EVENIMENT
Poliția, despre accidentul din Dej, care s-a soldat cu rănirea unui tânăr și avarierea a 6 mașini. Șoferul vinovat a fugit
Un accident de circulația a avut loc sâmbătă dimineața pe o stradă din Dej.
Un tânăr de 17 ani a fost rănit și transportat la spital.
Poliția, despre accidentul din Dej
Potrivit polițiștilor clujeni, la data de 10 mai , în jurul orei 03.00, pe strada Crângului, din municipiul Dej, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane și avarierea a șase autovehicule.
Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat că un tânăr de 20 de ani, din Dej, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Cluj-Napoca – Bistrița, s-ar fi angajat într-o manevră de depășire a autoturismului care circula în fața sa.
În urma acestei manevre, autoturismul condus de acesta a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism, condus în aceeași direcție de un tânăr de 20 de ani, care se afla în depășirea regulamentară a acestuia. Mașina celui din urmă a fost proiectată în alte șase autovehicule parcate în afara părții carosabile.
A fugit de la locul accidentului
În urma impactului conducătorul primului autoturism și-a continuat deplasarea, fiind identificat la scurt timp de polițiști. Impactul a avut ca urmare rănirea unui tânăr de 17 ani, pasager în primul autoturism, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






