Connect with us

EVENIMENT

Părinții copiilor morți la Huedin: Cum să pui o groapă lângă stradă, pe unde circulă copiii și oamenii? Cine răspunde?

Publicat


părinții

Părinții celor doi copii, de 4 și 6 ani, care au murit marți la Huedin, după ce s-au înecat într-o groapă cu apă, spun că micuții au fost în grija bunicii, deoarece ei erau la muncă, și susțin că de vină ar fi reprezentanții firmei care se ocupă de lucrările de pe șantierul căii ferate, care nu au îngrădit groapa.

Mama lui Rareș și Sebi, Vitaliana, a povestit, miercuri, ce s-a întâmplat, ea fiind marți plecată să își ajute o mătușă la lucru, iar soțul era și la muncă.

”I-am lăsat pe copii în curte, cu bunica, care e bolnavă, și avea grijă și de fata de 2 ani. Și ea i-a lăsat să iasă afară să se joace și ei au venit la groapă. Au alunecat în apă. Bunica e bolnavă, nu a putut umbla după ei.

Pompierii au venit și au dat cu bota prin apa din groapă, nu s-au băgat după ei. Cum să pui o groapă din asta lângă stradă, pe unde circulă copiii și oamenii, putea să cadă și un om și murea”, a spus femeia.

CITEȘTE ȘI: ISU Cluj, despre tragedia de la Huedin, în care doi copii au murit. Primul echipaj a ajuns în 2 minute. Reacția Primăriei

Tatăl copiilor a povestit la rândul său că, în momentul în care a fost anunțat și a venit la locul incidentului, și-a văzut copiii pe jos, după ce au fost scoși din apă, Acesta a cerut să se facă dreptate și a spus că reprezentanții firmei care efectuează lucrările la calea ferată trebuie să răspundă.

”Sunt gropi multe aici, au căzut în ele și capre și cai. Acum au murit copiii care se jucau acolo”, a spus Ghiță.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate