Connect with us

EVENIMENT

Plângere penală a unui copil de 9 ani împotriva a 7 medici de la IML Cluj-Napoca. Acuzațiile aduse acestora

Publicat


IML Cluj

Un minor de 9 ani a depus o plângere penală, prin părinți, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva a 7 medici de la Institutul de Medicină Legală (IML) Cluj-Napoca pe care îi acuză de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.

Potrivit plângerii,  medicii de la IML au încercat acoperirea greșelilor colegilor medici de la Spitalul de Copii Cluj prin trimiterea la alte diagnostic fictive, care nu au nicio legătură cu diagnosticele din înscrisurile medicale.

”A fost depusă o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată comisă de mai mulți făptuitori, medici ai IML Cluj-Napoca care au mușamalizat un raport de expertiză medico-legală întocmit în iunie 2021 pentru a acoperi greșelile unor medici de la Spitalul de Copii Cluj, unde clientul meu a fost internat în ianuarie 2015.

Medicii de aici l-au ignorat, i-au pus un diagnostic greșit și nu i-au administrat tratamentul adecvat, iar ca urmare a acestor greșeli, copilul a rămas cu multiple forme de handicap – motor și psihic.

După ce s-a formulat o acțiune civilă, medicii au încercat să se sustragă prin mușamalizarea faptelor în raportul de expertiză medico-legală. Când minorul s-a prezentat cu mama sa la IML Cluj, a fost consultat afară, nu în incinta instituției, iar ulterior s-a încercat acoperirea greșelilor prin trimiterea la alte diagnostice fictive, care nu au nicio legătură cu diagnosticele din înscrisurile medicale”, se arată în document.

Se cere anularea raportului de expertiză medico-legală

Potrivit acestuia, o expertiză medico-legală se efectuează pe baza înscrisurilor, iar medicii legiști sunt obligați să țină cont de aceste înscrisuri.

”În acest caz s-a specificat în raportul de expertiză un diagnostic nereal și s-a mușamalizat. Din informațiile noastre aceste lucruri se întâmplă frecvent și nu se ține cont de înscrisurile relevante. Prin plângerea depusă anularea raportului de expertiză medico-legală și a tot ce este fals și tragerea la răspundere a medicilor legiști”, se arată în plângere.

Diagnostic inițial greșit

Din plângere rezultă că minorul, care are în prezent 9 ani, s-a născut în 15.11.2014, iar în 12.01.2015, la vârsta de 2 luni, a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca pe fondul problemelor medicale genetice preexistente, reprezentate de trombofilie ereditară.

Medicii care l-au consultat au stabilit, inițial, că problemele sale de sănătate s-ar datora așa numitului sindrom ”shaken baby”,  adică scuturarea copilului, și timp de 3 zile au întârziat efectuarea unor analize RMN în urma cărora s-a stabilit diagnosticul corect, de tromboză de vene corticale profunde, dar care nu a fost urmat de administrarea tratamentului anticoagulant, așa cum era recomandarea.

”În data de 18.01.2015 a fost realizat consultul neurochirurgical, de către dr. Ștefan Florian, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca, care a confirmat diagnosticul de tromboză de sinus sagittal superior, fiind recomandat tratamentul cu anticoagulant, de urgență.

(…) Acest înscris atestă urgența medicală în care mă aflam, care a fost tratată cu maximă ignoranță, raportat la refuzul administrării tratamentului cu anticoagulant, în pofida dispunerii acestuia încă din data de 15.01.2015. De abia în data de 19.01.2015 a fost administrat tratamentul anticoagulant dispus în data de 15.01.2015 și necesar din data de 12.01.2015”, se mai arată în plângerea penală.

În ianuarie 2017 s-a introdus la Tribunalul Cluj cererea de chemare având ca obiect tragerea la răspundere a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.

Înlăturarea răspunderii medicale

Diagnosticul fals de ”shaken baby” apare și în raportul de expertiză medico-legală al IML Cluj-Napoca, iar stabilirea acestuia ”s-a realizat cu scopul de a înlătura răspunderea medicală a cadrelor medicale care au  stabilit în cazul minorului un diagnostic eronat și au refuzat să efectueze examinări suplimentare”.

”Raportul de expertiză medico-legală și-a propus exonerarea persoanelor responsabile de răspunderea medicală cauzată de refuzul acordării asistenței medicale. Acest document a fost falsificat, la momentul întocmirii sale, prin consemnarea unui diagnostic care nu corespunde adevărului. Consemnarea unui diagnostic fals s-a realizat cu intenție directă, respectiv, cu scopul de a eluda răspunderea medicală.”, se mai arată în plângerea penală.




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ama

    septembrie 19, 2024 la 2:42 pm

    Mai neica nimeni, nu mai loviți în doctori! Așa ați făcut și cu dascălii și acum avem o turmă de tineri analfabeții funcționali, adică idioti cu diplome! Uscături sunt oriunde, dar asta nu înseamnă ca toți sunt la fel! Prea vă pricepeți toți și la actul medical și la cel educational, juridic, etc. Eu știam ca toată lumea se pricepe doar la fotbal, unde nu-ți trebuie multă minte ca să lovești mingea!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate