ACTUALITATE
PMP Turda acuză că cei din PNL și UDMR țin „la sertar” proiectul privind bursele elevilor
Partidul Mișcarea Populară(PMP) Turda a lansat câteva acuzații la adresa alianței PNL-UDMR, declarând public că cele două partide ar ignora voit proiectul privind bursele elevilor, lăsându-l înafara ordinii de zi din cadrul ședinței de Consiliu Local al Turda. PMP mai spune că în loc ca aceștia să se ocupe de bursele elevilor, aleg să își numească „oamenii lor” în Consiliile de la SC Salina Turda SA și SC Domeniul Public Turda SA.
„Asistăm la un abuz grav”
Astfel, într-o postare pe o rețea de socializare, Partidul Mișcarea Populară Turda scrie:
„Proiectul de hotărâre privind stabilirea burselor școlare pentru elevii turdeni, inițiat de consilierii PMP Turda, nu a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Turda, din data de 28 ianuarie 2021. Asistăm la un abuz grav și la o palmă dată principiilor democrației!
Persoane „sprijinite” de PNL-UDMR Turda
În schimb, alianța PNL-UDMR Turda este preocupată de numirea oamenilor lor (pentru ”merite deosebite” și ”servicii aduse partidului”) în Consiliile de Administrație de la SC Salina Turda SA și SC Domeniul Public Turda SA. Proiectele depuse de consilierii PNL-UDMR Turda sunt elaborate la circa o lună și jumătate după cel depus de PMP Turda, cu bursele școlare ale elevilor, însă acela se ține la sertar, fiind promovate interesele PNL-UDMR Turda”.
Totodată, cei de la PMP Turda au scris și câteva nume a câtorva persoane, care ar fi „sprijinite de alianța PNL-UDMR”, cerând totodată, prin intermediul postării, informații suplimentare despre persoanele menționate.
Întreaga declarație a PMP Turda poate fi văzută AICI.
Sursă foto: Facebook/ PMP Turda
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






