ACTUALITATE
Povestea ilustrată a unei clujence a făcut înconjurul lumii
Clujeanca Roxana Oroian a realizat o poveste ilustrată, „Povestea lui Împreună”, care le prezintă copiilor pe limba lor pandemia de coronavirus. Această poveste este folosită ca material didactic în România, Germania, Spania, Austria şi Anglia. De asemenea, cartea a înregistrat peste 8000 de descărcări din peste 50 de țări, fiind tradusă în 12 limbi, dar este disponibilă și pe Amazon.com.
„Am creat această poveste fiindcă simţeam visceral nevoia de a contribui cumva, măcar în aşa o mică parte, la îmbunătăţirea a ceea ce se întâmplă chiar acum pe planeta noastră. Cu noi, cu copiii noştri, cu bunicii lor. Ca părinte, această poveste îţi oferă sprijin în a-i explica puiuţului tău ce se întâmplă acum, în formă de carte ilustrată.
Dincolo de schimbările imediate provocate de pandemia globală, povestea ridică întrebări ecologice, menite să îi facă pe cititori să privească viaţa pe Pământ într-o manieră sustenabilă, holistică”, a declarat artista pentru adevărul.ro.
Povestea Roxanei Oroian este una spectaculoasă, ea călătorind în Asia de Sud-Est şi în America de Sud cu fetiţa şi soţul, profitând de concediul de maternitate. Lucrează în domeniul IT, pe poziția de designer digital și se gândește să aloce mai mult timp muncii de creație, programul de lucru la job fiind de patru ore pe zi.

„Ideea Poveştii lui Împreună mi-a venit într-o seară şi am scris-o dintr-o suflare cu documentarea făcută în paralel. Am avut o cursivitate creativă extraordinară, am avut impresia că povestea s-a scris singură, prin mine. Apoi, am avut bucuria de lucra cu o editoare nativă de engleză, care a avut intervenţii pe text foarte relevante şi m-a ajutat foarte mult”, a povestit Roxana pentru adevărul.ro.
Cristian Lungu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






