EVENIMENT
UPDATE Peste 8700 de români infectați cu COVID, 248 sunt în județul Cluj! 5 clujeni au fost vindecați
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până astăzi, 19 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.746 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), din care 248 figurează în județul Cluj.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.892 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum, 434 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 328 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 256 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 17.473 de persoane. Alte 47.003 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 93.611 de teste.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 442 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.410 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.857.219 lei.
UPDATE Prefectura Cluj a anunțat că, în județ, 253 de persoane se află în carantină, 654 persoane se află în autoizolare la domiciliu iar 144 persoane depistate pozitiv cu Covid-19 din județul Cluj sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca.
5 persoane au vindecate și externate în ultimele 24 ore, cu vârsta între 21-56 ani, din care 3 din județul Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






