EVENIMENT
Polițiștii au identificat persoanele implicate duminică, 24 mai, într-un scandal în Pța Mărăști din Cluj
Un scandal care a izbucnit duminică, 24 mai, în Piața Mărăști din Cluj-Napoca s-a soldat cu o anchetă a poliției, după ce o femeie în cărucior cu rotile a fost îmbrâncită și a căzut. Revenim cu noi informații despre eveniment:
„La data de 24 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au identificat persoanele implicate în starea conflictuală care a avut loc în jurul orei 13.30, pe strada Aurel Vlaicu, din municipiul Cluj-Napoca.
În urma conflictului declanșat între cele două grupuri, polițiștii au identificat o tânără, în vârstă de 23 de ani, din comuna Apahida, care a fost împinsă la sol de către un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
Tânărul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, în cauză fiind continuate cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii si liniștii publice și lovire sau alte violențe”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
Citește și: VIDEO Scandal la Cluj. Femeie în cărucior cu rotile a căzut pe jos după ce a fost îmbrâncită
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






