ACTUALITATE
Proiect pilot. Două spitale din Cluj-Napoca, într-un program pentru prevenția secundară a bolilor cardiovasculare

La Cluj-Napoca s-a semnat scrisoarea de intenție privind lansarea primului proiect pilot public – privat, ce își propune implementarea, în două spitale din Cluj-Napoca, a unui program pentru prevenția secundară a bolilor cardiovasculare.
O analiză în timp real realizată de worldlifeexpectancy.com arată că în anii de pandemie 2020-2021, bolile coronariene și accidentul vascular cerebral au continuat să rămână principalele cauze de deces în România, în ciuda COVID-19, în timp ce decesele legate de COVID-19 s-au plasat pe poziția a treia.
Parteneriatul a fost încheiat între compania Novartis, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napocași se derulează în colaborare și sub patronajul Universitații de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca.
“De peste 140 de ani, Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca și-a adus contribuția la îmbunătățirea sănătății populatiei, formând zeci de generații de medici valoroși și devotați profesiunii alese.
Valorile noastre fundamentale, excelențăși grijă pentru omul bolnav sunt impregnate în munca noastră de zi cu zi, așadar suntem parte a acestui proiect, care vine în sprijinul pacienților cu bolicardiovasculare”, a declarat Prof. Univ. Dr. Anca Dana Buzoianu, Rectorul Universitații de Medicinăși Farmacie Iuliu Hațieganu Cluj- Napoca.
Proiect pe un an
În cadrul acestui proiect pilot care se va derula pe o perioada de 12 luni, vor fi identificate și implementate o serie de intervenții de management medical, în cadrul spitalelor, pentru îmbunătățirea îngrijirilor de sănătate oferite pacienților cu un risc foarte ridicat de boli cardiovasculare, mai ales a celor care au primit deja un diagnostic principal de boală cardiovasculară aterosclerotică sau au suferit în trecut un infarct miocardic sauun accident vascular cerebral.
“Această inițiativă urmărește testarea și validarea unor intervenții de management medical, care în viitor ar putea fi extinse la nivel național, pentru a îmbunătăți gestionarea factorilor de risc ai bolilor cardiovasculare și atingerea țintelor LDL-C. Ne bucurăm să fim printre partenerii acestui proiect și că spitalul nostru va fi implicat într-o inițiativă menită să ofere o calitate și mai bună a îngrijirilor de sănătate pentru cei ce suferă de afecțiuni cardiovasculare”, a declarat Prof. Dr. Claudia Gherman, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
“Furnizarea de date fiabile și instrumente utile pentru medici, pacienți, spitale și administratorii sistemului de sănătate, ar putea fi un pilon important pentru un viitor plan național de boli cardiovasculare, reflectând inițiativele de la nivelul comunității UE, dar și pentru noi toți, cei care îngrijim zilnic persoane cu boli cardiovasculare cărora dorim să le oferim standarde europene”, a declarat Dr. Sanda Patrichi, managerul Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj- Napoca.
Impactul bolilor cardiovasculare în România
În România, bolile cardiovasculare reprezintă prima cauză de deces (~60% din totalul deceselor) și ocupă locul 1 în morbiditatea spitalizată. Atât boala cardiacă ischemică, cât și accidentul vascular cerebral sunt responsabile pentru mai mult de 34% din totalul deceselor. Rata mortalității cauzate de cardiopatia ischemică este de aproape 3 ori mai mare în România decât în UE.
Doar în 2019, peste 145.000 de persoane și-au pierdut viața din cauza bolilor cardiovasculare. Cu alte cuvinte, în fiecare an, România pierde, în termeni de populație, un oraș comparabil cu Piteștiul, din cauza bolilor cardiovasculare.
O analiză în timp real realizată de worldlifeexpectancy.com arată că în anii de pandemie 2020-2021, bolile coronariene și accidentul vascular cerebral au continuat să rămână principalele cauze de deces în România, în ciuda COVID-19, în timp ce decesele legate de COVID-19 s-au plasat pe poziția a treia.
Bolile cardiovasculare, ca un tsunami
“Bolile cardiovasculare sunt ca un tsunami care se apropie. Îmbătrânirea populației combinată cu stilul de viață actual al tinerilor pot contribui la o creștere și mai mare a incidenței acestor afecțiuni în viitor, dacă nu se iau măsuri imediate. Prin urmare, bolile cardiovasculare ar trebui gestionate diferit; nu ca o boală cronică «normală», ci ca o problemă de sănătate publică ce se poate agrava în viitor.
De aceea, pe lângă intervențiile de management medical, acest proiect va include și o componentă importantă de informare a pacienților cu privire la boalăși riscurile asociate”,a declarat Bahadir Pakis, Director General al Novartis Pharma Services România.
Colsterolul LDL crescut este un factor de risc major pentru dezvoltarea bolii cardiovasculare aterosclerotice. Dovezile actuale sugerează că nivelul crescut al colesterolului LDL este factorul de risc cel mai ușor de modificat în sens pozitiv.Totuși, doar 33% dintre toți pacienții care au urmattratamente pentru scăderea nivelului lipidelor au atins obiectivele recomandate pentru nivelul colesterolului LDL.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Biroul Electoral Central (BEC) a organizat sâmbătă, 22 martie, tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii candidaților pe buletinele de vot la alegerile prezidențiale din luna mai. George Simion va ocupa prima poziție, urmat de Crin Antonescu și Elena Lasconi.
Biroul Electoral Central a stabilit, sâmbătă, prin tragere la sorți, ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaților la alegerile prezidențiale din luna mai. Pe prima pagină a buletinului de vot vor fi înscriși șase candidați, iar pe cea de-a doua pagină vor apărea restul de cinci.
Lista completă a candidaților în ordinea stabilită
- poziția 1 – George Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor)
- poziția 2 – George Crin Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală România Înainte)
- poziția 3 – Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvați România)
- poziția 4 – Cristian Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)
- poziția 5 – Marcela Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal)
- poziția 6 – Victor Viorel Ponta (candidat independent)
- poziția 7 – Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
- poziția 8 – Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
- poziția 9 – John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
- poziția 10 – Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
- poziția 11 – Nicușor-Daniel Dan (candidat independent)
Pe 4 aprilie începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale și se încheie pe 3 mai, la ora 7:00. Primul tur al scrutinului va avea loc în data de 4 mai, iar al doilea, în 18 mai.
CULTURA
VIDEO FOTO. O orgă construită de Johannes Hahn, veche de 250 de ani, și-a regăsit glasul la Cluj-Napoca

Construită în urmă cu aproape două secole și jumătate de meșterul Johannes Hahn, una dintre cele mai valoroase orgi baroce din Transilvania și-a regăsit glasul la Cluj-Napoca, într-un eveniment solemn și emoționant.
Vineri, episcopii luterani Dezső Zoltán Adorjáni și Reinhart Guib au oficiat o liturghie solemnă la Biserica Evanghelică-Luterană „Pietati” din Cluj-Napoca, în limbile maghiară și germană, în cadrul căreia au sfințit orga. Recent restaurat, instrumentul reprezintă una din creațiile meșterului Johannes Hahn, provenind din Biserica Evanghelică-Luterană din Chirpăr din județul Sibiu.
O investiție de aproape 60.000 de euro
„După doi ani de discuții și negocieri, frații noștri din Sibiu ne-au încredințat această orgă, inițial ca să ne asumăm restaurarea sa și ca să ne asigurăm că își va sluji în mod demn scopul pentru care a fost creată. Am acceptat această provocare și astfel a început procesul de restaurare a instrumentului”, afirmă un reprezentant al Bisericii Evanghelice-Luterane.
Procesul restaurării a presupus o investiție de aproape 60.000 de euro, sumă acoperită din fonduri proprii, donații ale organizațiilor bisericești partenere și prin contribuțiile obținute din vânzarea biletelor simbolice de la ediția precedentă a Maratonului Bach. De asemenea, organizatorii au anunțat că donațiile obținute la ediția de anul acesta a Maratonului vor fi redirecționate pentru acoperirea costurilor restante de restaurare a orgii.
Orga a fost oferită în custodie pentru o perioadă de 40 de ani
„Este o poveste tristă cu sașii care, în mare, au emigrat și au rămas multe biserici goale, nefolosite. Lângă Chirpăr, de exemplu, s-a prăbușit tavanul și s-a stricat orga. Din păcate, nu e un caz singural. Poate și cu această orgă s-ar fi întâmplat la fel, dar datorită unor eforturi comune, am reușit să o aducem aici.
Episcopul Adorjáni din Cluj a propus Episcopiei Luterane din Sibiu să salveze o orgă din regiune, fiind gata să ofere un loc și să procure fonduri pentru restaurare. Comisia pentru Orgi din cadrul Episcopiei, a cărui membru sunt și eu, a ajuns la concluzia că orga din Chirpăr, de pe lângă Harghita, ar avea cea mai mare nevoie de salvare.
Astfel, s-au dus tratative, iar, în final, s-a încheiat un contract de împrumut pentru 40 de ani. Este un împrumut gratuit pe care Protopopiatul Sibiu l-a făcut cu condiția ca orga să fie salvată printr-o restaurare profesionistă”, menționează organistul Erich Türk, pentru Cluj24.
„Totul a fost desfăcut în bucăți și reasamblat”
Instrumentul reprezintă una dintre ultime orgi Hahn construite și datează de la 1778. În momentul în care a fost descoperită la Chirpăr, era deja într-o stare precară și nu se mai cântase la ea de foarte mulți ani.
„În total, aproape opt luni de zile a lucrat echipa noastră la acest proiect. Dintr-o echipă de 10 persoane, am fost patru care am lucrat constant. Inițial, orga a fost demontată acum doi ani, dar lucrările de restaurare au început abia anul trecut în august, deoarece a luat ceva timp să se strângă fondurile necesare. Totul a fost desfăcut, restaurat și apoi reasamblat. Dedesubt, am găsit o parte din materialul original, de culoare crem. A fost o restaure completă care a readus instrumentul la starea lui inițială”, menționează pentru Cluj24, maestrul-constructor Magyar Arpad.
Restaurarea orgii, un omagiu adus ctitorului civilizației muzicale moderne, J.S. Bach
„Pentru noi, este un instrument deosebit care va funcționa în cadrul liturghiei luterane, dar, totodată, orga barocă conferă un aspect special și în afara slujbelor. Aceasta va cânta pentru întreaga societate iubitoare de muzică din Cluj. Astăzi este ziua marelui compozitor Bach și i-am dedicat sfințirea orgii. În cadrul maratonului care urmează, de dimineață până seară, vom audia, în diverse ipostaze, orga”, a afirmat Episcopul Dezső Zoltán Adorjáni, pentru Cluj24.
La eveniment a fost prezent și Ciprian Olinici, Secretarul de Stat pentru Culte, care a subliniat, în cadrul discursului său, rolul primordial al orgii ca instrument de propagare a muzicii sacre și implicit a prezenței lui Dumnezeu.
„Atmosfera din această seara m-a dus cu gândul la metafora des abordată a vocii creștinismului din zilele noastre, care asemenea muzicalității oferite de orga din aceasta seară, are nevoie de multe ori să fie restaurată”, relatează acesta.
Seara a culminat cu un concert festiv susținut de muzicieni de renume, precum Erich Türk, Horváth Zoltán, Csendes László, Jürg Leutert, Biró Anna și Dénes Anna, care au interpretat lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, Johann Caspar Kerll, Arcangelo Corelli, Franz Schubert, Thomas Tomkins și Georg Friedrich Händel.
Prin acest proiect, tradiția muzicală barocă primește o nouă viață, iar Cluj-Napoca se îmbogățește cu un instrument de patrimoniu care va încânta generațiile viitoare.
Paula Mariuța
EVENIMENT
Maestrul de Aikido Makoto Ito (JP), pentru prima dată în România, la Cluj, în cadrul unui Seminar Internațional de Aikido

Maestrul de Aikido Makoto Ito (JP) se află pentru prima dată în România, la Cluj, cu ocazia unui nou Seminar Internațional de Aikido. Moment comemorativ dedicat maestrului japonez Masatake Fujita (JP).
Vineri, 21 martie, a început Seminarul Internațional de Aikido, un eveniment important pentru comunitatea artelor marțiale din România și din Europa. Invitatul special al acestui seminar este shihan Makoto Ito, un maestru de renume mondial, sosit din Tokyo, Japonia.
Makoto Ito, prezent în România pentru prima dată
Shihan Makoto Ito este reprezentant al Aikikai Hombu Dojo, sediul central al Aikido-ului mondial, aflat în Tokyo, Japonia. Cu o experiență vastă și o tehnică dinamică, sensei Ito este recunoscut pentru capacitatea sa de a transmite esența Aikido-ului într-un mod intens și detaliat. Participarea sa la acest seminar reprezintă o oportunitate specială pentru practicanții de Aikido de toate nivelurile de a învăța direct de la un maestru de excepție.
Makoto Ito Shihan 7 Dan este prezent în România pentru prima dată. El va preda 8 antrenamente, structurate în patru serii. Evenimentul se desfășoară în sala de Aikido Musubi Dojo Cluj.
Participanți de pe tot globul
Evenimentul atrage participanți din diverse orașe și țări, consolidând astfel legăturile dintre practicanții de Aikido din zone variate. Cei care și-au anunțat prezența sunt din Japonia, Franța, Olanda, Ungaria, Ucraina, Turcia, Armenia, Bulgaria, Macedonia și România – București, Constanța, Arad, Reșița, Timișoara, Alba Iulia, Tg. Mureș, Iași, Oradea, Sibiu, Reghin, Suceava, Deva, Vaslui, Tg. Ocna, Baia Mare, Bacău, Teiuș, Craiova, Botoșani, Rădăuți, Otopeni și Cluj-Napoca. Estimarea de participare este de 200 de Aikidoka la acest stagiu.
Vineri dimineață, delegații din Japonia, Turcia și Armenia împreună cu unii din România au vizitat Salina Turda. Participanții din celelalte țări sau din diverse orașe și-au planificat și ei vizite la salină. Pe lângă acest obiectiv turistic, sunt în plan vizite la Muzeul Etnografic al Transilvaniei în aer liber, Grădina Botanică, Cetățuia și centrul orașului. Din punct de vedere gastronomic, programul cuprinde mese la restaurantul japonez din apropiere de dojo, precum și la diverse restaurante românești pentru ca invitații să se poată delecta cu ciorbă de burtă, sarmale, mici, papanași, pălincă și altele asemenea.
Ceremonie în memoria maestrului japonez Masatake Fujita
Sâmbătă seara va avea loc o ceremonie organizată în memoria maestrului japonez Masatake Fujita (1937-2014). El a fost mentorul și călăuzitorul a ceea ce a însemnat baza Fundației Române de Aikido Aikikai. Masatake Fujita Shihan 8 Dan a deschis drumul Aikido-ului în România, sub lumina învățăturilor directe de la Hombu Dojo, iar pentru comunitatea de Aikidoka ce urmează linia Aikikai, acest fapt este de o mare importanță. Masatake Fujita Shihan a fost elev al lui O-Sensei Morihei Ueshiba și și-a dedicat întreaga viață promovării Aikido-ului pe toate continentele globului. Prezentă la această ceremonie este doamna Shoko Fujita, soția (văduvă) maestrului. Ea este pentru prima dată în România, organizând călătoria special pentru acest seminar.
„Suntem încântați să-l avem pe sensei Makoto Ito ca invitat special la acest seminar. Este un instructor energic și serios, dedicat acestei arte marțiale. Și suntem onorați că a sosit în Cluj și doamna Fujita, cu care noi, cei din fundație, am ținut legătura și după stingerea din viață a maestrului Fujita, păstrându-i memoria, cu respect. Sensei Fujita vizita țara noastră anual, în vremuri în care călătoriile nu erau atât de accesibile ca acum. El a fost un pilon al Aikido-ului din România și al organizației noastre”, a declarat Dorin Marchiș, președintele Fundației Române de Aikido Aikikai (FRAA/RAAF).
Accesul publicului este gratuit
Seminarul are loc la sediul central al Fundaţiei Române de Aikido Aikikai, situat pe strada Plopilor, nr. 62, demisol, în Cluj-Napoca. Publicul poate urmări antrenamentele de la balconul sălii, iar accesul în balcon se face gratuit. Conform tradiţiei japoneze, cei care intră într-un spaţiu de interior îşi lasă încălţămintea la intrare, regulă care se respectă şi în acest dojo.
Aikido este o artă marțială japoneză modernă, dezvoltată de maestrul Morihei Ueshiba, care pune accent pe armonie, control și autoapărare non-violentă. Aikido este practicat de milioane de oameni din întreaga lume, fiind apreciat pentru beneficiile sale fizice și mentale.
Fundaţia Română de Aikido Aikikai a luat fiinţă în 1997. Este o organizaţie recunoscută oficial de Fundaţia Aikikai – Hombu Dojo Tokyo, Japonia. De asemenea, fundația a devenit membră cu drepturi depline a Federaţiei Internaţionale de Aikido, precum și în Federația Europeană de Aikido. În prezent, în ONG sunt cuprinse aprox 50 de dojo-uri (cluburi de aikido) situate în România, Grecia, Belgia și Germania.
EVENIMENT
România, debut cu stângul în preliminariile Cupei Mondiale de Fotbal. Tricolorii pierd acasă cu Bosnia-Herțegovina, 0-1

Echipa națională a României a început cu stângul campania de calificare la Cupa Mondială din 2026, fiind învinsă cu 1-0 de Bosnia-Herțegovina, vineri seara, pe Arena Națională. Unicul gol al meciului a fost marcat de Gigovic în minutul 14.
România a avut un start ezitant, fiind dominată în primele 20 de minute. Bosnia a profitat de slăbiciunea tricolorilor, deschizând scorul prin Gigovic, care a reluat în plasă centrarea lui Kolasinac. Deși elevii lui Mircea Lucescu au crescut ritmul, ratările lui Drăguș (26, 31) și Man (45+2) au menținut avantajul oaspeților până la pauză.
O repriză secundă mai bună
România a ieșit mai determinată de la vestiare, iar Răzvan Marin a avut prima mare ocazie (47), dar portarul Vasilj a fost la post. Faza controversată a meciului s-a petrecut în minutul 53, când mingea l-a lovit în mână pe Tahirovic în careu, dar arbitrul Makkelie a decis să nu acorde penalty, chiar după consultarea VAR.
Drăguș a ratat o altă ocazie imensă (57), iar finalul meciului a adus mai multe șanse pentru România, dar Burcă (77) și Stanciu (85, 90+5) nu au putut marca. Bosnia putea să înceheie jocul cu o victorie mai clară, dar Bazdar a irosit o ocazie singur cu Niță în prelungiri.
Meciul a fost marcat și de câteva incidente dure. Mihai Popescu i-a spart nasul lui Edin Dzeko în minutul 34, iar Saric a fost accidentat involuntar de Stanciu în minutul 78.
În cealaltă partidă din grupă, Cipru a învins San Marino cu 2-0.
Cum arată clasamentul Grupei H
- Cipru – 3 puncte
- Bosnia-Herțegovina – 3 puncte
- Austria – 0 puncte
- România – 0 puncte
- San Marino – 0 puncte
România va juca următorul meci în San Marino, luni seară, de la 21:45.
Cum au arătat cele două echipe
România (4-3-3): Niţă – Raţiu, Popescu, Burcă, Bancu – Stanciu, M. Marin, R. Marin – Man, Drăguş, Tănase
Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Rus, Ghiţă, Alibec, Chipciu, Şut, Hagi, Dragomir, Moruţan, Mitriţă, Sorescu
Selecţioner: Mircea Lucescu
Bosnia (4-3-3): Vasilj – Malic, Radeljic, Barisic, Kolasinac – Tahirovic, Sunjic, Gigovic – Demirovic, Dzeko, Dedic
Rezerve: Hadzikic, Zlomislic, Mujakic, Bicakcic, Muharemovic, Bazdar, Basic, Memic, Burnic, Katic, Saric, Hajradinovic
Selecţioner: Sergej Barbarez