ADMINISTRAȚIE
Proiect pentru desființarea gardurilor de la blocurile din Cluj-Napoca
Prezent la ședința de miercuri a Consiliului Local Cluj-Napoca, unul dintre liderii USR Cluj, Cătălin Sălăgean, a propus desființarea gardurilor de la blocurile din oraș, pentru crearea unor spații deschise, moderne.
Potrivit acestuia, gardurile s-au deteriorat, s-au rupt și reprezintă un pericol, pe lângă faptul că separă oamenii de natură.
Cătălin Sălăgean a recomandat Primăriei ca atunci când premiază asociațiile de locatari pentru spațiul verde, să evalueze și cât de primitoare sunt.
”Să se facă și consultare publică, dar pe viitor aceasta ar trebui să fie direcția”, a spus Cătălin Sălăgean.
Primarul Emil Boc a afirmat că de 3 ani Primăria n-a mai dat bani pentru garduri la asociații de locatari.
”Ducem o politică de desființare – dar sustenabilă, a lor, prin măsuri precum zone în care să se poată juca copiii, să nu deranjăm oamenii cu copii care se adună sub geamul lor. Unde găsiți o masă critică de proprietari, facem acest lucru și dărâmăm gardurile. Dar să nu fie prilej de conflict, ci de o mai bună calitate a vieții. Mentalitățile nu se schimbă cu viteza în care am vrea. E nevoie de dialog cu cetățenii. Dacă în urmă cu câțiva ani desființarea garajelor era imposibil de discutat, acum nu mai e așa”, a spus Emil Boc.
Viceprimarul Dan Tarcea a adăugat că la toate PUZ-urile noi, Comisia de Urbanism cere ca spațiul verde să aibă acces liber, nelimitat.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






