Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Premieră europeană: Floreștiul devine primul beneficiar comunitar al birourilor Nooka Space. Lucrezi modern, gratuit, de acasă

Publicat


nooka space

În urma unui parteneriat strategic, comuna clujeană Florești devine primul beneficiar comunitar al birourilor de proximitate Nooka Space, cu scopul de a veni în întâmpinarea floreștenilor care lucrează remote sau în sistem hibrid.

În Florești este disponibil modelul de birou Nooka Two și este amplasat în Parcul Poligon, putând fi accesat non-stop de locuitorii comunei, în mod gratuit, prin sistemul de rezervări al aplicației mobile Nooka Space.

„Foarte mulți clujeni s-au mutat în ultimii ani în Florești, însă unii dintre aceștia sunt nevoiți în continuare să facă naveta până la locul de muncă. Pe fondul pandemiei și al muncii la distanță, floreștenii pot beneficia acum de confortul unui birou ultra-modern, în mod gratuit, foarte aproape de casa lor. Suntem bucuroși că am ales soluția oferită de Nooka Space și sperăm că în curând mai multe municipii din țară ne vor călca pe urme și vor deschide calea către implementarea unor astfel de concepte inovatoare, care susțin mobilitatea și ajută la optimizarea zilei de lucru a locuitorilor”, declară Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești.

Acest demers este susținut de Orange Business Services, partenerul strategic de tehnologie IoT (Internet of Things) Nooka Space în România, care dezvoltă și sprijină în permanență proiecte inovatoare pentru transformarea digitală și dezvoltarea inteligentă a orașelor.

Lansat pe piața din România în luna aprilie a acestui an, Nooka Space este startup-ul irlandez care a inițiat primul concept de birouri smart de proximitate din lume.

„Parteneriatul cu primăria Florești susține modelul nostru de business, întrucât ne adresăm atât persoanelor care lucrează remote, antreprenorilor și companiilor private, cât și autorităților locale care pot amplasa birouri de proximitate Nooka în orașe și localități, pentru a contribui la reducerea traficului și poluării și pentru a susține mobilitatea urbană. Ne bucurăm foarte mult să adăugăm localitatea Florești în rețeaua noastră de birouri smart de proximitate”, a declarat Sergiu Băbășan, Country Manager, Nooka Space România.

Nooka Space oferă spații de birou compacte de tip „plug and play”, fiind dotate cu senzori smart, ce permit utilizatorilor o administrare simplă, prin aplicația mobilă. Accesul, încălzirea, monitorizarea calității aerului, iluminarea, plățile și rezervările pot fi controlate inteligent, în timp ce purificatorul de aer și luminile UV-C sunt special prevăzute pentru a dezinfecta spațiul și a menține cele mai înalte standarde sanitare. Spațiile Nooka sunt dotate de asemenea cu mobilier și accesorii ultramoderne, cu mese de lucru electrice reglabile, scaune ergonomice și kit-uri de videoconferință.

Conceptul Nooka Space a apărut în contextul creat de pandemia COVID-19 și propune un nou mod de lucru care îmbină avantajele lucrului de acasă cu facilitățile consacrate ale birourilor clasice, prin crearea unei rețele de birouri de proximitate hi-tech, sigure și complet echipate, ce pot fi amplasate oriunde și închiriate la costuri accesibile.

La nivel internațional, birourile mobile de proximitate Nooka Space sunt prezente în țări precum Irlanda, Franța, Italia, Belgia și Elveția.

Despre Nooka Space

Nooka Space este start-up-ul care a dezvoltat primul concept de birouri de proximitate inteligente și mobile din lume. Povestea Nooka a început în Irlanda, în anul 2020, continuă în 2021 în Uniunea Europeană și plănuiește să ajungă în 2022 până în Statele Unite, din dorința de a rescrie definiția spațiului de lucru și de a ajuta la construirea birourilor viitorului: mai accesibile, mai flexibile, mai intime, mai inteligente și mai prietenoase cu mediul. Birourile compacte Nooka pot fi închiriate și subînchiriate la costuri accesibile, contribuind la construirea unei comunități Nooka bazate pe creativitate și colaborare.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 3 milioane în 2024, a doua oară în istorie

Publicat

aeroport cluj avram iancu

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj sărbătorește pentru a doua oară în istoria sa pasagerul cu numărul 3 milioane, o performanță unică pentru un aeroport regional din România.

Evenimentul aniversar este programat luni, 25 noiembrie, când pasagerul este așteptat să sosească la Cluj-Napoca cu o cursă a companiei elvețiene Swiss Air de la Zurich.
”Acest succes subliniază importanța strategică a aeroportului în conectarea Clujului cu numeroase destinații din Europa și din întreaga lume și consolidează, astfel, poziția aeroportului în rețeaua internațională de transport aerian.

Anul trecut, primul pasager cu numărul 3 milioane a ajuns pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj în ziua de 24 noiembrie.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Grav accident la Bucea, cu un microbuz implicat. Doi bărbați transportați la spital

Publicat

accident

Pompierii din cadrul Detașamentelor Huedin și 2 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute la un grav accident rutier petrecut pe drumul DN1E60, în localitatea Bucea, comuna Negreni.

La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Echipajele operative au găsit un autocamion și un microbuz avariate, precum și un bărbat încarcerat în ultimul dintre acestea.
”Salvatorii au folosit echipamentele din dotare pentru a asigura accesul către victimă, precum și pentru extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, prezenta mai multe traumatisme, era în stare de conștiență și era cooperant. Ulterior a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Totodată, alți doi bărbați au mai fost consultați la fața locului de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un tânăr, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost transportat la spital pentru investigații medicale”, arată pompierii de la ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Se STRICĂ vremea în toată țara. Frig și PLOI în următoarele săptămâni

Publicat

iarna

ANM anunță că urmează patru săptămâni mai reci decât normalul perioadei, cu temperaturi scăzute în toate regiunile țării, dar mai ales în sud-vest. Precipitațiile vor fi abundente în prima săptămână, în special la munte, apoi vor scădea semnificativ. La jumătatea lui decembrie, acestea vor reveni.

Săptămâna 25 noiembrie – 2 decembrie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Se STRICĂ vremea în toată țara. Frig și PLOI în următoarele săptămâni

Săptămâna 25 – 2 decembrie

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 2 – 9 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice.

Săptămâna 9 – 16 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Citește mai departe

EVENIMENT

Premieră la alegerile prezidențiale. STS: Rezultatele votului, în timp real, după închiderea secțiilor de votare

Publicat

Alegeri prezidențiale STS

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat lansarea unei noi funcționalități a site-ului prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile prezidențiale de duminică. Astfel, pentru prima dată vor fi prezentate centralizarea voturilor și grafice ale rezultatelor provizorii, parțiale și finale, după închiderea secțiilor de vot.

„Astfel, toți cei interesați vor putea urmări centralizarea voturilor și o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii, parțiale și finale, după închiderea secțiilor de votare.

Pe site-ul prezenta.roaep.ro, pentru prima dată, vor fi prezentate grafic, în mod continuu, rezultatele voturilor obținute de către candidați, pe măsură ce președintele și membrii secțiilor de votare transmit digital procesele-verbale cu voturile exprimate”, se arată într-un comunicat al STS, citat de Mediafax.

Hartă interactivă

Cei care vor accesa site-ul vor putea selecta diverse criterii pentru afișarea rezultatelor: în funcție de candidat, județ sau localitate, pe țară sau în străinătate. Este o hartă interactivă ce permite diferite filtre.

De asemenea, la fel ca la procesele electorale anterioare, vor fi publicate în timp real datele statistice cu privire la prezența alegătorilor în secțiile de votare, fotografiile proceselor-verbale și alte date de transparență.

Atât site-ul prezenta.roaep.ro, cât și site-ul voting.roaep.ro vor fi disponibile începând cu deschiderea oficială a votării.

Zeci de mii de persoane instruite

„STS asigură suportul IT&C pentru buna desfășurare a proceselor electorale și a instruit personalul desemnat de către AEP să utilizeze aplicațiile și sistemele informatice.

De asemenea, echipele de specialiști ai STS sunt pregătite să intervină pentru remedierea unor situații de natură tehnică și să răspundă adecvat la evenimente de securitate cibernetică, precum și pentru a acorda asistență personalului din secțiile de votare, premergător și pe timpul alegerilor”, transmite STS.

Instituția a precizat că pentru alegerile prezidențiale și parlamentare a instruit peste 46.000 de persoane care vor face parte din secțiile de votare.

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax