelor care au nişte tendinţe instabile aşa cum sunt cei cu tulburări de personalitate.

Pot fi şi persoane bucuroase, pentru că sunt persoane sensibile la introversie şi se bucură că stau singure. Cu toţii ar trebui să luăm partea bună, să ne bucurăm că avem timp pentru noi şi să facem introspecţii pentru a vedea dacă am evoluat, dacă am mai făcut ceva între timp sau am rămas la fel”, a mai arătat psihologul Liliana Luca.

România a trecut în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de iarnă, ora 4 devenind ora 3.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

FOTO. Universul lui Salvador Dali ajunge la Cluj. Peste 170 de exponate, la Casa Hintz

Publicat

dali

După succesul răsunător pe care l-a avut în București, unde a atras peste 100.000 de vizitatori, expoziția ”Universul lui Salvador Dalí” ajunge la Cluj-Napoca.

Itinerată anterior în orașe precum Paris, Shanghai și Florența, această colecție extraordinară, compusă din peste 170 de exponate – litografii, grafică, gravuri, sculpturi, miniaturi din aur și diamante – aduce o incursiune fascinantă în lumea suprarealistă a maestrului Dalí, completată de o experiență unică de realitate virtuală. Găzduită de Casa Hintz, clădire istorică datând din 1573, expoziția marchează inaugurarea nivelurilor superioare recent restaurate ale acestei clădiri emblematice din Piața Unirii, în care a funcționat prima farmacie din oraș și care găzduiește astăzi, la parter, Muzeul Farmaciei. Publicul va putea explora această lume extraordinară între 20 decembrie 2024 și 30 aprilie 2025.

dali

FOTO. Universul lui Salvador Dali ajunge la Cluj. Peste 170 de exponate, la Casa Hintz

”Salvador Dali este un artist grandios, pentru că viziunea sa are puterea de a ne modifica și de a ne amplifica percepția asupra lumii. Artist vizionar prin excelență, Salvador Dali a fost genial și pentru că avea o minte, o inteligență mereu neobosită în a crea fantasme seducătoare estetic, dar, în același timp, perfect adaptate nevoii publicului său de a se recunoaște într-un secret de nemărturisit despre abisurile ființei  umane. În același timp, Salvador Dali ne provoacă să vedem dublul spiritual al lumii fenomenale, de aici și nota de stranietate a imageriei sale copleșitoare.” – dr. Dan-Octavian Breaz, curator, critic și istoric de artă.

”Ne bucurăm că am trecut de cele două mari provocări ale acestui proiect: să găsim locația perfectă pentru această expoziție complexă și să convingem deținătorii acestei colecții să aducă evenimentul la Cluj-Napoca. Credem că orașul nostru merită să găzduiască o expoziție de un asemenea calibru, care s-a bucurat de un succes internațional. Suntem onorați să oferim comunității locale și vizitatorilor o ocazie unică de a explora universul fascinant al unuia dintre cei mai mari artiști ai secolului XX, într-un spațiu emblematic precum Casa Hintz.” – Iancu Șerbănescu, organizator – Spotlight Events.

dali

170 de opere care sfidează imaginația

Expoziția este o imersiune în universul vibrant și oniric al lui Salvador Dalí, un loc unde publicul este provocat să își depășească limitele imaginației. Una dintre cele mai importante piese expuse la Cluj este sculptura monumentală din bronz Saint George and the Dragon. Concepută în 1977, această lucrare reinterpretată de Dalí transformă legenda tradițională într-un simbol suprarealist al luptei dintre bine și rău. Detalii precum aripile dragonului metamorfozate în flăcări sau limba în formă de cârjă, un simbol preferat al artistului, reflectă stilul său unic. O versiune de dimensiuni mai mari a acestei capodopere a fost oferită în 1995 Papei Ioan Paul al II-lea de către Dalí Universe, fiind inclusă în colecția Vaticanului, consolidând astfel importanța culturală și artistică a acestei lucrări.

dali

În conexiune cu istoria Clujului, farmacia din Casa Hintz, care găzduiește expoziția, a purtat cândva numele „Farmacia Sfântul Gheorghe,” iar familia actualului moștenitor a realizat o statuetă din porțelan inspirată de această sculptură care poate să fie văzută încastrată în clădire și protejată de sticlă.

Printre lucrările deosebite expuse la Cluj se mai numără: Homage to Terpsichore, Man with Butterfly, Woman of Time sau Surrealistic Ange. Unele dintre aceste sculpturi impresionante depășesc doi metri înălțime. Sculpturi de dimensiuni mai mici precum Javanese Mannequin și Moth and Flame vor fascina publicul prin capacitatea de a provoca percepția privitorului asupra realității.

Un alt punct de atracție îl reprezintă cele patru bijuterii-sculpturi, adevărate opere de artă în miniatură: Alice in Wonderland, o reinterpretare suprarealistă a faimosului basm, Dance of Time, care reia tema iconică a ceasurilor topite, Triumphant Angel, ce simbolizează victoria spirituală, și Unicorn, o metaforă a purității și fanteziei. De asemenea, expoziția include obiecte din aur, litografii rare și ilustrații.

dali

Ce aduce nou expoziția de la Cluj?

Expoziția Universul lui Salvador Dalí de la Cluj oferă o premieră absolută pentru publicul din România, prin includerea a trei opere remarcabile care nu au fost expuse la București: Twisted Christ, o reinterpretare simbolică a figurii lui Hristos, Zootrope Model, bust suprarealist plin de detalii inedite, și Head of Venus, o lucrare ce explorează teme precum dualitatea frumuseții și percepția realității.

VR Experience – o incursiune virtuală în universul lui Dalí

Inspirată de viziunea suprarealistă a maestrului, expoziția din Cluj combină imaginația artistică a lui Salvador Dalí cu tehnologia modernă a realității virtuale. Deși VR-ul nu a existat în timpul vieții artistului, această experiență fascinantă îl aduce pe Dalí însuși în postura de ghid virtual care îi conduce pe vizitatori, prin capodoperele sale într-o dimensiune complet nouă, care pare desprinsă direct din universul său suprarealist.

dali

Program și bilete „Universul lui Salvador Dalí” Cluj

Expoziția va fi deschisă zilnic între 20 decembrie 2024 și 30 aprilie 2025, între orele 11:00 – 20:00 (ultima intrare la ora 19:00), cu excepția zilelor de 26 decembrie și 1 ianuarie, iar pe 24 decembrie și pe 31 decembrie va avea un program scurt. Biletele sunt disponibile deja online pe universuldali.ro sau enterix.ro, și fizic, în librăriile Cărturești din Cluj-Napoca. După deschiderea expoziției, acestea vor fi disponibile și direct de la locație, la Casa Hintz. Prețurile încep de la 75 de lei pentru adulți, 50 de lei pentru copii, iar grupurile școlare (minim 20 de persoane) beneficiază de un tarif redus de 40 de lei/persoană. Cei interesați de experiența VR vor plăti o taxă suplimentară de 10 lei.

Expoziția va include și un shop dedicat, de unde vizitatorii pot achiziționa suveniruri unice sau cadouri inspirate din universul lui Dalí.

Salvador Dalí, maestrul suprarealismului

Salvador Dalí este celebrat ca „maestrul suprarealismului”, dar și ca un vizionar care a transformat viața sa într-o operă de artă. Pe lângă picturile sale celebre, Dalí s-a exprimat prin diverse mijloace artistice: sculptură, ilustrație de carte, obiecte din aur și colaborări unice, precum cele cu manufactura de sticlă Daum. Obsesia sa pentru timpul care se topește, feminitate, psihanaliză și vis se regăsește în toate lucrările sale. Dalí a fost, de asemenea, un pionier al autopromovării, personalitatea sa excentrică și inconfundabila mustață transformându-l într-un adevărat brand artistic.

dali

Despre Beniamino Levi și colecția Dalí Universe

Nicholas Descharnes, expert mondial în opera lui Dalí: ”În decursul a patruzeci de ani, Beniamino Levi, prin Dalí Universe, a reunit cea mai importantă colecție de sculpturi Dalí, reflectând viziunea lui în trei dimensiuni.”

Colecția Universul lui Salvador Dalí este rezultatul unei relații deosebite între celebrul colecționar Beniamino Levi – care a colaborat cu artiști precum Picasso, De Chirico și Fontana –  și Salvador Dalí însuși. Întâlnirea lor, care a avut loc în anii 1960 în Paris, a marcat începutul unei colaborări unice. Fascinat de primele lucrări sculpturale ale lui Dalí, Levi l-a încurajat pe maestrul suprarealismului să își exprime viziunea artistică în formă tridimensională, comandându-i o serie de sculpturi din bronz bazate pe cele mai faimoase imagini suprarealiste.

Astfel, s-a născut colecția Dalí Universe, una dintre cele mai mari colecții private de lucrări Dalí din lume, alcătuită din sculpturi din bronz, obiecte din aur, mobilier suprarealist, litografii semnate, sculpturi din sticlă și alte opere unice. Aceasta a fost văzută de peste 12 milioane de oameni în peste 100 de locații și muzee internaționale, fiind considerată o comoară culturală.

Citește mai departe

EVENIMENT

Motivare CCR: Alegătorii, dezinformați. Unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă. Proces electoral viciat

Publicat

CCR

Procesul electoral privind alegerea preşedintelui României a fost viciat pe toată durata desfăşurării lui, arată vineri Curtea Constituţională a României (CCR), în motivarea deciziei de 10 pagini prin care a anulat scrutinul prezidenţial, citată de Agerpres.

„Curtea constată că procesul electoral privind alegerea Preşedintelui României a fost viciat pe toată durata desfăşurării lui şi în toate etapele de multiple neregularităţi şi încălcări ale legislaţiei electorale care au distorsionat caracterul liber şi corect al votului exprimat de cetăţeni şi egalitatea de şanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent şi echitabil al campaniei electorale şi au nesocotit reglementările legale referitoare la finanţarea acesteia. Toate aceste aspecte au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esenţiale ale alegerilor democratice”, se arată în document.

De asemenea, potrivit judecătorilor CCR ”caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă”.

Proces electoral viciat

În document, citat de Hotnews, judecătorii Curții spun că, după declasificarea documentelor prezentate în ședința CSAT, au constatat că procesul electoral „a fost viciat pe toată durata desfășurării lui”, iar „toate aceste aspecte au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor democratice”.

„În prezenta cauză, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral și prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media”, se arată în motivare.

”Denaturarea manifestării de voință a alegătorilor”

”Manipularea votului a fost cu atât mai evidentă cu cât materialele electorale de promovare a unui candidat nu au purtat însemnele specifice publicității electorale conform Legii nr.370/2004. În plus, candidatul a beneficiat și de un tratament preferențial pe platformele de social-media, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifestării de voință a alegătorilor”, se arată în motivarea CCR.

De asemenea, potrivit Curții, „egalitatea şanselor trebuie garantată tuturor candidaţilor şi partidelor şi trebuie să stimuleze statul să adopte o atitudine obiectivă și imparţială faţă de ei şi să aplice aceeaşi legislaţie în mod echitabil tuturor”.

”Cheltuielile pentru publicitate electorală pot fi limitate pentru a garanta egalitatea şanselor [a se vedea și pct.18 și 21 al Raportului explicativ la Codul de bune practici în materie electorală. Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002)]”.

”Totodată, egalitatea de șanse trebuie evaluată și prin prisma comportamentului electoral al competitorilor, în privința utilizării rețelelor sociale, a noilor tehnologii, a sistemelor de inteligență artificială și a finanțării campaniei electorale”.

„Un candidat a încălcat legislația electorală referitoare la finanțarea campaniei”

„În prezenta cauză, Curtea ia act de faptul că un candidat a încălcat legislația electorală referitoare la finanțarea campaniei pentru alegerile prezidențiale”

”Astfel, declarațiile depuse la Autoritatea Electorală Permanentă ale unuia dintre candidați referitoare la bugetul său de campanie, pe care l-a raportat ca fiind 0 lei, sunt în contradicție cu datele prezentate în „Notele de informare” ale Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală de Protecție Internă și a Serviciului Român de Informații”

”Or, este de notorietate că o campanie electorală presupune costuri și cheltuieli importante, iar situația analizată relevă o incongruență evidentă între amploarea campaniei desfășurate și inexistența asumată de candidat în privința cheltuielilor efectuate. A fost, astfel, încălcat principiul transparenței finanțării campaniei electorale, fiind induse suspiciuni cu privire corectitudinea desfășurării alegerilor”, se mai arată în motivare.

CCR a anulat, vineri, primul tur al alegerilor prezidențiale.

Cele 10 pagini ale motivării

Citește mai departe

EVENIMENT

Nicușor Dan, propus de la Cluj candidat comun la prezidențiale din partea PNL-USR

Publicat

De

Nicușor

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, este propus de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană  (ICDE) de la Cluj-Napoca drept candidat comun la prezidențiale din partea PNL-USR.

”ICDE îl propune Nicușor Dan candidat comun la prezidențiale din partea PNL-USR. Este nevoie de o platformă comună civico-politică, cu o agendă de direcții prioritare, și de un candidat care să poată fi acceptat de ambele partide”, a declarat, vineri, președintele ICDE, Valentin Naumescu, pentru Cluj24.

Asociația l-a premiat, vineri, la Cluj-Napoca, pe Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, cu distincția simbolică „Premiul România Europeană 2024”.
”Decizia? Una matematică: unanimitate absolută în Consiliul Director!
La ecuația complicată a alegerilor prezidențiale răspunsul poate fi coalizarea forțelor pro-europene pentru un candidat comun, Nicușor Dan,o oportunitate unică de a demonstra că pun mai presus de orice interesul național”, a mai arătat Valentin Naumescu.

Citește mai departe

EVENIMENT

Ajutoarele lui Moș Crăciun, PREMIATE în Iulius Mall Cluj. Cadouri în VALOARE totală de peste 40.000 de euro

Publicat

iulius mall

Sharing is caring, iar în această perioadă fiecare dintre noi se gândește la cei dragi. Ce le putem oferi în dar pentru a ne arăta recunoștința și cum să le aducem câteva momente de bucurie? Iulius Mall Cluj îi premiază pe cei care se dovedesc a fi printre cele mai harnice ajutoare ale Moșului, astfel că, fiecare are șansa să câștige unul dintre cadourile, a căror valoare cumulată este de peste 40.000 de euro.

Până pe 23 decembrie 2024, Iulius Mall Cluj te premiază la cumpărături, pentru că toată lumea merită un cadou în această perioadă. Dacă faci parte din echipa care îl ajută pe Moș Crăciun și vii cu cel puțin două bonuri (din aceeași zi), de la două magazine diferite, a căror sumă cumulată este de cel puțin 600 de lei, primești pe loc un dar din partea Iulius Mall. Dacă ai un bon de la hipermarketul Auchan, trebuie să știi că este necesar să ai și un alt bon de minimum 200 de lei de la alt magazin din Iulius Mall Cluj. Regulamentul campaniei este disponibil pe site-ul Iulius Mall.

Ajutoarele lui Moș Crăciun, PREMIATE în Iulius Mall Cluj. Cadouri în VALOARE totală de peste 40.000 de euro

Centrul de premiere se află în zona magazinului iStyle din Iulius Mall Cluj. Aici poți să primești pe loc vouchere la: Teilor, Obsentum, Il Passo, Wonderland, My Geisha, Jacadi, Marty, Cărturești, Nordsee, Totto Space, Gerovital, Altex, Magnolia, Meli Melo, Spartan, Cheesy Pasta, U-Man, AlecoAir sau răcoritoare. În fiecare zi a campaniei, primele 166 de persoane înscrise sunt premiate.

Vino în Iulius Mall, pregătește cele mai speciale daruri pentru familie și prieten, iar noi te premiem!

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax