EVENIMENT
Poliția a aplicat 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 97.000 lei, în scopul limitării răspândirii virusului
La data de 18 octombrie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului, polițiștii județului Cluj, împreună cu reprezentanții altor structuri cu atribuții în domeniu au acționat în scopul limitării răspândirii virusului COVID-19.
„În cadrul acțiunilor au fost verificate peste 800 de persoane și 155 de societăți comerciale, cu privire la respectare măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Totodată, forțele angrenate în această activitate au verificat 299 de mijloace de transport persoane.
În urma neregulilor constatate privind respectarea Legii 55/2020, s-a impus aplicarea unui număr de 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 97.000 de lei. Dintre acestea, 116 au reprezentat nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






