Connect with us

EDUCATIE

VIDEO FOTO. Pod din spaghete Barilla nr. 7 al echipei de studenți UTCN, locul 3 la un concurs în Slovenia.

Publicat


O echipă de studenți a Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) a obținut locul 3 la un concurs în Slovenia, cu un pod din spaghete care a rezistat la o încărcătură de 56 de kilograme.

Șef lucrări dr. ing. Cristian Mojolic, coordonatorul echipei de studenți, a declarat pentru Cluj24 că, la concursul desfășurat în orașul Maribor, au fost înscrise 33 de echipe din 4 țări, formate din studenți sau liceeni.

”Concursul din paste făinoase <<How strong is the bridge>> a avut loc în perioada 9-11 aprilie, iar fiecare echipă care reprezenta o universitate a fost formată din câte trei studenți.

UTCN s-a prezentat cu 2 echipe, dar una singură s-a clasat pe podium.

Participanții au avut la dispoziție 18 ore pentru realizarea podurilor, toate echipamentele fiind puse la dispoziție de către organizatori. Materialul din care s-au realizat podurile a fost spaghete Barilla nr. 7 lipite cu pistolul de lipit”, a spus Mojolic.

spaghete

Acesta a explicat că în ultima zi a competiției a avut loc jurizarea când s-a verificat corectitudiena îmbinărilor, după care s-a trecut la încercarea podurilor la tracțiune, iar fiecare pod a fost încercat pe o masă și a fost încărcat la mijloc cu o forță până la rupere.

”Podul nostru a ieșit, inițial, pe locul al 2-lea, cu o greutate de 56 de kg, dar din cauza unei lipituri cu 2 mm mai mare decât cea prevăzută în regulament, pe care studenții au uitat să o verifice din grabă, am primit o depunctare de 2 kg, și am terminat concursul pe locul 3.

Înainte de a pleca spre Slovenia, am realizat o machetă care s-a comportat mai bine decât cea prezentată în concurs.

Regulile concursului se trimit participanților doar cu o lună înainte, iar în această perioadă trebuie pregătit tot conceptul”, a precizat coordonatorul echipei UTCN.

Tradiție de 14 ani

Universitatea clujeană participă de 14 ani la concursuri de realizare a podurilor din paste făinoase (spaghete), iar de câteva ori echipele UTCN au câștigat Campionatul Mondial de la Budapesta și au înregistrat chiar recordul concursului de la Maribor în urmă cu 7 ani, de 113,4 kg.

”Rezultatul obținut în acest an înseamnă pentru UTCN o continuare a unei tradiții și faptul că am reușit să trecem peste o perioadă dificilă în care au fost sistate competiții internaționale din cauza pandemiei Covid.

Orice competiție studențească are aplicabilitate în ceea ce înseamnă dezvoltarea studenților.

A realiza un pod din paste este un lucru greu de imaginat pentru cineva, pare o joacă, dar este multă muncă în spate, calcule riguroase.

Dintr-un kilogram de paste să reușești să susții o greutate de zeci de kilograme nu cred că este la îndemâna oricui. Studenții noștri sunt pregătiți, muncesc mult și găsesc varianta optimă pentru realizarea podurilor”, a subliniat Cristian Mojolic.

Potrivit acestuia, studenții care au câștigat locul 3 în Slovenia sunt și de la Secția Căi Ferate, Drumuri și Poduri ceea ce va cântări greu în CV-ul lor când vor aplica pentru un job.

Dacă ai făcut pod din paste, poți face și din beton

”Pentru studenți este o oportunitate să arate că au reușit să pună în practică noțiunile teoretice învățate. Indiferent că este vorba de realizarea unui pod sau a unei structuri din lemn, ei sunt pregătiți să facă față provocărilor ulterioare.

Dacă ai reușit să faci un pod din paste, cu siguranță vei putea face și o structură din elemente obișnuite de construcție, beton sau metal.

Și și-au măsurat puterile cu alte universități europene, ceea ce înseamnă că noi, UTCN, suntem în top și sperăm să ne menținem acolo”, a conchis Cristian Mojolic.

Peste 5.000 de bucăți de paste

Ionela Ureche, studentă în anul IV la secția Căi Ferate, Drumuri și Poduri (CFDP), membră a echipei care a obținut locul 3, a precizat că podul care a obținut locul 3 a fost realizat din peste 5000 de bucăți de paste Barilla nr. 7 alese în așa fel încât să nu aibă pete albe pe ele sau fisuri.

”Toroanele care formează arcul podului au fost alcătuite din mai multe paste de diferite dimensiuni.

Podul nostru a avut o greutate de 1,5 kg, o deschidere de un metru și o înălțime de 40 de cm.

Pentru mine, participarea la concurs a fost o experiență foarte frumoasă, iar lucrul în echipă mă va ajuta și pe viitor. Îmi va fi de folos și faptul că am realizat și altfel de structuri, din paste, care nu sunt obișnuite.

Obținerea locului 3 înseamnă și un sprijin din partea UTCN prin admiterea la master”, a spus aceasta.

Ceva am făcut bine

 

Tamas Andras, anul IV la secția Construcții Civile și Industriale și Agricole (CCIA) a menționat la rândul său că înainte de începerea execuției podului, cei trei membri ai echipei au pregătit la facultate designul podului, au calculat câte bucăți de paste pot folosi, la ce secțiuni, au calculat deschiderea și înălțimea, cât rezistă fiecare element, după care au realizat un prototip al podului.

”Cele 18 ore pe care le-am avut la dispoziție în concurs a fost un timp restrâns, iar acest lucru a însemnat o colaborare perfectă între membrii echipei, astfel încât fiecare trebuia să știe ce face și să realizăm fiecare pas din prima, pentru că nu aveam timp de greșit. Aceasta a fost provocarea.

Locul 3 înseamnă pentru mine un succes, înseamnă și experiență acumulată, eu fiind implicat și în partea de design, de modelare și de execuție, dar și de coordonare a echipei în timpul concursului. Rezultatul final arată că am făcut ceva bine împreună cu echipa”, a arătat studentul.

N-a fost să fie

Gittinger Andras, student în IV CCIA, a fost membru al celeilalte echipe a UTCN care nu a reușit să finalizeze, în timp util, podul de spaghete la concursul din Slovenia. Cu toate acestea, pentru el participarea la o astfel de competiție internațională, chiar dacă nu a câștigat, a însemnat ”experiență de comunicare, de lucru în echipă, de împărțire a sarcinilor și de rezolvare a problemelor legate de timpul limitat”.

Membrii echipelor UTCN

Echipa 1

Popescu Dana Maria – an 4 CFDP

Tamas Andras – an 4 CCIA

Ureche Ionela -an 4 CFDP

Echipa 2

Gittinger Andras – an 4 CCIA

Szalai Kriszta – an 4 CCIA

Fekete Mátyás – an 4 CCIA- engleza




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate