EVENIMENT
Pădurar din Băișoara, reținut de polițiștii clujeni. A introdus avize false de însoțire a transporturilor de lemn
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au emis, luni, ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 32 de ani, din comuna Băișoara, cercetat într-un dosar penal care are ca obiect infracțiunea de fals informatic în formă continuată.
”Din cercetări a reieşit faptul în perioada 8 – 11 septembrie a.c., bărbatul, în calitate de organ silvic (pădurar), ar fi întocmit și emis 4 avize de însoțire a materialului lemnos în aplicația SUMAL, ocazie cu care ar fi introdus, fără drept, date neconforme cu realitatea, respectiv informații false privind datele transportatorului, volumul materialului lemnos și mijlocul de transport.
Prin activitățile în cauză ar fi lezat astfel, în mod direct, interesele persoanelor pe care le-a trecut în avize în mod ilegal.
Cantitate depășită de lemn
În baza verificărilor efectuate s-a constatat că a permis, în aceste context unei persoane fizice care depășise cantitatea anuală de 20 mc masă lemnoasă permisă la transport, să transporte material lemnos peste această valoare, evitând sancționarea contravențională a acesteia.
În urma probatoriului administrat, la data de 30 octombrie a.c., polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Ulterior, pe numele acestuia a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, arată IPJ Cluj.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.
Foto: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






