ACTUALITATE
Primărița din Chinteni: ANRE, jos LABELE de pe gazul comunei. Unii vor să rămână Chinteniul fără GAZ în prag de iarnă
Primărița din Chinteni, Lucia Suciu, e foc și pară pe Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și avertizează că unii își dau silința să rămână Chinteniul fără gaz în pragul iernii.
”Introducerea gazului metan reprezintă un proiect ce aparține în totalitate comunei Chinteni. Este o investiție cu capital străin, ce datează din anul 2002. La acel moment, am fost prima comună care a reușit să spargă monopolul Distrigaz Nord SA. și aceasta doar datorită perseverenței mele.
Între Comuna Chinteni și CPL CONCORDIA există un contract de concesiune, încheiat pentru o perioadă de 49 de ani, avizat de ANRGN, prin care CPL CONCORDIA se obligă ca, la finalul perioadei mai sus menționate, să predea toate bunurile care alcătuiesc rețeaua de alimentare cu gaze naturale, inclusiv stațiile de reglare a presiunii, Comunei Chinteni care, de altfel, e proprietara rețelei, chiar dacă investiția nu a fost amortizată”, a spus Suciu.
Se predă o parte din rețea
Aceasta a precizat că, vineri, 29.10.2021, în jurul orei 16.00, a primit o adresă prin care Primăria era informată că ANRE București a hotărât să predea către DELGAZ parte din această rețea, aflată pe raza municipiului Cluj-Napoca, fără a purta în prealabil vreo discuție cu cei îndreptățiți – reprezentanții Comunei Chinteni sau ai CPL CONCORDIA.
”Toate acestea doar pentru a gestiona lipsa de reacție sau incapacitatea autorităților publice locale clujene față de necesitatea branșării la rețeaua de gaze naturale a numeroșilor locuitori din zona Valea Chinteni, unde de altfel nu s-a extins nici un fel de rețea.
Iarna trecută, în contextul în care două nopți consecutive ne-am confruntat cu întreruperea furnizării gazului metan, am solicitat prefectului de la acea vreme, domnul Mircea Abrudean, convocarea unei întâlniri cu toți factorii de decizie – CPL CONCORDIA, TRANSGAZ, DELGAZ.
Ca urmare a discuțiilor purtate, a rezultat că prin postul de distribuție a gazului din zona Iris nu se poate livra o cantitate mai mare de gaz spre Comuna Chinteni, întrucât nu există debit.
Schimbarea acestei situații presupunea înlocuirea conductei din Municipiul Cluj Napoca până la ieșirea din Baciu, ceea ce era imposibil.
Din acel moment, am intreprins demersuri pe lângă TRANSGAZ SA pentru identificarea unei soluții tehnice care să permită racordarea la Sistemul de Transport Gaze Naturale dintr-un alt punct.
Într-un final, după numeroase discuții, varianta identificată ca fiind cea mai bună a fost realizarea unei noi magistrale, cu punct de reglare în localitățile Deușu – Vechea”, a explicat primărița.
Drumuri la București și Mediaș
Pentru concretizarea cât mai rapidă a acestei soluții, în această săptămână a fost nevoită să petreacă la ANRE București două zile, iar săptămâna viitoare, o zi la Mediaș.
”Toate acestea în timp ce alții își dau toată silința să lase comuna Chinteni fără gaz în prag de iarnă. ANRE, jos labele de pe gazul comunei Chinteni”, a conchis Lucia Suciu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Manuel Iftinchi
octombrie 31, 2021 la 3:31 pm
Cea mai tare primăriță ever !!! 🤟🤟🤟Și ca primar și ca om !!!