Connect with us

Editorial Opinii

OPINIE. Petru Romoșan: După Kazahstan vine la rând Transnistria (Republica Moldova)

Publicat


Pe căi ocolite ne parvine încă o ştire bubuitoare : se pune în mişcare blocada economică a Transnistriei. Iată ştirea : „Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, s-a deplasat discret în Ucraina la început de ianuarie. A mers pe linia frontului din Donbas şi a discutat cu funcţionarii de la Misiunea de Asistenţă a Uniunii Europene de la graniţele Moldovei şi Ucrainei (European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine – EUBAM) pentru a institui blocada economică asupra Transnistriei. Oficial, UE este o putere pacifică. În fapt, ea pregăteşte teatrele de război pentru NATO” („Josep Borrell organise le siège de Donbass et de la Transnistrie”, voltairenet.org, 11.01.2022).

Pe acelaşi site, Réseau Voltaire, celebrul editorialist Thierry Meyssan dezvoltă ştirea în finalul articolului său despre Kazahstan : „Conform planului RAND, după Kazahstan îi va veni rândul Transnistriei. Statele Unite au mobilizat Uniunea Europeană pentru a opera blocada economică a acestui stat nerecunoscut, a cărui populaţie s-a separat prin referendum de Moldova în momentul dizolvării URSS.

Funcţionarii de la Misiunea de Asistenţă a Uniunii Europene de la graniţele Moldovei şi Ucrainei (European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine – EUBAM), sub conducerea lui Stefano Sannino (fostul reprezentant al OSCE în Serbia), supraveghează vămile moldoveneşti şi ucrainene (ale unor ţări care nu sunt membre UE) pentru a purcede de la 1 ianuarie 2022 la blocarea ţării.

Rusia se va vedea obligată să amenajeze fosta bază spaţială sovietică şi să organizeze un pod aerian pentru a-i hrăni pe cei 500 000 de locuitori ai acestei enclave. Cetăţenii Uniunii Europene au uitat, dar în 1992 Statele Unite au încercat în zadar să zdrobească militar Transnistria (azi, Republica Moldovenească Nistreană) folosind o armată recrutată în închisorile româneşti. Curajul acestei populaţii fidele modelului sovietic, mai ales curajul femeilor, a făcut să capoteze proiectul CIA” („Washington poursuit le plan de la RAND au Kazakhstan, puis en Transnistrie”, voltairenet.org, 11.01.2022).

Dar ce este planul RAND ? RAND Corporation (Research ANd Development) este un faimos think tank („laborator de idei”) american fondat în 1948. RAND Corporation produce „the papers” (documente, studii, evaluări) pentru Pentagon, alte armate şi instituţii occidentale. Proiectul iniţial RAND a aparţinut, din 1945, lui US Air Force, contractat cu Douglas Aircraft Company. Într-un raport din 2019 de cca 350 de pagini, RAND îi face Pentagonului sugestii care până azi par să fi fost urmate la virgulă şi în ordine (vezi www.rand.org). Astfel, RAND a recomandat : furnizarea de arme letale Ucrainei ; ajutor suplimentar acordat rebelilor sirieni ; promovarea schimbării de regim în Belarus ; exploatarea tensiunilor din Caucazul de Sud ; reducerea influenţei Rusiei în Asia Centrală (vezi Kazahstanul – n.n.) ; provocări la prezenţa rusă în Moldova (Transnistria, dar nu numai – n.n.) („Extending Russia. Competing from Advantageous Ground”, www.rand.org, 2019, p. 136, tabelul măsurilor geopolitice + despre Moldova/Transnistria pp. 130-134).

Negocierile de la Geneva au eşuat, după declaraţiile foarte tranşante ale negociatorului-şef rus, Serghei Riabkov, citate de analistul politic senior Paul Craig Roberts după Russia Today. Nici nu se putea altfel, atât sunt de greu de satisfăcut cererile ruşilor (mai mult un act de propagandă pre-război) şi atât de dezinteresat de negocieri şi de concesii este actualul establishment politic de la Washington :

„Americanii, scăldându-se în hubris şi în iluziile lor de atotputernicie, au aruncat în aer întâlnirea cu ruşii, aşa cum m-am aşteptat. Ministrul de Externe adjunct al Rusiei, Serghei Riabkov, a exprimat pierderea răbdării Kremlinului : „Nu avem încredere în cealaltă parte. S-a terminat, ajunge.” Americanii „subestimează gravitatea situaţiei” şi n-au reuşit să arate înţelegere pentru cum ar trebui rezolvate chestiuni-cheie. „Ne-am săturat de discuţii dezlânate, de promisiuni cu jumătate de gură, de interpretări eronate. E absolut obligatoriu să ne asigurăm că Ucraina nu va deveni niciodată membră NATO.” Riabkov a spus că se va hotărî pe 13 ianuarie dacă mai continuă întâlnirea. Riabkov a spus că, dacă militarizarea frontierei Rusiei de către Washington nu încetează, armata rusă va răspunde într-un mod care „va dăuna în chip inevitabil şi de neeschivat securităţii SUA şi celei a aliaţilor lor europeni”. „Le  cerem SUA să demonstreze un maximum de responsabilitate în acest moment. Riscurile legate de o posibilă escaladă a confruntării n-ar trebui să fie subestimate”, a spus Riabkov, adăugând că s-a făcut un efort „semnificativ” pentru a-i convinge pe americani că nu e în interesul lor „să se joace cu focul”. Departamentul de Stat, dezinvolt, a răspuns că NATO nu-şi va opri expansiunea” („Americans are a non-serious people „playing with fire”, paulcraigroberts.org, 11.01 2022).

Vom asista la lovituri de la distanţă, „chirurgicale”, ale ruşilor asupra unor baze americane din Ucraina, Polonia şi România? Acestea sunt pronosticurile mai multor comentatori occidentali avizaţi, în primul rând americani. Va fi vizată doar baza americană de la Deveselu sau toate bazele americane din România ? Războiul va începe foarte curând şi se va încheia la fel de repede ? Nimeni nu ştie. La fel ca în ciocnirile dintre două maşini pe o şosea, în majoritatea cazurilor, cei doi participanţi la trafic sunt vinovaţi în egală măsură.

În Kazahstan situaţia pare că s-a stabilizat. Preţul ? Sute de morţi, mii de răniţi şi mii de arestaţi (8 000). Printre cei arestaţi figurează şi fostul şef al serviciilor secrete, adjunctul său şi un număr de ofiţeri de rang înalt, apropiaţi ai fostului dictator şi „părinte al patriei” Nursultan Nazarbaiev.

Trupele de „revoluţionari coloraţi” (vreo 20 000 de oameni, după oficialii din Kazahstan), bine antrenaţi, veniseră din Siria, Irak, Afganistan (abandonaţi de CIA) şi din alte „stane”. Finanţarea operaţiunii pare să fi fost asigurată de un fost ministru kazah al Energiei, bancher, refugiat mai întâi în Marea Britanie şi de curând în Franţa, asociat cu un nepot al lui Nazarbaiev. Trupele ruse vor asigura în continuare stabilitatea Kazahstanului.

Cu alte cuvinte, „revoluţia colorată”, lovitura de stat a eşuat şi configuraţia terenului s-a răsturnat în favoarea Rusiei, chemată în ajutor de preşedintele legitim al Kazahstanului, Tokaiev, şi care a adus imediat peste 3 000 de militari din trupele de elită la faţa locului.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Editorial Opinii

OPINIE. Cîțule, ești genial!

Publicat

Președintele PNL, fostul premier Florin Cîțu, este omul cu soluția financiară la el, indiferent de probleme.

Nu știu cum face, dar are răspunsuri la orice, răspunsuri simple care ne fac să ne întrebăm cum dracu de nu ne-am gândit noi mai devreme la ele.

Cu soluțiile aplicate de Cîțu pe pielea lui proprie și personală, patentate, cum ar veni, pe persoană fizică, românii au șansa să ajungă departe, să prospere și să depășească noua criză a facturilor uriașe la gaze și energie electrică.

Nu trebuie să facă prea multe, doar să urmeze modelul liderului liberal.

Întrebat, anul trecut, cât e prețul la pâine, Florin Cîțu a răspuns că el nu mănâncă pâine așa că asta nu este o prioritate pe agenda vieții sale de toate zilele.

Cîțule, ești genial!

Cu alte cuvinte, mesajul său este următorul: ”Nu mănânc pâine, deci nu cheltuiesc bani pe așa ceva, așadar fac economii, ceea ce vă recomand și vouă”.

Nu mâncați, nu cheltuiți. Simplu. ”Principiul cîțului”.

Asta cu pâinea se poate aplica și la carne, care e mai scumpă, adică ”mănânci mai puțin, rămâi cu mai mulți bani în buzunar”.

Zilele trecute, fostul premier ne-a mai oferit o mostră din gândirea sa genială.

Întrebat cum este factura sa de electricitate, Florin Cîțu a răspuns: ”Eu nici nu prea stau mult pe acasă, toată ziua sunt plecat şi cu siguranţă factura este afectată de faptul că nu sunt acasă şi nu consum foarte mult”.

Genial, pe cuvânt.

Tradus ar fi cam așa: ”Ce vă tot plângeți că aveți facturi uriașe la electricitate și gaze. Faceți ca mine. Nu mai stați în casă. Dacă plecați dimineața și veniți seara târziu nu aprindeți becurile, nu deschideți televizorul sau radioul, frigiderul îl puteți scoate din priză că și așa e ger afară, nu mai spălați haine cu mașina automată, opriți centrala că nu are rost să consume în gol, nu mai aprindeți focul la aragaz, că nu aveți de ce. Nu consumați curent electric și gaze, nu aveți de ce să plătiți facturi mari”.

Eventual sorbiți o lingură de apă, ca să nu vă culcați chiar pe stomacul gol. Faceți economie și la factura de apă.

E cea mai bună variantă, să știți. Plecați dimineață de acasă și scăpați de grija facturilor.

Mulțumim, Cîțule, de idei. Ești genial.

Iar ultimul care pleacă din țară să stingă lumina…

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

OPINIE. Doru Pop: Lauda mitocanului român

Publicat

doru
Nu avem cuvinte să elogiem cum trebuie acest tip de concetățeni care trăiesc printre noi, dar și în noi. Ar trebui colective întregi de specialiști care să studieze toate componentele care dau viață mitocanului. Evident, există mitocani pretutindeni, de la mitocanii de rând, la mitocanii îmbogățiți peste noapte, mitocanii din lumea vedetelor și mitocanii din elitele universitare.
Am văzut încă din copilărie mitocani, în varianta nedezvoltată micul mitocan îți ia mâncarea din mână și șterpelește jucăriile altora. Îi vedem azi zilnic în societate, ei populează instituțiile publice și sunt prezenți la televizor. De aceea simt că nu am instrumentele necesare să cunosc mitocanul în profunzimile sale mâloase și băloase.
Dar mitocanul este ghiolbanul metafizic, el e atât de lipsit de bun-simț și de bună-cuviință încât a transformat nesimțirea într-o stare existențială. Nu numai că nu știe cum să se comporte și nu doar că stingherește pe alții prin necuviința sa ori prin aspectul său neîngrijit.
El este murdar pe dinăuntru, defectuos congenital. Dacă ar fi să elaborăm un „Tratat de mitocănie” el ar avea la bază disprețul mitocanului față de purtarea cuviincioasă în raport cu semenii săi. O caracteristică a lui homo mitocanicus este convingerea că nu trebuie să respecte pe nimeni și nimic. Lipsa de orice jenă și indecența funciară sunt trăsăturile sale imutabile.
Desigur că lauda mitocanului român ar trebui să înceapă de la faptele istorice și să sfârșească prin enumerarea gesturilor cotidiene. Evident că nu sunt vrednic să le adun pe toate.
Mitocăniile pot fi descoperite în trecutul nostru, sunt active în prezent și, cum altfel, vor fi și în viitorul patriei noastre, populată cu mitocani din cele mai vechi timpuri. Mitocanul nu e nici la prima, nici la a doua, nici la a zece generație. Mitocanul, cu soața lui mahalagioaica, vor fi moștenitorii acestor ținuturi, ei ne vor supraviețui și vor transforma această țară în patria mitocanilor.
Din punct de vedere istoric nu știm prea bine când a apărut mitocanul, dar s-ar părea că am avut dintotdeauna mitocanii noștri, ei au trăit neîntrerupt pe pământurile acestea, chiar și atunci când încă nu aveau un nume.
În fond, mitocanul român este păstrătorul esenței mizerabile a acestui neam, el ține vii și active toate componentele cele mai dezgustătoare ale ființei noastre nesimțitoare. Putem să ne gândim că nesimțirea a fost cea care a asigurat continuitatea noastră pe aceste pământuri timp de mii și mii de ani. De fiecare dată când trecea câte un popor migrator, de fiecare dată când intram în contact cu vreo civilizație, mitocanul băștinaș privea în urma acestora și spunea: Mai dă-i și-n p**a mea!
De fapt nici nu putem să traducem acest cuvânt minunat în alte limbi, atât este el de unic și de specific pentru noi. Rudă apropiată cu nesimțitul și încuscrit cu grobianul, mitocanul are o rezistență atavică față de civilizație și față de buna purtare. Așa se face că mitocanul e un tip uman ușor recognoscibil. El este certărețul neghiob, iar obrazul gros al mitocanului, moștenit din tată-n fiu și din țață-n fiică e o trăsătură ușor de identificat.
Sociologii ar putea încerca să facă portretul demografic al mitocanului, dar nu e ușor pentru că azi mitocanul nu mai poate fi deosebit de marea masă a semenilor noștri.
O caracteristică a mitocanului de pretutindeni, pe care o găsim amplificată la mitocanii noștri, este băgatul în seamă și datul din coate. Mitocanul intră nepoftit oriunde, se bagă în vorbă mai ales atunci când nu e întrebat, se împinge peste rând și zbiară peste capul tuturor cerând să i se facă loc. Dacă nu răzbește prin răcnete, atunci își pune în mișcare tehnica sa favorită, datul din coate și îmbrâncirea.
Multe popoare au trecut pe aici, dar mitocănia ancestrală a rămas intactă. Desigur, mitocanii băștinași au învățat multe purtări neghioabe de la mitocanii altora. Nu suntem singurii mitocani din Balcani.
Am putea spune că cele două sunt strâns legate. Aici, în aceste ținuturi, mitocanii au crescut ca buruienile pe ogoarele nelucrate, s-au dezvoltat ca bălăriile pe câmpurile abandonate timp de sute de ani. Buruiana de bădăran crește pretutindeni și nu cunoaște limite. Tocmai aceasta este una dintre calitățile negative ale mitocanului. El nu are limite, nu are restricții, nu simte nevoia să se controleze și să se stăpânească. Aici s-a format și salutul tipic al mitocanului, cuvântul magic pe care îl folosește oriunde și oricând: „Ce p**a mea vrei?!”
Aidoma plantelor dăunătoare, mitocanul crește spontan în zone diverse și otrăvește cu prezența lui orice context. Tot asemănător unei buruieni, mitocanul nu se dă scos, după ce a prins rădăcini într-un loc. Chiar dacă nimeni nu-l mai vrea și nu-l mai suportă, mitocanului nu-i pasă ce cred alții. Mă doare-n p***ă de voi, este deviza care îl conduce în viață.
De fapt acest tip de sudalmă este specific mitocanului. Și, pentru nu are prea multe cuvinte în bagajul de cunoștințe, mitocanul poate fi ușor recunoscut pentru că, de îndată ce începe să emită sunete, bolboroseala lui se transformă într-un val neîntrerupt de obscenități. Mitocanul și soața lui, mitocanul tânăr și cel bătrân, trăiesc mereu cu organul genital în gură. El te salută cu mesajul „Dă-te-n p**a mea” și se trezește cu expresia „Îmi bag p**a”.
Un alt semn de recunoaștere directă al mitocanului este scuipătura. Pe lângă scuipătura verbală el prestează și scuipatul fizic. Direct pe stradă, de preferință cu o flegmă extrasă din gât și lansată cu zgomot pe trotuar.
Mitocanul simte mereu nevoia să lase o urmă, o dâră a prezenței sale. Sigur, există o întreagă gamă a acestui comportament. Aici intră urinatul, aidoma animalelor care își marchează teritoriul, oriunde și oricum. Pasajele subterane ale României sunt infestate de mirosul acru al urinei mitocanilor.
Holurile instituțiilor publice, colțurile de stradă, până și băncile din parcuri sunt posibile locuri în care mitocanul își face mirosită prezența. Deși unii filosofi sunt preocupați de faptul că Istoria a făcut pipi pe noi, nu e nicio taină cum au rezistat mitocanii în fața lungii urinări a istoriei peste capetele lor. Și ei s-au pișat mereu, chiar în mijlocul uraganelor timpului, pe unde au putut.
Desigur, uneori, datorită vântului și furtunii, o parte din jetul călduț pe care l-au lansat s-a așezat pe propriile lor haine. Atunci când arheologii vor căuta semne ale prezenței mitocanilor, ei vor găsi urmele fosilizate ale vomei și rahaților pe care aceștia le lasă în spațiul public.
Multe generații de mitocani s-au acumulat, iar fiecare nouă generație de mici mitocani au învățat de la părinții lor noi comportamente, noi gesturi, noi înjurături. Totuși, există o trăsătură esențială a acestora care a rămas intactă, obrăznicia. Mitocănia curge prin venele bădăranilor, transmisă de la mojic la mârlan, de la necioplitul de alaltăieri la râtanul de mai ieri, și până azi la mahalagismul de zi cu zi.
Putem vedea această genealogie care ne-a adus în fața miracolului contemporan, când suntem în prezența unei versiuni urbane a mitocanului, care este mahalagiul și mahalagioaca lui.
Azi mahalagiul se simte în sfârșit împlinit. El poate să zboare cu avionul și să se împingă cu gențile soioase printre rânduri, deși locurile în aeronavă sunt fixe. El merge în instituțiile publice, adeseori împreună cu tot clanul său de mitocani, și zbiară cât îl țin bojocii făcând scandal și pretinzând că e cetățean european și are drepturi. El are acces la Internet și își extinde mitocănia în mediul digital.
Așa că, după ce mitocanii și-au creat o țară pe măsura lor acum se pregătesc încetul cu încetul să cucerească lumea. Iar lumea e a lor, a mitocanilor, de aceea li se cuvine toată lauda.
Citește mai departe

Editorial Opinii

OPINIE. Petru Romoșan: Kazahstanul – o nouă Ucraină?

Publicat

De

Negocierile ruso-americane de la Geneva din 9-10-12 ianuarie 2022 au început cumva în Kazahstan la 2 ianuarie printr-o tentativă de „revoluţie colorată”, un nou Maidan? Preşedintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokayev (omul Rusiei), la fel ca acum câţiva ani Assad al Siriei, a cerut sprijinul Rusiei şi al Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă (organizaţie condusă, de facto, de Rusia).

Poliţia kazahă a afirmat că mai mulţi manifestanţi au fost „exterminaţi”, iar câteva sute arestaţi. Banca Centrală a suspendat activitatea tuturor instituţiilor financiare după ce câteva bănci au fost prădate. Internetul nu mai funcţionează de câteva zile.

Protestele au început din cauza creşterii (provocatoare şi inutilă !), de la 1 ianuarie, a preţului la gazul GPL, folosit masiv de autovehicule. Tulburările au demarat în regiunea Mangistau, în oraşele Janaozen şi Aktau (de la Marea Caspică), şi s-au extins în mai multe oraşe, printre care Almatî (Alma-Ata pe vremea URSS), capitala economică a ţării, unde au fost incendiate rezidenţa prezidenţială, sediul primăriei, iar sediul Parchetului a fost devastat.

Protestatarii au ocupat şi aeroportul din Almatî. Guvernul a fost demis, şi fostul dictator al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev (30 de ani de dictatură), a fost eliminat din postul de director al Centrului pentru Securitate Naţională (vezi şi Gabriel Negreanu – „Criza din Kazahstan…”, mediafax.ro, 6.01.2022).

În regiunile vestice ale ţării, de la Marea Caspică, unde se găsesc cele mai importante zăcăminte de petrol, au fost şi sunt prezente în ultimii 30 de ani marile companii internaţionale de exploatare : ExxonMobil, ENI, Shell, Total, BP, China National Petroleum Corporation, ConocoPhillips, Inpex, KazMunayGas etc., cu „contractorii” lor.

Kazahstanul a făcut parte din Imperiul Rus (ţarist) şi apoi din URSS – Republica Socialistă Sovietică Kazahă. Cu 2 724 900 km2, Kazahstanul are o suprafaţă de aproape 12 ori cât cea a României şi de 5 ori cât cea a Franţei, cu alte cuvinte, cât toată Europa de Est. PIB-ul Kazahstanului, care are o populaţie de 19 milioane, e comparabil cu cel al României. La începutul epocii moderne, Kazahstanul a fost disputat feroce de China şi de Rusia. Până la urmă, Rusia l-a integrat în imperiul său. Începând din secolul al XIII-lea, Kazahstanul a făcut parte din Imperiul Mongol, după ce în secolul al IX-lea fusese parţial islamizat. Limba kazahă e vorbită de 65 % din populaţie, iar limba rusă de 95 %. 70 % dintre kazahi sunt musulmani, 26 % sunt creştini (majoritatea ortodocşi). Ca şi Rusia, Kazahstanul face parte şi din Europa, şi din Asia.

Kazahstanul se învecinează cu Rusia, China, Marea Caspică, Turkmenistan, Uzbekistan şi Kîrgîstan. Cea mai lungă frontieră a sa e cea cu Rusia. Kazahstanul nu are doar o suprafaţă imensă, situată mult mai strategic decât Ahganistanul, între Rusia şi China, ci şi resurse naturale colosale. Este azi principalul producător mondial de uraniu (peste 40 %). Kazahstanul a fost clasat în 2019 pe locul 2 pentru rezervele sale de uraniu (15 % din totalul mondial), pe locul 10 pentru rezervele de cărbune, pe 12 pentru cele de petrol şi pe 13 pentru cele de gaz.

Prin evenimentele violente, sângeroase din Kazahstan, confruntarea dintre SUA-NATO şi Rusia pare să fi început în inima Asiei. În media rusă, prorusă şi chiar americană (vezi site-ul Zerohedge) se fac trimiteri la implicarea MI6 (UK) şi CIA în rebeliunea din Kazahstan. Oficiali kazahi au vorbit despre „interferenţe externe”. Deocamdata nu sunt probe în acest sens. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a avertizat împotriva intervenţiilor străine în Kazahstan. Trupele ruse şi cele ale alianţei regionale de menţinere a păcii vor neutraliza şi aresta, probabil, spioni şi agenţi dacă aceştia într-adevăr există.

Războiul din Ucraina a început cumva în Asia Centrală ? Este vorba de un prim răspuns american la ultimatumul rus privind Europa de Est şi ţările din fosta Uniune Sovietică ? Negocierile din ianuarie de la Geneva vor începe sub cele mai rele auspicii. Imperiul rus de azi al lui Vladimir Putin are şi el slăbiciuni evidente şi destule probleme nerezolvate la timp sau doar amânate în ultimii 30 de ani. Ca întotdeauna, ele pot fi speculate de adversar

Citește mai departe

Editorial Opinii

Petru Romoșan: Război în Ucraina sau o nouă Ialta?

Publicat

De

Relaţiile politice şi diplomatice ale Rusiei cu SUA şi NATO au ajuns, dacă nu neapărat într-un punct mort, fără întoarcere, atunci cu siguranţă într-unul foarte complicat, foarte periculos. Anunţatele negocieri de la Geneva din 10 ianuarie 2022 n-au cum să ducă la un rezultat pozitiv, mulţumitor pentru toată lumea, într-atât sunt de maximaliste cererile ruşilor.

Va fi până la urmă război în Ucraina ? Vom asista la o adevărată invazie rusă cu prima staţie Kievul ? Sau Rusia va ataca de la distanţă, „chirurgical”, în locuri nevralgice, folosind arme de ultimul răcnet ? Din punctul de vedere al Rusiei, singura alternativă la un război pentru Ucraina nu poate fi decât o nouă Ialta. Ruşii au cerut restabilirea statu quo-ului din 1997 în Europa de Est. În 1997, România nu era membră NATO, fusese refuzată la Madrid tocmai pentru a nu enerva Ursul. În 1997, la Madrid au fost invitate să adere la NATO Ungaria, Republica cehă şi Polonia, care aveau să devină membre în 1999.

În cele două cereri din 17 decembrie 2021 către SUA şi NATO, Moscova pretinde retragerea tuturor instalaţiilor militare ale NATO din ţările Europei de Est plasate acolo după 1997. „Pentru mass-media de la Kiev, cererile ruseşti reprezintă pur şi simplu o nouă Ialta în care Ucraina ar putea să plătească oalele sparte” („Vu d’Ukraine. Jusqu’où iront les exigences de la Russie envers l’OTAN ?”, courrierinternational.com, 22.12.2021).

O ofensivă militară de amploare a Rusiei în Ucraina va duce inevitabil la dispariţia Ucrainei, cel puţin aşa cum o ştim astăzi. Poate însemna şi întoarcerea unor provincii româneşti la ţara-mamă (Bucovina de Nord, Transcarpatia sau Maramureşul istoric, Bugeacul şi Odesa ?), încorporate azi în Ucraina postsovietică, asamblată la origini de Lenin, Stalin şi Hruşciov. Un asemenea conflict poate declanşa şi revenirea Basarabiei la România, şi deci în UE, inclusiv Transnistria. Pentru că SUA şi NATO vor fi obligate să se implice decisiv.

Şi chiar dacă o invazie în Ucraina va duce la o victorie militară uşoară pentru Rusia, Rusia va suferi o „înfrângere” politică, diplomatică şi economică de proporţii şi pe termen lung. Sancţiunile economice ale SUA şi UE, artileria mediatică occidentală ar scoate Rusia din concertul naţiunilor şi ar trimite-o lângă Iran şi Coreea de Nord. Un război în Ucraina nu are deci cum să fie prima opţiune pentru Rusia.

Dar nici în cazul unei noi Ialte pretenţiile ruse nu vor putea fi onorate decât, eventual, printr-o mare târguială globală. Pentru că, fără contrapartide consistente, SUA şi-ar pierde faţa în interior (urmează alegerile de mid-term, foarte delicate pentru democraţii lui Joe Biden) şi în relaţiile cu partenerii săi. Ar trebui să-şi renege propria politică, cea de extindere spre est, a NATO în principal, din ultimii 25 de ani.

Negocierile de la Geneva care încep la 10 ianuarie apar mai degrabă ca o tragere de timp care să permită căutarea unor soluţii convenabile. Marja de manevră a lui Vladimir Putin şi a politicului de la Moscova arată aproape de epuizare. Ministrul de Război, generalul de armată Serghei Şoigu, şi şeful statului-major general al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, generalul Valeri Gherasimov, viceministru al Apărării, pot fi văzuţi tot mai des în fotografiile oficiale alături de Vladimir Putin. Ceea ce înseamnă că armata rusă este din ce în ce mai grăbită să intre în prima linie a deciziilor. De altfel, Vladimir Putin a spus-o limpede : „Suntem în pragul casei noastre, nu mai avem unde să ne
retragem” (la reuniunea anuală a Consiliului Ministerului Apărării, la Moscova).

Rusia este pregătită atât economic, cât şi militar pentru o confruntare majoră cu SUA. În ultima sa convorbire cu Joe Biden, din 30 decembrie 2021, Vladimir Putin a avertizat că noi sancţiuni împotriva Rusiei înseamnă ruperea relaţiilor bilaterale. Producţia industrială a Rusiei ar atinge acum 30 % din PIB, iar majoritatea uzinelor sunt noi, recent utilate. Lipseşte însă grav mâna de lucru calificată, pe care ruşii încearcă să o suplinească în imediat prin naturalizarea accelerată a bieloruşilor şi a ucrainenilor. În schimb, Ucraina s-a dezindustrializat catastrofal în ultimii ani. Iar armata rusă, cu deja faimoasele ei arme hipersonice şi cu echipamentele de apărare ultraperformante, depăşeşte de departe înzestrarea de altădată a Uniunii Sovietice (vezi şi Xavier Moreau, analist militar francez instalat la Moscova – „Bulletin no. 59 – Économie russe, vers un
nouveau Yalta ?”, stratpol.com, 22.12.2021).

La rândul ei, SUA, spre deosebire de Europa de Vest, lovită de criza energiei şi de inflaţie, se găseşte într-o foarte puternică revenire economică. Procesul de reindustrializare şi retragerea treptată din China sunt în curs. O probabilă cădere a Burselor nu e azi anticipată înainte de septembrie 2022.

Românii, în general, nu-şi doresc un conflict în Ucraina vecină. Cei mai interesaţi de o posibilă confruntare Rusia-NATO sunt ucrainenii, polonezii şi balticii. Deşi războiul nu e de dorit niciodată şi în nici o circumstaţă, paradoxal, România ar avea mai mult de câştigat dintr-o aventură militară rusă în Ucraina decât dintr-o prea bună înţelegere dintre SUA şi Rusia. Există riscul ca România să fie încă o dată sacrificată, aşa cum s-a întâmplat după 1945. Din păcate, cei care ar trebui să gândească, să cântărească toate aceste ipoteze la Bucureşti par depăşiţi de situaţie. La fel ca noii lor prieteni de la Kiev (Nicolae Ciucă a semnat un tratat de asistenţă tehnico-militară cu omologul său
ucrainean pe când era ministru al Apărării). Singura preocupare vizibilă, publică a politicienilor şi „experţilor” români, în frunte cu prim-ministrul Ciucă şi cu mult prea mediocrul nostru preşedinte, Klaus Iohannis, este împărţirea banilor din PNRR. Exaltă în declaraţii, cu ochii cât cepele, venirea altor miliarde de euro în ianuarie 2022. Şi cam atât.

SUA au anunţat că-şi vor informa partenerii şi că-i vor face părtaşi la decizii. Marea Britanie se află întotdeauna aliniată pe poziţiile americane, în ultimii ani aleargă într-o competiţie strânsă cu România pentru rolul de cel mai disciplinat partener. Franţa a intrat deja în campanie elctorală, mandatul lui Emmanuel Macron se încheie lamentabil din punctul de vedere al majorităţii francezilor, iar preşedinţia franceză a UE nu-i poate fi lui Macron de mare folos. După sondajele scurse în presă ale Ministerului de Interne, Macron e depăşit categoric de Valérie Pécresse, candidata de centru-dreapta. Germania, cu o majoritate fragilă, încropită din trei partide, are un nou cancelar, Olaf Scholz (SPD), care nu impresionează încă – asociat cu liberalii de dreapta din FDP, patronatele germane, şi cu neomarxiştii ecologişti conduşi de ministrul de Externe Annalena
Baerbock, proamericană înfocată, cu studii la Londra (master la London School of Economics). Rusia, în schimb, e total susţinută de China preşedintelui Xi Jinping. Atât Rusia, cât şi China s-au declarat de-a lungul anului 2021 mai mult decât aliate. Iar China rămâne principalul concurent real al SUA.

În 2022, România riscă încă o dată să se întâlnească faţă în faţă cu propriul destin. N-am avut niciodată o clasă conducătoare mai slab pregătită pentru un asemenea eveniment crucial. Dar să nu disperăm ! Să ne aducem aminte că uneori, după secole de suferinţă, am avut noroc cu carul, cum a fost în 1918-1920.

Petru Romoşan

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate