EVENIMENT
Peste 800.000 pacienți s-au vindecat de Covid-19 de la începutul pandemiei

Până astăzi, 23 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 907.007 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
814.182 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.149 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.229 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 22.442 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 22.03.2021 (10:00) – 23.03.2021 (10:00) au fost raportate 174 de decese (96 bărbați și 78 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 49 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 57 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 49 decese la categoria de peste 80 de ani.
163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.358.
Dintre acestea, 1.367 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.520.795 de teste RT-PCR și 519.722 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.734 de teste RT-PCR (16.518 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.216 la cerere) și 12.687 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 65.912 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.871 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.987 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 90 de persoane.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EDUCATIE
FOTO. Noul sediu al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Stadiul lucrărilor. Va fi gata anul viitor

Vechea construcție care trebuia să fie Spitalul de Urgență al Clujuluim, care a fost lăsată ani de zile în paragină, s-a transformat radical. Aici va fi noul sediu al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, iar constructorul va finaliza lucrările anul viitor.
Până la acestă oră, Construcții Erbașu a finalizat toate lucrările de rezistență, iar acum se lucrează la finisaje interioare și instalații electrice, sanitare și de termoventilare la nivelul tuturor corpurilor.
Noul sediu al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Stadiul lucrărilor. Va fi gata anul viitor
De asemenea, potrivit constuctorului, la sala de spectacole se montează tâmplăriilor și se decorează fațada.
Restul corpurilor de clădire, respectiv universitatea, cămin studențesc, atelier și sala de sport, au fațadele exterioare finalizate, iar la interior s-a realizat vopsitoria lavabilă pentru pereți și se montează tavanele și pardoselile de piatră, parchet și gresie).
Următorul pas va fi realizarea tratamentelor acustice, montarea tâmplariei interioare și a dotărilor arhitecturale.
Mai mult decât o academie
După finalizarea lucrărilor, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca va deveni un adevărat „hub” cultural și educațional care va avea sală de spectacole cu o capacitate de 1.000 de persoane, sală de orgă cu 216 locuri, amfiteatru cu 224 de locuri, bibliotecă, săli de curs, săli de studiu individual și diferite alte săli de repetiţii, de încălzire pentru artişti, săli individuale pentru dirijor şi solist sau săli de regie.
De asemenea, vor fi laboratoare, vestiare pentru artişti, spaţiu pentru depozitarea decorurilor, adăpost de protecţie civilă pentru 140 de persoane la demisolul clădirii, cămin studențesc cu 56 de camere pentru un număr de 180 de studenţi și o sală de sport.
Citește și: FOTO/ Academia de Muzică Cluj-Napoca va avea cea mai MARE sală de CONCERTE. ”Bijuterie” cu peste 1.000 de locuri
Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții.
Dirigenția de șantier a acestui proiect este realizată de Baseli Drum Consult.
EDUCATIE
FOTO. Profesorul Sergiu Mișcoiu de la UBB Cluj este Ofițer al Palmelor Academice. Medalia i-a fost înmânată la Ambasada Franței

Prof. univ. dr. Sergiu Mișcoiu, directorulul Centrului de Cooperări Internaționale al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a primit medalia de Ofițer al Palmelor Academice, în cadrul unei ceremonii publice desfășurate la Ambasada Franței de la București.
Această înaltă distincție a statului francez este acordată în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă la dezvoltarea și promovarea culturii franceze în mediul academic și în societate.
Profesorul Sergiu Mișcoiu de la UBB Cluj este Ofițer al Palmelor Academice. Medalia i-a fost înmânată la Ambasada Franței
Profesorul clujean a primit medalia de la Excelența Sa Nicolas Warnery, Ambasadorul Fraței în România
Prof. univ. dr. Sergiu Mișcoiu s-a bucurat de această recunoaștere grație parcursului său universitar în România și Franța, fiind doctor și, apoi, conducător de doctorate în științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai și la Universitatea Paris-Est.
El conduce de două decenii masteratul internațional francofon în dublă diplomă de Studii Politice Europene Comparate, și a înființat și dezvoltat în ultimul deceniu și Centrul de Studii Africane al UBB.
Profesorul Sergiu Mișcoiu a transmis că pentru el este o imensă onoare, care vine la un deceniu după ce a fost distins cu titlul Ofițer al Palmelor Academice în grad de Cavaler.
Foto: Facebook/Sergiu Mișcoiu
EVENIMENT
FOTO. Cătălin Cherecheș, prins cu mii de euro la el. Edilul din Baia Mare are și cetățenie italiană

Fugarul Cătălin Cherecheș, condamnat de Curtea de Apel Cluj la 5 ani de închisoare, a fost prins în Germania cu mii de euro asupra lui.
Potrivit unor surse din Poliția Română, Cherecheș are și o carte de identitate emisă de autoritățile din Italia.
Cătălin Cherecheș, prins cu mii de euro la el. Edilul din Baia Mare are și cetățenie italiană
Primarul orașului Baia Mare, care a fugit din țară în data de 24 noiembrie, cu câteva ore înainte de a se pronunța sentința în procesul în care este acuzat de luare de mită, a fost prins marți, 28 noiembrie de poliția germană în Augsburg.
Citește și: Cătălin Cherecheș a fost PRINS. Acesta a fost depistat și REȚINUT de poliția germană la Augsburg
Cherecheș a fost depistat în gară, în timp ce încerca să fugă de oamenii legii. Cel mai probabil, acesta urma să plece în Italia. El a fost prins cu mii de euro asupra lui. De asemenea, acesta are și cetățenie italiană.
Fuga lui Cătălin Cherecheș, care era sub control judiciar, a provocat un adevărat cutremur în Ministerul de Interne și a dus la demiteri din funcții.
Citește și: Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, e de NEGĂSIT. Poliția l-a dat în URMĂRIRE națională
El a ieșit sin țară prin Vama Petea, cu un taxi, folosind o carte de identitate a unui văr. În aceeași zi, pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare.
EDUCATIE
FOTO. 567 de elevi și 264 de profesori clujeni, premiați la Gala Performanței în Educație. CJ a alocat 300.000 de lei

Elevii și profesorii care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele naționale și internaționale în anul școlar 2022-2023 au fost premiați în cadrul Galei Performanței în Educația Clujeană.
Elevii și cadrele didactice au primit diplome și premii în bani pentru performanțele lor.
567 de elevi și 264 de profesori clujeni, premiați la Gala Performanței în Educație. CJ a alocat 300.000 de lei
Valoarea premiilor a fost de 300.000 de lei, bani alocați de Consiliul Județean Cluj. Au fost premiați nu mai puțin de 567 de elevi și 264 de profesori care i-au pregătit.
Festivitatea a fost organizată de Inspectoratul Școlar Cluj, în partenetiat cu CJ Cluj în Sala Auditorium Maximum din cadrul Colegiului Academic al Universității Babeș Bolyai.
La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a adresat un cuvânt de învățătură și felicitări tinerilor premiați azi, exprimându-și speranța că aceștia vor rămâne în țară, după absolvirea sudiior.
Seara a fost presărată și cu momente artistice oferite de elevii Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică “Octavian Stroia”și Ansamblul folcloric al Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, „elevi care care performează la toate competițiile de profil din țară și străinătate”, a transmis șefa Inspectoratului Școlar Cluj, Marinela Marc, care a mulțumit Consiliului Județean pentru că a oferit sumele necesare premierii.
Alin Tișe, președintele CJ Cluj, a transmis și el că este mândru de elevii și profesorii care fac performanță.