Situată pe strada Universității nr. 5, în centrul Clujului, Biserica Piariștilor este prima biserică catolică edificată în Transilvania după Reforma Protestantă. Totodată, este și primul edificiu ecleziastic în stil baroc din fosta provincie habsburgică. Cunoscută inițial ca Biserica Iezuiților din Cluj, respectiv ca Biserica Universității, acest lăcaș de cult a constituit un ansamblu arhitectonic cu colegiul academic iezuit, pe locul căruia se află astăzi clădirea centrală a Universității „Babeș-Bolyai”. Construcția bisericii a fost inițiată la începutul secolului al XVIII-lea și a fost sfințită pe 3 mai 1725.

După desființarea ordinului iezuit în 1773, atât biserica, cât și colegiul au intrat în proprietatea Ordinului Piarist. Cu ajutorul platformei Arcanum, Cluj24 relatează despre menționările acestei biserici în paginile ziarelor Patria și Națiunea.

„Care este astăzi situaţia de drept a „Bisericei Universităţii“ din Cluj?”

Patria,anul V, nr 80, 18 aprilie 1923, p. 1-2

Cu această întrebare își incepe articolul de opinie din ziarul Patria, prof. univ. Onisifor Ghibu. Un personaj important pentru procesul Marii Uniri din 1918, acesta critică conducerea catolică din fosta provincie habsurbgică Transilvania, militând, în acest caz, pentru retrocedarea bisericii conducerii române.

Un alt fapt mare legat de numele profesorului Ghibu a fost actul preluării bisericii universității din Cluj de laPiariști de către Universitate.

„…caz analog cu cel al Primăriei din Timișoara, când și acolo Piariștii s-au făcut stăpâni pe o biserică care nu le-a aparținut nici când și care a aparținut întotdeauna Universității, fiind proprietatea exclusivă a Universității din Cluj”, afirma profesorul într-un interviu pentru ziarul Vestul din 13.09.1934.

Icoana Fecioarei Maria

„Revenind acuma la chestiunea bisericii universităţii, — după ce am văzut că „Fondul de studii“ este al Statului, acum român, şi că „Statul catolic“, trebue disolvat numaidecât ca unul care nu mai poate avea nici un titlu de drept, — rămâne ca ea să se dea din partea Statului cât mai neîntârziat în întrebuinţarea majorităţii credincioşilor creştini ai acestei ţări şi ai acestui oraş şi în a Universităţii, pentru trebuinţele căreia a fost făcută din chiar trupul ei şi în întrebunţarea universităţii, care are chiar nevoie de ea.

Având în vedere că pe lângă Universitatea noastră se va înfiinţa în curând şi o Facultate de teologie, necesitatea luării în stăpânire a acestei biserici devine absolut imperioasă şi din acest punct de vedere.”, se menționează în articol.

De altfel, Onisifor Ghibu considera că biserica nu servește atât de mult comunității catolice din oraș, afirmând că e prea puțin frecventată. În opinia sa, singurul beneficiu al bisericii pentru comunitate, care îi aducea venituri fabuloase, era icoana Sfintei Fecioare Maria: ”Dar — şi aici istoria ne este martoră — această icoană de fapt nu este nici piaristă, nici catolică, nici ungurească, ci o icoană făcută de un Român şi luată acum două sute de ani de puternicii zilei din biserica românească de la Nicula (judeţul Solnoc- Dobâca) a cărei proprietate a fost, şi aşezată în biserica iezuită pe atunci, din Cluj). Toată gloria acestei biserici a făcut-o aşadară dea lungul a două veacuri, un obiect sacru de care au fost despoiaţi românii, osândiţi să rămâie dea pururea ignoraţi, slabi şi săraci.”

Prin urmare, profesorul își dorea mult retrocedarea acestui lăcaș de cult și ca răspuns la veacurile de influență străină asupra comunității prin intermediul acestei biserici, după cum el însuși afirmă: „Piariștii care dețin această biserică s-au făcut vinovaţi prin colegiul lor de o aşa de neiertată crimă faţă de poporul nostru, încât nu putem avea altă atitudine faţă de ei, decât cea pe care a avut-o împăratul Iosif al II, care i-a rechemat din Transilvania. Ei au lucrat conştientşi sistematic la maghiarizarea şi la desfiinţarea noastră decenii dea rândul.”

Biserica Piariștilor din Cluj-Napoca- un element semnificativ în istoria Bisericii Greco-Catolice din Transilvania

Națiunea, anul VI, nr 97, 24 august 1932, p. 1-3

După sute de ani de oficializare a liturghiilor romano-catolice în limba maghiară, iată că în 1932, pentru prima dată se aude limba română în cadrul Bisericii Piariste și odată cu asta începe practicarea slujbelor conform ritului bizantin, caracteristice greco-catolicilor. Această perioadă nu va una lungă, luând sfârșit după semnarea Decretului nr. 358/1948, prin care comuniștii au interzis Biserica Greco-Catolică.

Asfel, în cadrul numărului din 24 august 1932 din Națiunea, regăsim relatarea primei oficieri în limba română: „Prima liturghie românească în biserica piaristă de lângă Universitate.

Duminecă înainte de amiazi a fost celebrată în biserica piaristă din corpul Universității prima liturghie românească după ritul greco-catolic, pontificată, de PS. Episcopul dr. Iuliu Hossu.

Înaltul ierarh a fost primit la intrarea în biserică, din partea dlui prof. Ludovic Visegrádi, superiorul ordului piariștilor din Cluj. La liturghie — au participat pe lângă autoritățile civile și militare — o mulțime de credincioși. În frumoasa sa predică P. S. S. Episcopul Hossu a făcut apel la înfrățire între națiunile de religii diferite din această țară”.

Presiunile din timpul comuniștilor

În perioada regimului comunist, Biserica Piariștilor din Cluj-Napoca a fost afectată de politica statului față de cultele religioase. În contextul Decretului nr. 358/1948, care a abrogat cultul greco-catolic și a transferat bunurile acestuia către stat sau Biserica Ortodoxă Română, Biserica Piariștilor a fost utilizată pentru slujbe greco-catolice, în ciuda interdicției regimului. Marele protest cu peste 5000 de participanți, demarat în fața bisericii de credincioșii greco-catolici în 1956, a fost considerat o provocare directă la adresa autorităților comuniste, aducând după sine consecințe.

În urma acestor evenimente, autoritățile comuniste au intensificat presiunile asupra Bisericii Piariștilor și au impus restricții suplimentare asupra activităților religioase desfășurate în această locație, printre care și cedarea bunurilor mobiliare și imobiliare – știre anunțată într-un număr al ziarului Universul, din august 1950.

Cheile bisericii

„Comisia Interimară a Statusului romano-catolic din Transilvania, in ziua de 8 August a. c. a ţinut o şedinţă festivă în sala de şedinţă a Istoricului sediu din Cluj al Statusului. La şedinţă a participat şi delegatul Ministerului Cultelor. Şedinţa a fost deschisă de către protopopul Fodor Gergely, preşedintele Comisiei Interimare, împuternicitul şef Teodor Isaiu, a salutat pe cei prezenţi în numele Ministerului Cultelor şi a predat Comisiei Interimare a Statusului bunurile mobiliare şi imobiliare, care vor promova în mare măsură buna funcţionare a Bisericii romano-catolice din R. P. R.

Acest fapt a fost primit cu mare bucurie de cei prezenţi. Protopopul Fodor Gergely şi preşedintele Comitetului Catolic de Acţiune, protopopul Agatha Endre, au exprimat satisfacţia preoţilor şi credincioşilor romano-catolici, iubitori de pace, pentru acest act generos al guvernului nostru de democraţie populară, care dovedeşte, din nou, că statul poporului muncitor sprijină şi asigură funcţionarea liberă a Bisericii şi a Instituţiilor bisericeşti, ce stau în slujba păcii.

După aceasta participanţii la şedinţă au mers în faţa fostei biserici Piaristă din str. Universităţii, care figurează de asemenea între bunurile preluate şi acolo, la faţa focului, preşedintele Comisiei Interimare, protopopul Fodor Gergely, a preluat cheile bisericii din mâna delegatului Ministerului Cultelor”.

Mai mult decât o simplă biserică

Prin valoarea sa arhitecturală, funcția religioasă multiseculară și rolul activ în dinamica socio-culturală a Clujului, Biserica Piariștilor se impune ca un reper fundamental în înțelegerea evoluției urbane și confesionale a orașului. Importanța sa transcende dimensiunea cultică, devenind un punct nodal în analiza interacțiunii dintre Biserică, stat și comunitate în Transilvania modernă.

De-a lungul celor peste trei secole de existență, Biserica Piariștilor din Cluj a reflectat fidel marile transformări istorice ale Transilvaniei: de la expansiunea catolicismului în epoca habsburgică, la conviețuirea confesională din perioada dualistă, și până la tensiunile ideologice ale regimului comunist.

A servit nu doar drept lăcaș de cult, ci și ca spațiu de afirmare a educației, rezistenței religioase și dialogului interconfesional.

Inserată organic în țesutul istoric al orașului, ea constituie astăzi un reper esențial pentru înțelegerea evoluției politico-religioase a Clujului.

Paula Mariuța