ECONOMIE
Peste 200 de firme din Cluj și-au suspendat activitatea în primele două luni ale anului. Cifra e în creștere
Numărul de firme din care și-au suspendat activitatea în primele două luni din 2024 a depășit 200, potrivit Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
La nivel național, în această perioadă numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a fost cu 38,58% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Peste 200 de firme din Cluj și-au suspendat activitatea în primele două luni ale anului. Cifra e în creștere
4.328 de firma și-au suspendat activitatea în primele două luni ale anului, potrivit ONRC.
În județul Cluj, numărul firmelor cu activitatea suspendată a fost de 233, în creștere cu 26,63% față de primele două luni ale anului trecut.
Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea au fost din Bucureşti, respectiv 500, o creștere cu 24,07% faţă de ianuarie-februarie 2023. Județul Cluj se află pe locul 2 în acest top.
Comerțul cu ridicata şi cu amănuntul, cel mai afectat
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 982, un plus de 21,69%, în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 453 suspendări, un plus de 42,9% şi construcţii – 413 suspendări, un plus de 67,89% față de 2023.
Conform ONRC, în februarie 2024, au avut loc 1.878 suspendări de firme, numărul cel mai mare fiind consemnat în Bucureşti – 223 şi în judeţele Cluj – 102, Iaşi – 91 şi Timiş – 90.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






