EVENIMENT
Peste 11.000 lei amenzi într-o singură zi pentru nerespectarea normelor de protecție, la Cluj
Autoritățile clujene au aplicat amenzi de peste 11.000 lei amenzi într-o singură zi pentru nerespectarea normelor de protecție.
,,În cursul zilei de 8 octombrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Direcţiei de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Venterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj au acționat în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19.
În cadrul activităţilor desfăşurate în sistem integrat, peste 500 de forţe au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, pieţe şi mijloace de transport în comun.
Astfel au fost verificate peste 600 de persoane și circa 100 de societăți comerciale, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în contextul stării de alertă,.
Totodată, ca urmare a nerespectării normelor de protecție individuală prevăzute de Legea 55/2020, s-a impus aplicarea unui număr de 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.200 de lei”, potrivit IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






