ADMINISTRAȚIE
Principalele investiții ale CJ Cluj din anul 2025, prezentate de Alin Tișe: „Un buget al echilibrului și al speranței”
Consiliul Județean Cluj va avea un buget de 881 milioane de lei în 2025, cu circa 10% mai mare decât anul trecut. Circa jumătate din sumă merge pe dezvoltare.
Principalele investiții din bugetul Consiliului Județean Cluj pe anul 2025 au fost prezentate de președintele Alin Tișe, într-o conferință de presă organizată marți, 18 martie, la sediul instituției.
Buget în creștere în 2025 față de anul trecut
Bugetul județului Cluj este, în 2025, de 881 milioane de lei (circa 177 milioane de euro), cu aproximativ 10% mai mare decât anul trecut. Din acesta, circa jumătate merge pe dezvoltare și jumătate pe funcționare.
În ce privește sursa fondurilor, 514 milioane de lei sunt de la stat, aproximativ 250 milioane este bugetul local propriu, iar 120 milioane de lei sunt fonduri europene – aproximativ 15% din total.
„Avem un buget al echilibrului și al speranței”
„Avem un buget al echilibrului și al speranței. Ne propunem să finalizăm proiecte pe care le-am început. Obligatoriu, trebuie să existe continuitate în proiecte. Este un proiect de buget în care am încercat să echilibrăm cheltuielile cu investițiile. Pe de o parte avem o creștere pe partea de funcționare, prin măriri de salarii impuse prin lege. În momentul de față aproape 50% este un buget de funcționare. Am încercat așadar, prin fondul de dezvoltare, să echilibrăm acest buget. Sperăm ca bugetele pe anumite finanțări europene să nu se reducă sau să nu se oprească și să susțină proiectele pe care le ducem pe mai mulți ani. Bugetul județului este foarte dependent de mediul de afaceri, care alimentează bugetul”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
Investițiile Consiliului Județean Cluj pe 2025
Principalele investiții ale Consiliului Județean Cluj pentru anul 2025 sunt:
- 80 milioane de lei pentru drumuri județene. Vor fi investiții majore și întreținere, drumul de la Chinteni, drumul de la Topa și mai multe mini-centuri;
- Spitalul Pediatric Monobloc – 19 milioane de lei pentru organizare de șantier; în câteva săptămâni încep lucrările efectiv, după o muncă de circa 4 ani la pregătirea acestui proiect. Va fi primul spital pediatric monobloc construit în România. 50% dintre pacienți sunt din alte județe, astfel că va fi un spital regional. „Din suma necesară avem prins cu 200 milioane de euro prin Programul Operațional Sănătate (POS) 2021-2027. Diferența de bani va fi obținută prin împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții (BEI) cu dobândă mică, de circa 1-2%. Sumele nu trebuie să le avem toate la momentul T0, o să avem și pe parcurs”, a arătat președintele CJ Cluj.
- 10 milioane de lei spitalele mari din județ. Doar Spitalul Turda va primi 3 milioane, inclusiv pentru achiziția unui RMN, o investiție de 1 milion de euro;
- 27 milioane pentru finalizarea lucrării stația de dezintegrare moleculară a deșeurilor. Lucrarea va fi finalizată, potrivit președintelui CJ Cluj, în circa două luni, și pusă în funcțiune;
- 35 milioane de lei sunt investiții la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
De asemenea, 126 de milioane de lei constituie cofinanțarea unor proiecte europene inclusiv pentru:
– Dotarea școlilor speciale;
– Microbuzele electrice pentru elevi, încă 25 pe lângă 34 care au ajuns deja în localitățile din județ;
– Investiții la Spitalul de Copii, Spitalul de Recuperare, Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, etc.
– Reabilitarea complexului muzeal de la Ciucea;
– Recuperarea a jumătate din cele două treimi pierdute din Muzeul de Artă;
– Muzeul Etnografic – Pădurea Hoia – cel mai mare parc natural, o pădure-parc de circa 176 ha
– Velo Apuseni
– Minicentura Topa, lucrări de modernizare și întreținere drumuri județene;
– Studii și proceduri prealabile pentru:
- proiectul de la Vlădeasa – o stațiune importantă, cu accese din mai multe localități, care presupune modernizarea mai multor pârtii;
- amenajarea lacului Beliș-Fântânele, cu piste de biciclete, bărci, zonă de agrement, parc aqua în aer liber;
- un centru de expoziții și congrese în continuitatea proiectului de park&ride de la Aeroport.
Proiectul de buget pe anul 2025 al județului Cluj va fi supus dezbaterii consilierilor județeni în ședința de joi, 20 martie.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






