Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Proiectul unui bloc mic de pe strada Frunzișului, al milionarului Ghișe, respins din cauza problemelor de trafic

Publicat


bloc frunzisului

Circulațiile de pe strada Frunzișului au dus la respingerea proiectului unui bloc de mici dimensiuni, propus lângă clădirea de birouri Fortech. Beneficiari sunt cei de la Pritax Invest.

Construcția, care ar urma să adăpostească spații comerciale, locuințe colective și spații conexe la nivelul subsolurilor, are un regim de înălțime de (1-3S)+P+4E+1R.

Proiectul se întinde pe un teren în suprafață de 3.300 mp.

Atât circulația autovehiculelor cât și staționarea acestora se va desfășura în interiorul incintei prin aleile propuse și cele 24 de locuri de parcare.

Comisia de Urbanism a subliniat însă problemele de trafic din zonă.

Singurele puncte de acces pe strada Frunzișului sunt amplasate în cele două capete ale străzii, prin sensul giratoriu de pe strada Observatorului și cel de pe str. Câmpului.

Proiectanților li s-a cerut și să asigure o bandă pentru intrare graduală pe strada Frunzișului, mai ales că blocul propus este imediat după curbă, iar mașinile circulă uneori acolo fără să respecte limitele de viteză.

Problemele de trafic au fost subliniate atât de către Adrian Iancu, cât și de către Dan Domșa, membri ai Comisiei de Urbanism.

”Se va intra greu și se va ieși greu, e o stradă foarte circulată”, a spus arhitectul Dan Domșa.

Trebuie semnalat și faptul că în proiectul prezentat scria că ”în zonă nu sunt semnalate disfuncționalități majore din punct de vedere urbanistic, din punct de vedere a echipării edilitare sau al desfășurării circulației in zonă”.

Asociat la Pritax Invest este și omul de afaceri Dumitru Ghișe, care deține și hotelul din apropiere. Acesta a fost recent eliberat condiționat din penitenciarul Aiud, unde avea de ispășit o pedeapsă de șapte ani de închisoare.

Dumitru Pavel Ghișe a fost condamnat în ”Dosarul Motorina”, în aprilie 2019, de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României, într-un dosar trimis în fața judecătorilor de către procurori încă din 2014.

bloc frunzisului1

bloc frunzisului

bloc frunzisului2

bloc frunzisului




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate