Connect with us

EVENIMENT

Peste 16 milioane de euro alocați de CJ Cluj pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc, proiectul de suflet al lui Tișe

Publicat


Alin Tișe

Consiliul Județean Cluj a aprobat, miercuri, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu pe anul în curs, proiect inițiat de președintele Alin Tișe.

În cadrul ședinței s-a aprobat alocarea a peste 16,2 milioane de euro pentru continuarea construirii Spitalului Pediatric Monobloc, despre care Alin Tișe a spus că este o prioritate absolută.

”Este și o promisiune pe care o onorăm, aceea de a aloca fonduri suplimentare care să permită avansarea rapidă și consistentă a proiectului de construire a Spitalului Pediatric Monobloc.

Se adaugă alte investiții de o importanță deosebită, fie că vorbim despre sectorul medical ori educațional, ale căror beneficii vor fi resimțite de întreaga comunitate clujeană și chiar de întreaga regiune. Ne dorim ca prin alocările constante de fonduri să contribuim la creșterea calității vieții clujenilor și la oferirea unor servicii la standarde europene”, a spus Tișe.

În ceea ce privește sectorul medical, Consiliul Județean Cluij a alocat suplimentar în bugetul propriu peste 93,7 milioane de lei. Din această sumă, nu mai puțin de 81.407.750 de lei sunt alocați strict pentru execuția lucrărilor propriu-zise de construire a Spitalului Pediatric Monobloc.

Alți bani la sănătate și educație

Totodată, 11.665.000 de lei sunt prevăzuți pentru susținerea proiectului cu finanțare europeană „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic de Recuperare Cluj–Napoca” iar alți 523.800 de lei sunt destinați finanțării proiectului european „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, etapele 2, 3 și 4”.

În același timp, 166.600 de lei au fost alocați pentru dotarea Institutului Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” cu un sistem de criocongelare cu azot lichid, pentru susținerea transplantului medular. 25.000 de lei sunt direcționați pentru susținerea proiectului cu finanțare europeană „Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca cu echipamente medicale”.

Pentru infrastructura educațională, Consiliul Județean Cluj a alocat suplimentar peste 7,4 milioane de lei. Din această sumă, 7.076.000 de lei sunt prevăzuți pentru achiziționarea unui număr de 9 microbuze electrice în cadrul proiectelor „Microbuze electrice pentru elevii din Județul Cluj”, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, respectiv prin Administrația Fondului pentru Mediu.

De asemenea, 335.520 de lei sunt alocați pentru susținerea proiectului european „Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ special din Județul Cluj” iar 10.000 de lei sunt necesari, în plus, pentru achiziționarea unui microbuz de către Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate