Connect with us
Advertisement
Advertisement

ANUNȚURI PUBLICE

Partenerii din proiectul Smart Grid CARMEN au depus aplicația pentru obținerea finanțării „Connecting Europe Facility”

Publicat


carmen smart grid 2

Proiectul Smart Grid Carpathian Modernized Energy Network (CARMEN) este dezvoltat de către Delgaz Grid SA și CNTEE Transelectrica SA în parteneriat cu operatorul de transport maghiar, MAVIR Magyar Villamosenergia-ipari Átviteli Rendszerirányító ZRt.

Din luna mai, când proiectul a primit aprobarea finală de la Uniunea Europeană și a fost inclus pe lista a cincea a Proiectelor energetice de Interes Comun (PIC), CARMEN a bifat cu succes toate etapele și cerințele pentru a deveni eligibil la accesarea finanțării prin programul „Connecting Europe Facility” al Comisiei Europene, dedicat Proiectelor de Interes Comun.

carmen smart grid 1

Astfel, la data de 31 august 2022, Partenerii Proiectului au înaintat aplicația pentru obținerea finanțării nerambursabile în cadrul apelului de proiecte deschis aferent programului menționat.

Proiectul CARMEN are o valoare de aproximativ 120 milioane euro, iar investiția vizează lucrări care se vor desfășura pe durata a 4 ani, în perioada 2023-2026, în scopul tranziției infrastructurii din zona de concesiune a Delgaz Grid S.A. și a CNTEE Transelectrica S.A., spre conceptul de Smart Grid.

„Împreună cu partenerii noștri, mai parcurgem o etapă importantă în derularea acestui proiect strategic pentru companiile noastre, dar și pentru sistemul energetic românesc. Printre alte obiective, Proiectul CARMEN va contribui în mod direct la creșterea capacității rețelelor de preluare a energiei produse descentralizat. În acest fel îi sprijinim pe clienții care doresc în număr din ce în ce mai mare să devină prosumatori prin instalarea de capacități de producere a energiei din surse regenerabile. Astfel, contribuim la efortul general pentru decarbonificarea, digitalizarea și securitatea energetică”, declară Volker Raffel, CEO al E.ON România.

„Parteneriatul implică dezvoltarea primului Smart Grid PCI din România cu impact transfrontalier”

„Felicităm partenerii din Proiectul CARMEN, precum și pe colegii noștri din echipa de implementare pentru avansul rapid în derularea acestei inițiative din domeniul energetic. În ultimul an au avut loc progrese semnificative pentru ca acest proiect să prindă contur. Proiectul CARMEN tocmai a marcat un stadiu esențial în ceea ce privește demersurile pentru obținerea surselor de finanțare care vor susține derularea și implementarea acestuia. Prin eforturile comune ale părților implicate în dezvoltarea Proiectului Carmen și un parteneriat serios, vom parcurge etape importante în realizarea obiectivelor care vizează creșterea performanțelor sectorului energetic național și facilitarea gradului de interoperabilitate între sistemele energetice europene”, declară Gabriel Andronache, CEO CNTEE Transelectrica SA.

Proiectul de Interes Comun CARMEN urmărește dezvoltarea unei rețele inteligente de transport și distribuție în scopul îmbunătățirii calității serviciilor oferite clienților și realizării de investiții care să asigure respectarea standardelor de performanță obligatorii, prin modernizarea şi digitalizarea infrastructurii de energie electrică.

„CARMEN va contribui în mod direct la creșterea capacității de preluare în rețeaua de joasă tensiune a electricității produse din surse regenerabile de către prosumatori”

Parteneriatul implică dezvoltarea primului Smart Grid PCI din România cu impact transfrontalier, care va determina numeroase beneficii la nivelul întregii regiuni est-europene (Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Bulgaria), din perspectiva fluxului energetic și a digitalizării rețelelor de transport și distribuție.

În cadrul proiectului vor fi modernizate stații și posturi de transformare, linii aeriene de înaltă tensiune, vor fi implementate tehnologii IT și de comunicații specifice, vor fi instalate mijloace moderne de control ale tensiunii la nivelul sistemului energetic (sisteme FACTS) în rețeaua electrică de transport și va fi dezvoltată platforma de partajare a datelor operaționale măsurate.

CARMEN va contribui în mod direct la creșterea capacității de preluare în rețeaua de joasă tensiune a electricității produse din surse regenerabile de către prosumatori, proiectul reprezentând un pas extrem de important în direcția accelerării decarbonificării şi digitalizării rețelei de transport şi distribuție a energiei electrice gestionate de partenerii implicați în proiect.

Notă:

Proiectul CARMEN a fost inițiat de către Delgaz Grid SA, în parteneriat cu CNTEE Transelectrica SA și operatorul de transport și de sistem din Ungaria, MAVIR, în vederea adaptării la cerințele impuse de noua politică energetică asumată la nivel european și, implicit, de către statele membre prin Planurile Naționale în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice. În urma evaluărilor instituțiilor europene, CARMEN a obținut statutul de Proiect de Interes Comun și a fost inclus în Lista a 5-a de PCI a Uniunii Europene.

Proiectele de Interes Comun sunt proiecte-cheie de infrastructură energetică transfrontalieră pentru construirea unei piețe europene interne a energiei mai integrată și mai rezilientă și pentru urmărirea obiectivelor în materie de energie și climă. Actuala Listă PIC cuprinde 98 de proiecte: 67 de proiecte în domeniul transportului și stocării energiei electrice, 20 în domeniul gazelor naturale, 6 proiecte de rețele de CO2 și 5 proiecte de rețele electrice inteligente. Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul proiectului Carmen Smart Grid sau pe site-urile partenerilor Delgaz Grid – CARMEN și CNTEE Transelectrica SA PCI.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Neluțu Sabău, după remiza ”U” Cluj – Dinamo: Ultimul meci acasă trebuia să îl câștigăm. Vom schimba abordarea

Publicat

Sabău

Antrenorul echipei de fotbal ”U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat după remiza din meciul de sâmbătă, 3-3 cu Dinamo, că obiectivul era ca jucătorii săi să țină foarte mult de minge, să aibă posesia, să aibă răbdare și să ajungă la finalizare după 20-30 de pase.

”Cum se întâmplă la noi, tratăm anumite moment destul de lejer, fără agresivitate sportivă și o minge deviată intră în poartă. Și golul 2 putea fi blocat destul de ușor și lucrurile s-au complicat și a început câte un jucător să cadă.

A fost un spectaculos 3-3, dar nu ceea ce ne-am dorit. Ultimul meci acasă trebuia să îl câștigăm”, a spus Sabău.

Acesta a respins orice suspiciuni de blat și a precizat că acolo unde antrenează nu se pune această problemă, pentru că nu și-ar permite să-și compromită viața și caracterul său.

Situația, îngrijorătoare

Ioan Ovidiu Sabău a precizat că situația îl îngrijorează și susține că ar fi trebuit să schimbe abordarea.

”Cred că am fost prea indulgent și am căutat să găsesc soluții prin comunicare, prin discuții care să le scoată în evidență jucătorilor doar calitățile, dar nu întotdeauna dă roade și nu întotdeauna ai rezultate cu o astfel de metodă.

Abordarea mea a fost destul de moale, se pare că trebuia o altă abordare. Le-am spus că dacă eu rămân aici antrenor și anul viitor, îmi doresc foarte mult să facă o echipă care va fi ceea ce trebuie să fie”, a explicat antrenorul clujean

Modelul Dan Petrescu

Acesta a explicat că jucătorii îl iau la mișto și nu știu să aprecieze metoda sa și nu știu să dea înapoi din ceea ce li se dă.

”Dacă ții prea mult la el, dacă te apropii de el nu știe să te răsplătească. Este trist, pentru că am vrut să schimb total felul de a aborda lucrurile, dar nu este ceea ce trebuie.

Jucătorul trebuie să fie jucător și să știe că sunt niște reguli clare pe care trebuie să le respecte și dacă nu le respect plătește.

Numai așa faci performanță, exact cum face Dan Petrescu. Nu merită să comunici, să îi arăți afecțiune, să te apropii de jucător, să îl înțelegi tot timpul. Foarte puțini apreciază și te răsplătesc”, a conchis Sabău.

 

Citește mai departe

CULTURA

Concert caritabil la Cluj al flautistului Matei Ioachimescu pentru Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice ”Sf. Hristofor”

Publicat

matei ioachimescu sf hristofor

Turneul național ICONS al cunoscutului flautist Matei Ioachimescu ajunge în 15 mai la Cluj, iar suma obținută din vânzarea biletelor va fi donată integral pentru construcția Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice ”Sf. Hristofor” din Sânnicoară.

Concertul de la Cluj va avea loc în cadrul evenimentului Sfera Donatorilor din Transilvania, un eveniment de strângere de fonduri ajuns la ediția a 12-a și organizat de Asociația Niște Oameni, care se va desfășura de această dată la Centrul de Cultură Urbană Casino.

Matei Ioachimescu, unul dintre cei mai virtuozi flautiști ai momentului și un adevărat ”rockstar” al muzicii clasice, a donat concertul de la Cluj din cadrul turneului național ICONS cauzei alese de Asociația Niște Oameni pentru evenimentul Sfera Donatorilor din Transilvania, ediția a 12-a.

Matei Ioachimescu sf Hristofoc

Evenimentul se va desfășura la Centrul de Cultură Urbană Casino, partenerul principal al ediției, în data de 15 mai, de la ora 18.30.

Deși, de obicei, Sfera Donatorilor din Transilvania presupune prezentarea și susținerea a trei proiecte într-o ediție, de această dată se va concentra pe susținerea unui singur proiect, ținând cont de importanța acestuia și de bugetul considerabil de care are nevoie.

Proiect necesar pentru Cluj și Transilvania

”Este un proiect absolut necesar pentru Cluj și pentru Transilvania: Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” din Sânnicoară, de pe strada Eternității f.n., care ar trebui să fie terminat până la finalul anului 2025.

În zona de NV a Transilvaniei nu există spitale sau centre care să asiste această categorie de pacienți, care trebuie să fie abordată nu prin prisma prognosticului, ci în funcție de nevoile de moment ale bolnavilor.Îngrijirile paliative pediatrice se adresează unei categorii de pacienți care se află deasupra resurselor terapeutice și pentru care spitalele clasice nu mai au posibilități de internare”, arată organizatorii.

Evenimentul ”ICONS for St. Hristofor” va avea două secțiuni principale: concertul ICONS al flautistului Matei Ioachimescu și o parte de licitație de sume pentru Centrul ”Sf. Hristofor”.

Seara va începecu prezentarea cauzei pentru public, pentru ca acesta să decidă dacă rămân și în partea a doua a evenimentului, angajând astfel sume mai mari decât prețul biletului.

Concert sold out

Prezența în partea a doua a evenimentului nu este obligatorie pentru niciun plătitor de bilet. Biletele s-a achiziționat de pe platforma entertix.ro. iar prețul unui bilet a fost de 100 lei, dar concertul este sold-out.

Prezentarea proiectului va fi urmată de concertul ICONS, un spectacol palpitant, ce promite să redefinească experiența unui concert obișnuit. Nume “iconice” ale muzicii, precum Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith vor căpăta noi dimensiuni creative datorită unui grup cameral original: mini-orchestră de flaute, marimbă bas și tobe. ICONS este un produs cultural de mare clasă, care sperăm să fie o referință în peisajul artistic național. (Matei Ioachimescu).

După concert, spectatorii care doresc să angajeze sume mai mari pentru construcția Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice ”Sf. Hristofor” o pot face în a doua secțiune a evenimentului, participând la licitația pentru atingerea bugetului propus pentru seara evenimentului. După licitație va avea loc un cocktail și o parte de socializare.

Toate fondurile adunate prin achiziționarea biletelor, dar și prin participarea la licitația din cadrul evenimentului, vor fi donate acestei cauze.

Unde se poate dona

Dacă nu puteți participa la eveniment, puteți dona pentru cauză astfel:

a.       Prin transfer bancar, în contul Niște Oameni, specificând la ”detalii plată” numele cauzei: ”Centrul Sf. Hristofor”. Aici datele:

Asociația NIȘTE OAMENI

CIF: 34710290

Str. Zorilor nr. 34, sat Dezmir, Apahida, Jud. Cluj

IBAN: RO31INGB0000999912360772

ING Bank, Cluj

b.      Printr-un prieten care participă la eveniment. Fie îi transmiteți de la început sumele, fie trimiteți sms în timpul evenimentului, cu sumele pe care doriți să le angajați.

În ambele cazuri, dacă aveți nevoie de contract de sponsorizare, vă rugăm să luați legătura pe adresa nisteoameni@nisteoameni.orgpentru a solicita contractul.

Niște Oameni

Niște Oameni este o asociaţie din Cluj-Napoca, din care fac parte persoane din mediul de business (antreprenori) și din top management, care-şi propune să facă bine în comunitatea în care aceşti oameni activează, prin susținerea unor proiecte relevante pentru comunitate.

Scopul ei e să creeze proiecte ample şi evenimente în care să implice cât mai mulţi oameni şi prin care să susţină împreună orice iniţiative care transformă în bine regiunea.

Niște Oameni au susținut până în prezent peste 35 de proiecte din diverse domenii: cultură, educație, sănătate, cercetare, ecologice etc.

Sfera Donatorilor din Transilvania este unul dintre conceptele Niște Oameni și funcționează ca o ”rețea de bine facere”, în care donatori din diverse domenii se reunesc să susțină câte trei proiecte/eveniment.

Turneul național ICONS, o experiență contemporană a legendelor pop-rock

Turneul național ICONS se va desfășura în perioada 9-25 mai 2024 în nouă orașe (Timișoara, Sibiu, Cluj Napoca, Bistrița, Baia Mare, Brașov, Buzău, Ploiești și București. Alături de Matei Ioachimescu, artist (re)cunoscut al scenelor internaționale, se vor afla pe scenă marimbafonista Irina Rădulescu – artist român de rang internațional dedicat acestui instrument, The Romanian Flute Ensemble (format din flautiștii Tabea Bebeșelea, Katica Lázár, Eduard Miclea, Bella Moisa, Romina Onișor și Riana Savu) și Maria Rizea la tobe, muzicieni cunoscuți publicului datorită unor proiecte de succes precum “Legends”, “inSuflu”, “La Vida Loca” sau “Marimba-The Journey”.

Creativitatea și virtuozitatea sunt atributele esențiale ale proiectului ICONS, rezultate ale colaborării dintre artiști și compozitori de prestigiu precum Gabriel Almași, Dande Popescu, Ciprian Pop, Mihai Popean, Jorge Rojas și Aurelian Băcan. O altă misiune a acestui proiect itinerant este cea de descoperire și formare de tinere talente, prin organizarea de ateliere și cursuri de măiestrie cu artiștii implicați.

Cine este Matei Ioachimescu

Matei Ioachimescu a spus că îl încântă colaborarea cu acești tineri respectabili ai artelor muzicale din România.

”Ce rezultă din creativitatea și energia cu care fiecare membru contribuie la proiectul ICONS este un produs cultural de mare clasă, care sperăm să fie o referință în peisajul artistic național”, a precizat artistul.

Flautistul Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă, fiind recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena și laureat al mai multor distincții și burse (Thyll-Dürr, Yehudi Menuhin Foundation).

Matei Ioachimescu colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, pe scene importante precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall. Ca solist, prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din străinătate.

Este cunoscut pentru turneele naționale și europene: „Legends”, „Romanian Rhapsody” și „La Vida Loca” – proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia, care a adus în martie 2019 albumul cu același nume, lansat la casa de discuri ViennArt.

Pentru  activitatea  sa  intensă și calitatea înaltă a proiectelor  susținute  Ministerul de Externe al Austriei i-a încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013.

Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația. Din anul 2020, Matei Ioachimescu este profesor de flaut la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Ambasada SUA face reclamă municipiului Cluj-Napoca. ”E considerat capitala neoficială a Transilvaniei”

Publicat

ambasada sua

Ambasada SUA în România face reclamă municipiului Cluj-Napoca și a postat mai multe fotografii ale orașului în timpul primăverii.

”Cluj-Napoca, al doilea oraș ca mărime din România după populație, se află în partea de nord-vest a României. Orașul este considerat capitala neoficială a provinciei istorice Transilvania.

Titluri deținute

ambasada sua

Cluj-Napoca este unul dintre cele mai importante centre academice, culturale, industriale și de afaceri din România.

A deținut titlurile de Capitală Europeană a Tineretului în 2015 și Oraș European al Sportului în 2018.

În 2021, orașul s-a alăturat Rețelei Orașelor Creative UNESCO și a fost numit Orașul Filmului UNESCO”, arată ambasada americană.

Citește mai departe

EVENIMENT

Cod galben de averse, vânt și grindină în județul Cluj, în ziua de Paști

Publicat

vant

Administrația Națională de Meteorologie a emis, pentru duminică, un cod galben valabil până la ora 16 pentru județul Cluj.

Astfel, se vor semnala local averse care vor acumula peste 20…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni.

Cod prelungit

UPDATE. Codul galben a fost prelungit până la ora 17 în următoarele 30 de localităţi din județul Cluj: Aghireșu, Aiton, Apahida, Așchileu, Baciu, Borșa, Căpușu Mare, Ceanu Mare, Chinteni, Ciurila, Cluj-Napoca, Cojocna, Feleacu, Florești, Gârbău, Gilău, Iara, Jucu, Mihai Viteazu, Moldovenești, Panticeu, Petreștii de Jos, Ploscoș, Recea-Cristur, Săndulești, Sânpaul, Săvădisla, Turda, Tureni, Vultureni.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax