ACTUALITATE
VIDEO UPDATE Bărbat de 60 de ani MORT la Tureni. Fiul său, cu mâna prinsă într-un utilaj de câmp, dus la SPITAL
O persoană a rămas marți cu mâna prinsă într-un utilaj pe câmp în comuna Tureni, transmite ISU Cluj.
Potrivit pompierilor care au intervenit cu un echipaj SMURD, la fața locului mai era încă o persoană inconștientă.
De asememea, a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.
UPDATE ISU Cluj a transmis că la fața locului intervine o autospecială, un echipaj SMURD și unul SAJ.
”O persoană care se afla în stare de inconștiență a fost preluată de către echipajul SAJ și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Pompierii și echipajul SMURD efectuează în aceste momente manevre de resuscitare pentru o altă persoană găsită la locul solicitării, fără semnale vitale”, au spus pompierii.
Rănitul, la spital
UPDATE 2 Potrivit ISU, intervenția a avut loc penru acordarea asistenței medicale unui bărbat care și-ar fi prins brațul la un utilaj agricol, pe un teren agricol din localitatea Tureni, și au aplicat manevre de resuscitare unui al doilea bărbat găsit fără semnale vitale la locul solicitării.
”Pompierii au fost alertați în jurul orei 19.10, iar la fața locului au găsit bărbatul fără semnale vitale, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. Suportul vital de bază și cel avansat au fost susținut peste 40 de minute, însă fără a readuce semnalele vitale bărbatului.
Cel de-al doilea bărbat a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, au precizat pompierii.
Ce s-a întâmplat
Polițiștii au declarat la rândul lor că pe un teren situat în localitatea Tureni, unde se desfășurau activități agricole, un bărbat în vârstă de 40 de ani a suferit leziuni corporale după ce și-ar fi prins brațul în mecanismul unui utilaj.
”Persoane din jur au intervenit pentru a-l ajuta până la sosirea echipajelor medicale. Ulterior, un bărbat în vârstă de 63 de ani a necesitat ajutorul unui echipaj medical, din nefericire constatându-se decesul acestuia.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au spus polițiștii.
Sătenii au declarat pentru Cluj24 că cei doi erau tată și fiu iar tatăl de 60 de ani ar fi făcut infarct după ce a văzut cum fiul său, de 40 de ani, și-a prins mâna în utilajul agricol.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






