Connect with us

ACTUALITATE

PNL Cluj cere postul de prefect de Cluj pentru liberali. Se negociază cu UDMR

Publicat


PNL Cluj a cerut conducerii centrale a PNL ca postul de prefect de Cluj să aparțină liberalilor, în condițiile în care a revenit UDMR în urma negocierilor din coaliția guvernamentală.
Președintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a avut o intervenție în ședința BPN a PNL în care a argumentat că filiala pe care o conduce a obținut cel mai mare număr de voturi din țară, peste 66.000 la alegerile parlamentare.
”Miile de voturi rămase neutilizate la Cluj au generat, intrând în coșul comun la nivel național, mandate de parlamentari în alte județe. Spun asta pentru a se înțelege cât de important este și numărul de voturi în economia oricăror tipuri de alegeri. Consider că este profund incorect și imoral față de organizația PNL Cluj, care are o astfel de performanță, să nu primească postul de prefect, un post de înaltă demnitate publică și relevanță în orice județ”, a transmis Buda.

Relație bună cu UDMR

Acesta și-a întrebat colegii președinți de organizații cum își vor mai putea motiva membrii de partid să facă campanie electorală dacă și atunci când câștigă, se întâmplă astfel de lucruri.
”Noi, aici la Cluj, avem o relația bună cu UDMR-ul. Suntem într-un echilibru rezonabil cu aceștia și în bună conviețuire cu ei de multă vreme. În același timp am fost și eu surprins de reacțiile venite din diferite medii ale societății clujene față de această posibilă numire”, a spus Buda care a adăugat că l-a contactat pe liderul UDMR Kelemen Hunor cu care a discutat pe această temă.

”Compromisuri compromițătoare”

Lideruyl PNL Cluj a admis că înțelege rațiunea unor compromisuri, dar a avertizat că sunt unele ”compromisuri compromițătoare” și altele care nu compromit, iar el nu poate, ca președinte de organizație, să fie de acord cu compromisul făcut ca postul de prefect de Cluj să revină UDMR.
Daniel Buda a cerut în mod imperios conducerii PNL reevaluarea situației și inițierea de negocieri cu liderii UDMR astfel încât postul de prefect să revină PNL Cluj.
În schimb, UDMR putea primi alte posturi  la nivel local și național și ar putea avea una dintre cele două funcții de suprefect de Cluj, în condițiile în care cealaltă este adjudecată de PLUS.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate