Connect with us

EVENIMENT

Polonia vrea arme NUCLEARE pe teritoriul său. Ar fi PRIMA țară din pactul de la Varșovia care cere asta

Publicat


taylor peake qsvjkqdidpy unsplash

Polonia vrea arme nucleare pe teritoriul său, fapt pentru care a iniţiat discuţii cu Statele Unite. Preşedintele Andrzej Duda a vorbit despre staţionarea de armament nuclear pe teritoriul polonez, în cadrul acţiunilor de contracarare a ameninţărilor Rusiei, în contextul declaraţiilor liderilor de la Moscova privind Ucraina.

Polonia, cel mai mare stat membru NATO din estul Europei, a suplimentat semnificativ bugetul militar în contextul invaziei militare ruse în Ucraina, dar până acum oficialii de la Varşovia nu discutaseră cu aliaţii pentru primirea de arme nucleare ca mijloc de disuasiune.

Afirmaţiile preşedintelui Andrzej Duda ridică semne de întrebare privind posibilitatea ca arme nucleare americane să fie staţionate pentru prima dată într-un fost stat membru al Pactului de la Varşovia. Acţiunea ar fi o sfidare a avertismentelor preşedintelui Vladimir Putin, care a semnalat că Rusia va riposta la orice extindere a capabilităţilor militare NATO în fosta zona de influenţă a Moscovei, notează agenţia Bloomberg.

„Aliaţi precum Germania, Belgia, Olanda, Italia şi Turcia găzduiesc arme nucleare americane pe teritoriile lor”

„Problema este, în primul rând, că nu avem arme nucleare. Există întotdeauna o potenţială oportunitate de a participa la staţionarea comună a armamentului nuclear”, a declarat Andrzej Duda într-un interviu acordat publicaţiei Gazeta Polska.

„Am vorbit cu liderii americani despre posibilitatea ca Statele Unite să analizeze opţiunea” staţionării de arme nucleare pe teritoriul Poloniei. „Subiectul este deschis”, a subliniat Duda.

Staţionarea în comun a armamentului nuclear poate implica participarea la misiuni de escortare sau recunoaştere pentru asistarea avioanelor care participă la o misiune nucleară, punerea la dispoziţie a avioanelor cu dublu uz sau găzduirea de armament nuclear pe teritoriul ţării. Aliaţi precum Germania, Belgia, Olanda, Italia şi Turcia găzduiesc arme nucleare americane pe teritoriile lor, potrivit datelor obţinute de Centrul pentru Controlul Armamentului şi Neproliferare.

În aprilie, vicepremierul Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie (PiS), declara pentru publicaţia Welt am Sontag că Polonia este „deschisă” posibilităţii găzduirii de arme nucleare americane.

Sursa: Mediafax




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate